INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARGENTINA

Un fost arbitru a recunoscut că n-a vrut să-i acorde un cartonaș galben lui Messi doar pentru a-i cere tricoul după meci » Argentinianul ar fi ratat finala Copa America

Articol de - Publicat joi, 19 septembrie 2024 16:10 / Actualizat joi, 19 septembrie 2024 16:57

Fostul arbitru Carlos Chandia a recunoscut că n-a vrut să-i acorde un cartonaș galben lui Lionel Messi doar pentru a-i cere tricoul după meci.

Acest lucru s-a întâmplat în 2007, în semifinala din Copa America dintre Argentina și Mexic, câștigată de Argentina cu scorul de 3-0.

Lionel Messi ar fi ratat finala Copa America dacă ar fi primit cartonașul galben

Lionel Messi a fost unul dintre marcatorii meciului cu Mexic, alături de Gabriel Heinze și Juan Roman Riquelme. Pe finalul meciului, Messi ar fi putut primi un cartonaș galben care l-ar fi făcut să rateze finala Copa America.

Lionel Messi a luat mingea cu mâna la jumătatea terenului, iar Chandia ar fi trebuit să-i acorde cartonașul galben argentinianului, dar arbitrul din Chile a recunoscut că nu l-a avertizat pe Messi doar pentru a-i cere tricoul după meci.

„De nicăieri, Messi a atins mingea cu mâna la centrul terenului. Nu era vreo oportunitate de gol pentru Mexic. I-am spus «Trebuia să îți dau cartonaș galben, asta te va costa tricoul», așa că nu i-am acordat cartonașul. Mai erau două minute de joc, scorul era 3-0. Dacă îi acordam cartonașul galben, asta l-ar fi costat șansa de a juca în finala Copa America”, a declarat Carlos Chandia pentru ESPN, citat de The Sun.

„Mi-a dat tricoul la vestiare apoi. De fapt, a vrut să mi-l dea încă de când eram pe teren, dar i-am spus «Nu, nu, nu. Mi-l dai la vestiare». Apoi a venit la cabine cu tricoul și mi l-a lăsat. Fiul meu încă îl are. Cred că pentru faptul că nu i-am dat cartonaș galben lui Messi, brazilienii au făcut puțină vâlvă și de aceea am ratat șansa de a arbitra finala Copa America”, a completat fostul arbitru.

Brazilia avea să câștige până la urmă finala cu scorul de 3-0, grație golurilor marcate de Julio Baptista, Dani Alves și autogolul lui Roberto Ayala.

Citește și:
FCSB l-a cedat în Superliga pe fotbalistul de 900.000 de euro: „Ne-am înțeles”
Superliga
FCSB l-a cedat în Superliga pe fotbalistul de 900.000 de euro: „Ne-am înțeles”
BeIRANvand, invincibil! „Dracii” s-au lovit de un zid, iar calculele grupei G se complică
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
BeIRANvand, invincibil! „Dracii” s-au lovit de un zid, iar calculele grupei G se complică
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Diana Munteanu a pus un pariu de cotă 17 la Cupa Mondială: „Promit să fac asta la TV, dacă nu trece de grupe!”
A plecat Răzvan, dar putem avea un antrenor român și în noul sezon din Grecia: „Ofertă foarte bună”
Campionate
A plecat Răzvan, dar putem avea un antrenor român și în noul sezon din Grecia: „Ofertă foarte bună”
EXCLUSIV VIDEO Magazin închis în România cu colivă și
Profit.ro
EXCLUSIV VIDEO Magazin închis în România cu colivă și "Veșnică Pomenire". Apare acum cel mai mare magazin de tenis & padel
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează