INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DECIZIE

Harry Kane a numit cea mai importantă decizie din carieră: „Mă bucur de fiecare moment”

Harry Kane, foto: Getty Images
Harry Kane, foto: Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 28 august 2024 10:44 / Actualizat miercuri, 28 august 2024 10:44

Harry Kane (31 de ani), atacantul lui Bayern Munchen, a devenit Gheata de Aur a Europei, după ce sezonul trecut a marcat 36 de goluri, în primul an în care a evoluat pentru Bayern Munchen. Vârful a oferit prima reacție după acest eveniment și a numit cea mai importantă decizie din cariera de jucător.

Kane a devenit primul fotbalist englez care obține această distincție. El a ajuns în Germania în sezonul trecut, după ce a părăsit-o pe Tottenham după 10 ani. Chiar și în acest context, Bayern a avut un sezon dezamăgitor și nu a reușit să câștige niciun trofeu.

Harry Kane, prima reacție după ce a fost premiat cu Gheata de Aur: „Cea mai bună decizie”

UEFA a organizat o ceremonie specială în care i-a acordat acest trofeu lui Kane. Atacantul englez a reacționat imediat după ce a fost premiat.

„Să merg la Bayern Munchen a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în viața mea. Mă bucur de fiecare moment. Vreau să continui drumul pe care l-am început în sezonul trecut, dar important este să câștigăm trofee. Sper să o ținem tot așa și să facem performanță.”, a declarat Kane, citat de goal.com.

„Era” Kompany la Bayern Munchen a început cu două victorii. Bavarezii le-au învins pe Ulm (Cupa Germaniei) și Wolfsburg (campionat). Kane nu a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor. El a oferit un assist la golul 3 pe care l-a marcat Gnabry în meciul din Bundesliga.

Harry Kane are șansa de a înscrie primul meci din acest sezon duminică, 1 septembrie. Bayern Munchen primește vizita celor de la Freiburg, de la ora 18:30. Bavarezii speră să facă un sezon mult mai bun decât precedentul, atunci când au terminat în genunchi, pe locul 3, fără să câștige vreun trofeu.

Bayern Munchen a fost eliminată anul trecut în semifinalele Ligii Campionilor de Real Madrid, cea care ulterior a câștigat competiția.

Match Quiz U. Craiova - Rapid

Ești expert în fotbalul intern? Plasează gratuit predicțiile tale și câștigă superpremiile puse în joc!

Citește și:
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată »  Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
Tenis
Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată » Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar”
„Cel mai mare talent” văzut vreodată de Mircea Lucescu este noul selecționer al Turciei
Campionate
„Cel mai mare talent” văzut vreodată de Mircea Lucescu este noul selecționer al Turciei
FCSB sau Rapid? Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Am fost uluită de atmosferă!”
Superliga
FCSB sau Rapid? Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Am fost uluită de atmosferă!”
Verdict la FCSB: Reghecampf a câștigat o primă „bătălie” cu Gigi Becali!
Superliga
Verdict la FCSB: Reghecampf a câștigat o primă „bătălie” cu Gigi Becali!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează