INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

UPDATE Meciul Reims - Lille, întrerupt 34 de minute din cauza unei accidentări horror » Care e situația lui Angel Gomes

Accidentare Angel Gomes / Foto: Imago
Accidentare Angel Gomes / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 17 august 2024 23:34 / Actualizat sambata, 17 august 2024 23:34

Lille a învins-o pe Reims, scor 2-0, în prima rundă din Ligue 1. Angel Gomes, mijlocașul lui LOSC, a fost victima unui fault violent.

În minutul 11 al partidei, Amadou Kone (19 ani), mijlocașul ivorian al celor de la Reims, a sărit și l-a lovit la cap pe Gomes. Jucătorul a rămas inconștient pe gazon, iar staff-ul medical al celor de la LOSC a alergat către jucător. Și antrenorul lui Lille, Bruno Genesio, a realizat gravitatea loviturii.

UPDATE 23:30 Președintele clubului a confirmat că Angel Gomes este conștient și se poate mișca

Președintele celor de la Lille, Oliver Letang, a confirmat că Angel Gomes este la spital, iar veștile sunt bune.

„Veștile sunt bune. Ne-am speriat foarte tare. Informațiile nu erau bune la început. Într-un final a părăsit stadionul conștient. Era capabil să înțeleagă, să vorbească, putea să își miște și mâinile și picioarele. Avem informații bune din testele pe care le-a făcut la spital.

Așteptăm să vedem ce se întâmplă în această seară, dar se pare că avem un final fericit. Suntem fericiți pentru el. Am văzut cât de alarmați erau colegii lui. Am văzut că nu se putea mișca. Așteptăm rezultatele finale ca să vedem când va putea să ni se alăture”, a declarat Oliver Letang, președintele lui LOSC Lille, conform L`Equipe.

Amadou Kone a fost eliminat pentru intrarea dură

Amadou Kone a fost eliminat pentru intervenția sa violentă. Spectatorii de pe arena celor de la Reims i-au strigat numele lui Gomes.

Meciul Reims - Lille, întrerupt 34 de minute din cauza unei accidentări horror » Care e situația lui Angel Gomes
Accidentare Angel Gomes / Foto: Imago

Ceilalți jucători au început o încălzire scurtă pentru a fi pregătiți pentru reluarea partidei. Jucătorul a fost scos de pe teren de o ambulanță și va fi transportat la spitalul din Reims. RMCSport.ro relatează că Gomes era conștient. După 34 de minute de întrerupere meciul a fost reluat, iar Haraldsson a fost înlocuitorul lui Angel Gomes.

Prin intermediul rețelelor de socializare, Lille a mulțumit suporterilor din Reims pentru suportul acordat lui Andre Gomes: „Mulțumim susținătorilor lui Reims care au cântat numele lui Angel Gomes”, au scris francezii pe Twitter.

LOSC a confirmat că jucătorul lor este conștient și va fi transportat la spital: „Putem confirma că Angel Gomes și-a recăpătat cunoștința și a fost transferat la spital. Toate gândurile noastre sunt cu el”, au transmis francezii pe X (fosta Twitter)

Noua stagiune de Ligue 1 s-a deschis cu o ploaie de goluri

În primul meci din noul sezon de Ligue 1, PSG s-a impus în fața celor de la Le Havre, scor 4-1. În primul meci de astăzi din campionatul francez, Olympique Marseille s-a impus în fața celor de la Brest cu 5-1. Mason Greenwood, transferul controversat al celor de la OM din această vară a debutat cu o „dublă”.

Citește și:
Mihai Stoica, surprins de mutarea făcută de marele rival din Superliga: „Foarte inspirat. Nu credeam”
Superliga
Mihai Stoica, surprins de mutarea făcută de marele rival din Superliga: „Foarte inspirat. Nu credeam”
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Campionate
Cele mai ciudate stadioane din lume » Recunoști vreunul?
Pe cine l-a cedat gratis Gigi Becali: gol magnific în Superliga, de la 30 de metri!
Liga 2
Pe cine l-a cedat gratis Gigi Becali: gol magnific în Superliga, de la 30 de metri!
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Eugen Neagoe, dărâmat: „În dreapta nea Nae Tilihoi, în stânga nea Nae Ungureanu. S-au dus mult prea devreme”
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Eugen Neagoe, dărâmat: „În dreapta nea Nae Tilihoi, în stânga nea Nae Ungureanu. S-au dus mult prea devreme”
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează