INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Se face mutarea?! Giovanni Becali, detalii despre transferul lui Moruțan: „E în Italia”

Olimpiu Moruțan. Foto: Instagram
Olimpiu Moruțan. Foto: Instagram

Articol de - Publicat luni, 26 august 2024 19:13 / Actualizat luni, 26 august 2024 21:13

Giovanni Becali, impresarul lui Olimpiu Moruțan (25 de ani), extremă stânga, a declarat că internaționalul român ar putea să ajungă la Pisa.

Jucătorul lui Galatasaray e în Italia, acolo unde va fi supus unor examinări medicale de către doctorul de la Pisa. În funcție de rezultate și de un verdict privind data revenirii lui Moruțan pe teren, italienii ar urma să pornească negocierile cu Galatasaray.

Olimpiu a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile în aprilie, motiv pentru care a ratat și Campionatul European. Accidentarea nu i-a permis să revină pe teren, el încă se recuperează după operație.

Dacă medicul de la Pisa va constata că Moruțan poate reveni în curând pe teren, atunci acesta ar putea semna cu formația din Serie B, acolo unde a mai jucat în sezonul 2022-2023.

Giovanni Becali: „Moruțan e în Italia, medicul de la Pisa îl examinează”

„Îl avem pe Moruțan în Italia, la un control medical din partea doctorului Pisei. Să vedem ce va evalua, când crede că va putea începe pregătirea cu prima echipă. Atunci se vor relua niște discuții între Pisa și Galatasaray”, a declarat Giovanni Becali la emisiunea „Liga Digi Sport”.

Moruțan a fost împrumutat la Ankaragucu în sezonul trecut, dar în vară a revenit la Galatasaray, care ar vrea să îl dea la altă echipă din nou. Cumpărat de turci în 2021 de la FCSB, cu 4 milioane de euro, el a stat doar un sezon la trupa „Cim-Bom”.

În 2022 a fost împrumutat la Pisa, în Serie B. Acolo a avut cel mai bun randament din carieră, a dat 6 goluri și 8 assist-uri pentru „nerazzurri”. Nu a fost însă cumpărat definitiv de Pisa la finalul împrumutului.

Olimpiu Moruțan a fost unul dintre cei mai importanți „tricolori” în preliminariile pentru Euro 2024, dar a ratat turneul final din cauza accidentării. A însoțit însă naționala la competiția disputată în Germania și a stat alături de coechipierii lui, deși nu a putut juca.

Citește și:
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (2)
Abel1974
Abel1974  •  26 August 2024, 21:35

Acest copil a fost tras în jos și lăsat pe banca de rezervă din cauza prințului Hagi ,dacă ar fi avut parte de alți antrenori la naționala cred că ar fi fost mult mai sus,este mult mai talentat decât prințul.

dobrin
dobrin  •  26 August 2024, 21:27

De parca nu ne-au ajuns zeci de articole cu transferuri imaginare ale lui Ianis Hagi. Morutan e accidentat; nu e nimeni fraier sa scoata portofelul din buzunar pana nu se recupereaza si il vede la lucru macar cateva meciuri.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează