FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - UNIVERSITATEA CRAIOVA

Probleme pentru Universitatea Craiova înaintea duelului cu Dinamo: lipsește „killer-ul”! » Revenire importantă la olteni

Andrei Ivan nu va putea juca împotriva lui Dinamo // FOTO: Imago
Andrei Ivan nu va putea juca împotriva lui Dinamo // FOTO: Imago

Articol de - Publicat luni, 19 august 2024 17:44 / Actualizat luni, 19 august 2024 17:57

Andrei Ivan și-a reluat abia astăzi pregătirile, după leziunea musculară suferită în meciul cu Petrolul din 4 august. În schimb, Vladimir Screciu, pe bancă la 5-1 cu Gloria, ar putea reveni în primul unsprezece cu Dinamo, pe 24 august.

Costel Gâlcă îl aștepta pe Andrei Ivan să-și reia pregătirile săptămâna trecută, înaintea meciului cu Gloria Buzău (5-1). N-a fost să fie. La meci a luat loc în tribună, iar potrivit surselor Gazetei, la antrenamentele Universității Craiova a apărut abia astăzi.

Ceea ce înseamnă că va spune „pas” și „șocului” cu marea rivală Dinamo, programat sâmbătă, la București, pe „Arcul de Triumf”. Sau, în cel mai fericit caz, va fi pe bancă.

Dinamo este adversarul împotriva căruia Andrei Ivan a înscris cele mai multe goluri

Deși n-a arătat o formă bună în acest debut de sezon, Ivan poate fi considerat o pierdere pentru Universitatea, în contextul în care „câinii” au fost de-a lungul timpului clienții săi preferați. Dinamo este adversarul din Superliga căruia el i-a înscris cele mai multe goluri: 8!

Extrema oltenilor a ieșit din circuitul Superligii pe 4 august, în meciul cu Petrolul (0-0) de pe „Ion Oblemenco”. Atunci, în minutul 37, a acuzat o problemă în zona inghinală și a fost înlocuit. Astfel că, după 3 apariții în campionat, a ratat următoarele două meciuri.

Vladimir Screciu ar putea fi titular împotriva lui Dinamo

Dacă Ivan va lipsi cel mai probabil cu Dinamo, Vladimir Screciu e la dispoziția lui Costel Gâlcă. La cinci luni distanță de la leziunea la tendon suferită în martie, într-un derby cu FCU Craiova, mijlocașul defensiv a fost rezervă la 5-1 cu Gloria Buzău.

Dar la București ar putea apărea deja în primul unsprezece, mai ales acum, după plecarea „închizătorului” Alexandru Crețu la Al Wehda, în Arabia Saudită. Revenirea lui Screciu a fost mult întârziată pentru că inițial nu i s-a pus dignosticul corect și a fost tratat pentru cu totul altceva.

A și fost motivul pentru care el a ratat Euro 2024! Și în vară trebuia să înceapă pregătirea alături de coeechipieri, în stagiul din Austria, dar a trebuit să meargă la o clinică din Madrid, deoarece au apărut complicaţii cu accidentarea sa.

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (3)
creeperno534
creeperno534  •  19 August 2024, 22:40

Cu ce e diferit? Arbitraje dezastruoase, pile, spagi, coruptie, mediocritate etc.

cirus11
cirus11  •  19 August 2024, 18:52

Dar cu ce e diferit fotbalul romanesc de alte campionate?? Lene? Amatorism? Sau ce?? Niste exemple as vrea... pt ca apoi concluzia este ca mai bine il tii in continuare, poate le scoate fumurile din cap. Apoi, care sunt jucatorii astia asa de buni?? Nu-i vede nimeni. Rezerve de pe la CFR, echipa CFR-ului care nu a mai luat campionatul de 3 ani... si tu le cumperi rezervele ca Braun, Manea, Krasniqi.

utilizator șters
utilizator șters  •  19 August 2024, 18:48

*** Daca mijlocul s-a sudat in cantonament cum puteți voi visa va screciu incepe titular?! Oricât de bun ar fi, Scheciu ca avea. minim 2-3 meciuri in care va intra pe final. Omul nu a jucsr niciun meci integralist de foarte mult timp deci nu are condiția fizică. In plus nu a făcut cantonamentul de vara sa aibă relații de joc deja închegate cu Anzor sau Oshima. Iar absența lui Ivan nu e o problemă. Problemă e lipsa lui de formă. Chiar si daca este apt 100%, Ivan e departe de ce a fost in 2021.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează