INTERNATIONAL  »  EURO 2024  »  FINANCIAR

UEFA, profit de 1,2 miliarde de euro după Europene!

Ceremonia de deschidere a Euro 2024 Foto: Imago Images
Ceremonia de deschidere a Euro 2024 Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 16 iunie 2024 15:55 / Actualizat duminica, 16 iunie 2024 17:05

După încheierea Euro 2024, UEFA va înregistra venituri de 2,5 miliarde de euro. Profitul se va ridica la 1,2 miliarde de euro.

Gazzetta dello Sport scrie că, fiind organizat în Germania, țară care are o economie dezvoltată și care e locul ideal pentru punerea în lumină a culturii fotbalului, turneul final Euro 2024 va aduce forului conducător european venituri nemaiîntâlnite până acum.

Recordurile financiare vor cădea odată cu încheierea turneului din Germania, dar banii rămași vor ajuta la dezvoltarea pe mai departe a fotbalului, în afara sumelor importante care se vor întoarce în buzunarele organizației de la Nyon.

Prin comparație, de pildă, cu Anglia, care în 1996 a găzduit prima ediție a Europenelor cu 16 echipe participante, diferențele sunt copleșitoare.

Atunci, UEFA a înregistrat venituri de trei ori și ceva mai mari față de cele provenite din competiția similară din Suedia, din 1992, ultima cu opt echipe - 147 de milioane de euro față de 41 de milioane, în banii de azi.

De atunci, veniturile de pe urma Euro au crescut din ce în ce mai mult: 230 de milioane de euro în 2000, 855 de milioane în 2004, 1,351 miliarde în 2008 și 1,391 miliarde în 2012.

Odată cu ediția Franța 2016, când numărul echipelor participante a crescut la 24, veniturile au ajuns la 1,9 miliarde de euro, din care 847 de milioane profit.

În 2021, la Europenele afectate de pandemia de SARS-COV-2, sumele au mai scăzut - 1,882 miliarde venituri, cu un profit de 646 de milioane.

Cele 2,5 miliarde de euro de anul acesta sunt distribuite astfel: 1,5 miliarde din drepturi TV, 600 de milioane de la sponsori și din publicitate, 400 de milioane din bilete și ospitalitate.

În plus, audiența TV cumulată de 5,2 miliarde de telespectatori înregistrată în 2021 se așteaptă să fie depășită.

Economia germană va beneficia și ea de pe urma competiției, pentru că mai multe branduri naționale și internaționale, printre care Adidas, Coca-Cola sau Deutsche Telekom, sunt implicate în promovarea Euro 2024.

Din cele 2,5 miliarde venituri se vor scădea costurile de organizare, care însă nu depășesc 650 de milioane.

Mai trebuie scăzute și premiile acordate jucătorilor (331 de milioane) și compensațiile pentru cluburi (240 de milioane).

Citește și:
Știm și a doua promovată direct în Superliga » Dramatism total în ultima etapă din play-off-ul Ligii 2
Liga 2
Știm și a doua promovată direct în Superliga » Dramatism total în ultima etapă din play-off-ul Ligii 2
Edi Iordănescu o spune prima oară după Euro 2024: „Vă dau 3 nume. Am fost într-o situație ingrată”
Nationala
Edi Iordănescu o spune prima oară după Euro 2024: „Vă dau 3 nume. Am fost într-o situație ingrată”
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Thomas Neubert a spus-o în direct: „Fac pariu că el vine antrenor la FCSB”
Superliga
Thomas Neubert a spus-o în direct: „Fac pariu că el vine antrenor la FCSB”
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează