FOTBAL  »  NATIONALA  »  LIGA NAȚIUNILOR

Cine sunt cei mai periculoși tricolori în opinia lituanianului Edvinas Gertmonas, portarul Universității Cluj » Răspuns afectiv

Germontas, portar U Cluj / FOTO: Imago
Germontas, portar U Cluj / FOTO: Imago

Articol de - Publicat luni, 09 septembrie 2024 10:25 / Actualizat luni, 09 septembrie 2024 10:33

Lituanianul Edvinas Gertmonas (28 de ani), portarul titular al liderului Superligii, Universitatea Cluj, a ales jucătorii pe care îi consideră cei mai periculoși din tabăra României înaintea meciului direct din Liga Națiunilor. România - Lituania va începe de la 21:45 și va fi transmis liveTEXT de GSP.ro și la TV de Prima.

Gertmonas a fost integralist în Lituania - Cipru 0-1 din prima etapă a grupei din Liga Națiunilor. Dacă nu se va întâmpla nimic imprevizibil goalkeeper-ul „șepcilor roșii” va fi cel care va încerca să îi oprească pe elevii lui Mircea Lucescu din drumul către gol.

Edvinas Gertmonas le acordă credit coechipierilor săi

Întrebat la conferința de presă premergătoare jocului cine sunt românii pe care îi consideră cei mai periculoși, Gertmonas a oferit un răspuns fair-play și i-a numit pe Alexandru Chipciu și Iulian Cristea, coechipierii săi de la Universitatea Cluj.

El a recunoscut că are o motivație suplimentară de a câștiga prin faptul că își va înfrunta doi colegi din vestiarul „șepcilor roșii”.

„Cei mai periculoși români? Chipciu și Cristea. Nu schimbă nimic dacă suntem primii în campionat. Sigur, e o motivație specială pentru că sunt câțiva colegi de la Cluj la naționala României. Trebuie să joc bine, pentru că mă voi întoarce la Cluj”, a declarat Edvinas Gertmonas.

Edvinas Gertmonas, titular în România - Lituania

Edvinas Gertmonas a acumulat 11 selecții pentru naționala Lituaniei. El se află la „U” Cluj din luna martie a acestui an, de când a fost adus liber de contract din țara sa de la Zalgiris.

Iulian Cristea (30 de ani) a adunat 4 selecții pentru naționala României. Alexandru Chipciu este jucătorul cu cea mai mare experiență internațională dintre jucătorii lui Ioan Ovidiu Sabău convocați pentru România - Lituania: 46 de selecții și 6 goluri.

Citește și:
Deznodământ incredibil în semifinala Daniil Medvedev - Novak Djokovic: descalificat după ce a lovit un spectator
Tenis
Deznodământ incredibil în semifinala Daniil Medvedev - Novak Djokovic: descalificat după ce a lovit un spectator
Putea să fie adversarul României în Liga Națiunilor, dar a ales viața de nomad » A vizitat deja 130 de țări: de la Siria, la misterioasa Socotra
Campionate
Putea să fie adversarul României în Liga Națiunilor, dar a ales viața de nomad » A vizitat deja 130 de țări: de la Siria, la misterioasa Socotra
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a publicat imagini din culisele nunții din weekend: „Am spus «da»”
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Campionate
Fiica lui Guardiola, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei de la Paris » Iată imaginile!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (1)
sandiego
sandiego  •  09 Septembrie 2024, 12:46

periculosi, pentru cine?...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează