INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CONCERT

Ed Sheeran, în tricoul unei echipe de fotbal la megaconcertul din București. Care este motivul

Ed Sheeran, pe stadionul lui Ipswich // foto: Guliver/gettyimages
Ed Sheeran, pe stadionul lui Ipswich // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 25 august 2024 12:07 / Actualizat duminica, 25 august 2024 12:10

Sâmbătă seara, Bucureștiul a fost acaparat de concertul susținut de artistul britanic Ed Sheeran, 33 de ani. Peste 60.000 de oameni au fost prezenți pe Arena Națională pentru a urmări reprezentația cântărețului cu 4 premii Grammy.

În aprilie 2022, Ed Sheeran a început turneul „The Mathematics” (+–=÷×), o serie de 149 de concerte programate până în luna septembrie a anului viitor.

Una dintre cele 149 de reprezentații a avut loc la București. Sâmbătă seara, britanicul a susținut un show de peste două ore pe Arena Națională, cu prezențe precum Calum Scott și, surpriză!, Chris Hemsworth, actorul australian care-l joacă pe Thor în seria „The Avengers”.

Ed Sheeran, în tricoul lui Ipswich Town la megaconcertul din București

În prima parte a concertului, Ed Sheeran a purtat un tricou negru, cu „Bucharest” scris pe fața și spatele acestuia. Spre final, acesta a schimbat vestimentația, îmbrăcând tricoul celor de la Ipswich Town, echipa de Premier League pe care o susține, la care este sponsor principal și, mai nou, acționar minoritar.

Ed Sheeran este sponsorul principal al echipelor masculine și feminine ale celor de la Ipswich încă din 2021. Astfel, pe fața tricourilor apare numele turneului desfășurat de artist, „+–=÷× (Mathematics) Tour”.

Ed Sheeran, în tricoul unei echipe de fotbal la megaconcertul din București. Care este motivul
Sam Morsy, unul dintre jucătorii lui Ipswich Town, în meciul cu Manchester City // foto: Guliver/gettyimages

Pe 15 august, Ed Sheeran a devenit acționar minoritar la Ipswich Town

De curând, implicarea lui la Ipswich Town a trecut la nivelul următor. Ed Sheeran nu mai este doar sponsor, ci și acționar minoritar, achiziționând 1,4% dintre acțiuni prin firma Gamechanger 20 Ltd.

„Sunt foarte entuziasmat că am cumpărat un mic procentaj de acțiuni la clubul din orașul meu natal. Este visul oricărui fan al fotbalului să fie proprietar la clubul pe care-l susține, așa că mă simt recunoscător pentru această oportunitate”, a transmis artistul.

El s-a născut în Halifax, West Yorkshire, dar a crescut în Framlingham, Suffolk. Orașul Ipswich este reședința comitatului Suffolk.

Ipswich Town, învinsă de Manchester City chiar înainte de concertul lui Ed Sheeran

Ipswich Town a promovat în Premier League în acest an, clasându-se pe locul 2 în Championship, la un punct în spatele celor de la Leicester.

Ipswich Town a început sezonul de Premier League cu două înfrângeri, 0-2 cu Liverpool și 1-4 cu Manchester City, meciul din urmă fiind disputat chiar înainte de concertul lui Ed Sheeran.

Nou-promovata a deschis scorul pe Etihad, gol Szmodics în minutul 7, apoi a primit 4 goluri, 3 de la Erling Haaland, unul de la Kevin De Bruyne.

Citește și:
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Superliga
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
Stiri extrasport
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Scumpire în benzinării la o zi de la marea ieftinire fiscală. Liderul pieței a majorat prețul motorinei, care a sărit de 10 lei și în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează