INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  MERCATO

„Cele două cluburi au ajuns la un acord” » Deian Sorescu, mutare de ultim moment după Euro 2024: poate semna chiar luni

Deian Sorescu, foto: Imago Images
Deian Sorescu, foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 13 iulie 2024 13:51 / Actualizat sambata, 13 iulie 2024 17:47

Deian Sorescu (26 de ani) nu rămâne la Rakow. Turcii anunță faptul că mijlocașul se va întoarce la Gaziantep, acolo unde a evoluat sub formă de împrumut în a doua parte a stagiunii trecute.

Gaziantep l-a transferat pe Sorescu la dorința lui Marius Șumudică. A revenit în Polonia după expirarea împrumutului, dar pentru puțin timp. Rakow și Gaziantep au ajuns la un acord pentru mutarea „tricolorului”.

Deian Sorescu revine la Gaziantep

Sorescu nu va fi păstrat în lotul lui Rakow, formație care a terminat doar pe locul 7 în campionatul Poloniei. Selcuk Inan, tehnicianul celor de la Gaziantep, și-l dorește foarte mult pe Sorescu, potrivit Gaziantep27.

Acesta ar putea reveni în Turcia chiar de luni, în anumite condiții. „Cele două cluburi au ajuns la un acord”, scriu turcii.

Internaționalul român a intrat în ultimul an de contract cu formația poloneză. Înțelegerea cu Rakow va expira în vara anului viitor.

Sorescu, evoluții apreciate la Gaziantep

Sorescu a fost un jucător important pentru Gaziantep în sezonul trecut. A contribuit la evitarea retrogradării după ce a bifat 17 partide. A înscris de 4 ori și a oferit 2 pase decisive.

Pentru Rakow, internaționalul român a fost mai prolific, a marcat de 4 ori în 51 de partide și a oferit 7 assist-uri. Chiar și în acest context, polonezii n-au de gând să se bazeze în continuare pe serviciile sale.

Deian Sorescu a evoluat pentru naționala României de două ori la Euro 2024: în meciul cu Slovacia și în duelul cu Belgia. Sorescu a prins lotul echipei naționale de 19 ori și nu a reușit să marcheze. El a debutat pentru „tricolori” în 2021, sub comanda lui Mirel Rădoi.

În cazul în care va reveni la Gaziantep, atunci va fi coleg din nou cu Alexandru Maxim. Florin Niță și Denis Drăguș au părăsit formația turcă după un sezon în care Gaziantep s-a salvat pe final de la retrogradare.

Citește și:
Gigi Becali s-a convins, după calificarea în Conference League: „E fotbalist!” + Decizia în cazul lui Marius Baciu
Superliga
Gigi Becali s-a convins, după calificarea în Conference League: „E fotbalist!” + Decizia în cazul lui Marius Baciu
Gala Nadia Comăneci » Eveniment grandios la Palatul Parlamentului: cod vestimentar special și invitați de marcă
Altele
Gala Nadia Comăneci » Eveniment grandios la Palatul Parlamentului: cod vestimentar special și invitați de marcă
Florin Tănase, un nou show la microfon: „Milogii joacă în Europa! Ei au luat bătaie de zeci de ori”
Superliga
Florin Tănase, un nou show la microfon: „Milogii joacă în Europa! Ei au luat bătaie de zeci de ori”
Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
Liga Campionilor
Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
FOTO Nou drum prin munți, în România. „Drumul Regelui”, șoseaua de 42 de milioane de euro
Profit.ro
FOTO Nou drum prin munți, în România. „Drumul Regelui”, șoseaua de 42 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”


Comentarii (2)
utilizator șters
utilizator șters  •  13 Iulie 2024, 16:45

Bai asta,romica,inteleg ca te dai jurnaist dar ar trebui sa ai notiunea termenilor pe care-i folosesti "a fost mai prolific"in Polonia cu 4 gouri in 51 de partide,fata de Turcia cu 4 gouri in 17 partide....esti de toata jena,zau asa !!

Adrian2500
Adrian2500  •  13 Iulie 2024, 14:44

Domnule ziarist documenteaza-te inainte sa scri un articol. Florin Niță nu mai este la Gaziantep. Nu si-a mai prelungit contractul cu turcii. Dar la cât de documentare sunt articolele voastre nu ma mai mir. Angajati-va la Can-can acolo e locul vostru. Ati ajuns de râs.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează