SPORTURI  »  HANDBAL  »  CSM BUCUREȘTI

OPINIE Cum a pierdut CSM București duelul cu Gloria Bistrița din Liga Campionilor

CSM București s-a reunit sub comanda lui Helle Thomsen
CSM București s-a reunit sub comanda lui Helle Thomsen

Articol de - Publicat luni, 09 septembrie 2024 17:23 / Actualizat luni, 09 septembrie 2024 19:37

CSM București a pierdut fără replică derby-ul cu debutanta Gloria 2018 Bistrița Năsăud în prima etapă din Liga Campionilor, scor 26-30. Campioana României a surprins la debutul în Liga Campionilor printr-un joc slab, fără orientare, cu aceeași exprimare apatică, lentă, ușor de anticipat, chiar dacă are alt antrenor și 7 jucătoare nou venite la echipă.    

Cu două dintre cele mai bune extreme din lume, Emma Friis și Trine Ostergaard, CSM București nu a dat niciun gol de pe extremă și nu a avut niciun contraatac.  

CSM București a marcat 26 de goluri din 45 de aruncări și a făcut 13 erori neforțate și alte 13 greșeli tehnice, mult prea multe pentru o echipă cu pretenții de Final Four.

În atacul pozițional, în afară de Omoregie care a marcat 9 goluri din 11 aruncări, celelalte colege ale slovenei au greșit enorm, dând senzația în multe momente că jucau pentru prima dată împreună. Cristina Neagu a jucat în nota echipei, mai mult în prima repriză și a marcat 4 goluri din 8 aruncări.  Ea a fost folosită 21 de minute în prima repriză și doar 5 în a doua, iar din minutul 40 antrenoarea Helle Thomsen nu a mai folosit-o.    

Nici în defensivă, CSM București nu a reușit să echilibreze partida. Altădată punctul forte al echipei, apărarea nu a funcționat normal, adversarele reușind să înscrie 17 goluri pe zona centrală și alte 6 de pe extreme. Nefuncționând apărarea, nici poarta nu a ajutat, Moreschi și Ericsson blocând doar 10 mingi, în timp ce la Gloria Bistrița, doar Arruda a apărat 15 mingi. 

Primarul General înțelege situația de la CSM București!    

Chiar dacă a pierdut primul meci din Liga Campionilor, CSM București este în obiectiv, mai sunt 13 etape în grupă, dar modul de exprimare al formației a lăsat de dorit, pentru o echipă cu pretenții de F4 și care este un brand al capitalei.    

În luna februarie la o emisiune tv de la Kanal D, Primarul General al Bucureștiului, Nicușor Dan a declarat:„ Eu n-aș fi înființat echipa, dar nici nu am luat o decizie populistă, s-o închidem. Este un brand pentru București, a câștigat Liga Campionilor. Bugetul anual al echipei de handbal este cât doi kilometri de conductă de termoficare. Cred că ne permitem aceasta, pentru vizibilitatea orașului. Cred că este o investiție corectă.”

Echipa ta, orașul tău...  

Reamintim că bugetul echipei de handbal CSM București a fost în sezonul 2023-2024 de 14 milioane lei bani publici, la care se adaugă alte 800.000 de mii euro de la sponsori.  

Cum jucătoarele CSM-ului au deseori întâlniri cu sponsorii formației, pentru a nu rămâne doar o lozincă de marketing, motto-ul: „Echipa ta, orașul tău...”, acestea poate vor vizita și șantierele din București, pentru un schimb de experiență cu echipele din subteran, care repară conductele de termoficare ale orașului.     

Până atunci, Bucureștiul rămâne cu vizibilitatea „prăfuită” și CSM -ul „fisurat”, după ce debutantele de la Gloria Bistrița le-au trimis în anonimat pe vedetele capitalei.

Citește și:
Au atras toate privirile » Apariții spectaculoase pe gazon înainte de finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Au atras toate privirile » Apariții spectaculoase pe gazon înainte de finala Ligii Campionilor
PSG - Arsenal, marea finală a Ligii Campionilor » Primele imagini de la stadion: echipele de start
Liga Campionilor
PSG - Arsenal, marea finală a Ligii Campionilor » Primele imagini de la stadion: echipele de start
Nicolescu a confirmat alte 3 plecări de la Dinamo și a explicat nebunia cu Alex Pop: „A fost ideea unui acționar”
Superliga
Nicolescu a confirmat alte 3 plecări de la Dinamo și a explicat nebunia cu Alex Pop: „A fost ideea unui acționar”
Strănepoata lui Ferenc Puskas, apariție electrizantă la finala Champions League: „Eu sunt Ane”
Liga Campionilor
Strănepoata lui Ferenc Puskas, apariție electrizantă la finala Champions League: „Eu sunt Ane”
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Profit.ro
EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice investește puternic în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close