INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB ÎN EUROPA LEAGUE

EXCLUSIV Florinel Coman a aflat de la GSP grupa FCSB-ului și a reacționat din Qatar: „O nebunie!”

Florinel Coman, un selfie înainte de plecarea de la FCSB. Foto: Cristi Preda / GSP
Florinel Coman, un selfie înainte de plecarea de la FCSB. Foto: Cristi Preda / GSP

Articol de - Publicat vineri, 30 august 2024 16:33 / Actualizat vineri, 30 august 2024 16:43

Florinel Coman crede că FCSB are capacitatea să facă meciuri memorabile în grupa din EL. Și e convins că Arena Națională se va „rupe”, mai ales la partidele cu Manchester United și Olympiakos

Cedat în Qatar, la Al-Gharafa, înainte de startul parcursului european al FCSB, Florinel Coman a privit de la distanță cum foștii lui colegi au reușit să ajungă până în grupele Europa League.

Patronul a punctat în dese ocazii că accesul spre Champions League ar fi fost posibil cu Coman în echipă, dar internaționalul n-a mai putut fi ținut pe loc în fața unei oferte generoase pentru toate părțile.

Florinel Coman, discurs de lider: „Grupele sunt un bonus, echipa va face față”

Acum, cu puțin timp înainte de întoarcerea în țară pentru meciurile naționalei din Liga Națiunilor, când îl va cunoaște și pe Mircea Lucescu, Coman a comentat tragerea la sorți din EL. O operațiune care a stabilit un țintar spectaculos pentru campioana României: acasă cu Manchester United, Olympiakos, Midtjylland și RFS, deplasare cu Rangers, PAOK, Qarabag și Hoffenheim.

Florinel Coman a aflat de la GSP grupa FCSB-ului și a reacționat din Qatar: „O nebunie!”
Florinel Coman e deja o piesă vitală la Al-Gharafa / foto: X Al-Gharafa

Florinel Coman a aflat chiar de la GSP lista viitorilor adversari ai lui FCSB: „Mă bucur pentru ei că s-au calificat până aici, în primul rând. Tot ce se va întâmpla de acum înainte e un bonus. Vor fi niște teste importante, niște experiențe foarte tari, dar sunt convins că echipa va face față. E foarte bine că au ieșit în cale rivali tari, să-și poată măsura forțele cu echipe de top”.

„Nu mi se pare imposibil un rezultat istoric cu United”

Și a continuat: „Nu-mi pare rău că nu voi fi pe teren cu Manchester United. E o bucurie însă că această calificare urcă fotbalul românesc în atenție.

FCSB e singura formație care a ajuns în grupe, iar lumea era dornică să vadă partide deosebite. Va fi o nebunie pe Arena Națională, pentru că FCSB e cea mai iubită echipă din România, iar Manchester United sau Olympiakos vor atrage ca un magnet zeci de mii de oameni”.

Încheie: „Sunt fericit pentru foștii mei colegi că e momentul în care văd rezultatele unei munci de un an de zile. Te pregătești și transpiri ca să ai parte de astfel de momente. Și de ce să nu credem că FCSB poate face un meci istoric împotriva lui United? Nu mi se pare imposibil!”.

Gigi Becali se luptă cu Al-Gharafa la FIFA

Transferul lui Florinel Coman la Al-Gharafa este de acum pe masa FIFA. Campioana nu a încasat încă niciun ban de la clubul qatarez, care a invocat faptul că hackerii au spart conturile, iar banii au ajuns dintr-o eroare în Vietnam.

FCSB nu a acceptat însă acest scenariu, a făcut plângere la forul mondial, iar Gigi Becali e convins că, din cauza întârzierilor de plată, urmează să încaseze 6 milioane de euro, cu unul în plus față de condițiile inițiale ale tranzacției.

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Superliga
Un nou stadion în Superligă! Primele imagini de la demolarea vechii arene
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (6)
laur_gr
laur_gr  •  30 August 2024, 21:13

Ce conteaza daca faci 1 meci mare si restul le pierzi? Fotbalisti mari nu sunt cei care fac 1 meci mare si restul mediocre. Fotbalisti mari sunt cei care au constanta.

mihneailie030
mihneailie030  •  30 August 2024, 17:44

Eu cred ca ar trebui modificată tabela... La câte boabe or sa ia,, oitele,, noastre...

mihneailie030
mihneailie030  •  30 August 2024, 17:43

Eu cred ca ar trebui modificată tabela... La câte boabe or sa ia,, oitele,, noastre...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează