FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - POLI IAȘI

Nocturnă picată, meci întrerupt! Coincidență stranie: Farul, Poli Iași și Mladinovici, din nou implicate

Farul - Poli Iași, întrerupt 13 minute din cauza nocturnei
Farul - Poli Iași, întrerupt 13 minute din cauza nocturnei

Articol de , - Publicat sambata, 03 august 2024 22:02 / Actualizat sambata, 03 august 2024 22:09

Meciul dintre Farul Constanța și Poli Iași, singurul al zilei din Superligă, a fost întrerupt în minutul 36 și reluat 13 minute mai târziu, după ce o parte din ledurile instalației de noctură s-au stins.

După un început ezitant de meci, Farul a căpătat consistență în joc. Golul lui Rivaldinho din minutul 34 a fost o consecință firească a felului în care arăta jocul în acea perioadă.

La două minute după golul brazilianului, după ce s-a intrat în minutul 36 de joc, o parte din ledurile instalației de noctură s-au stins, iar arbitrul Horia Mladinovici a întrerupt partida.

Farul - Poli Iași, întrerupt 13 minute din cauza nocturnei

La 5 minute distanță, gazdele au sperat că problema avea să se remedieze, având în vedere că o parte din becuri începuseră să se reaprindă. A fost doar o amăgire, pentru că instalația a rămas „pe butuci”. Afișajul tabelei electronice nu fusese afectat.

Meciul a fost reluat la aproape 14 minute distanță, după ce instalația de nocturnă a fost conectată la un generator.

Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice, ROAF, prevede ca formația gazdă să aibă „un termen maxim de 60 de minute pentru soluționarea problemei și reluarea jocului” în astfel de cazuri. Dacă Farul nu ar fi rezolvat problema în termen de 60 de minute, meciul ar fi fost oprit definitiv, iar Poli Iași declarată învingătoare la „masa verde”. La fel și în cazul în care se va întâmpla din nou ca nocturna să cedeze!

Dacă, după remedierea problemei la instalația de nocturna, efectuată în termenul de până în 60 de minute de la începerea/reluarea jocului, intervine o nouă întrerupere în funcționarea instalației de nocturnă, pe durata timpului de joc, arbitrul, dacă va aprecia că nefuncționarea instalației de nocturnă este de natură a împiedica desfășurarea în condiții normale a jocului, poate decide oprirea definitivă a jocului. În această situație, arbitrul va consemna situația de fapt în raportul de arbitraj, urmând a fi aplicate sancțiuni conform prevederilor Regulamentului Disciplinar.

- Pasaj din ROAF

S-a întâmplat și invers, tot cu Mladinovici la centru!

Între cele două formații, dar cu moldovenii gazde, s-a petrecut un scenariu asemănător în sezonul 2020/2021.

Farul, pe atunci denumită Viitorul Constanța, a fost declarată câștigătoare la „masa verde”, având în vedere că nocturna stadionului din Iași a căzut pentru a doua oară, în minutul 54, după ce defecțiunile tehnice întârziaseră startul partidei cu 53 de minute.

Culmea, și la acel meci arbitru de centru a fost tot Horia Mladinovici.

Citește și:
Soția golgheterului campionatului sărbătorește: „Doar Dumnezeu știe tot ce am trăit și am înfruntat”
Campionate
Soția golgheterului campionatului sărbătorește: „Doar Dumnezeu știe tot ce am trăit și am înfruntat”
Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”
Campionate
Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”
Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
Altele
Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează