INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CONDAMNARE

Fostul jucător din Premier League, arestat pe aeroport! A încercat să importe droguri în valoare de 600.000 de lire sterline

Articol de - Publicat vineri, 20 septembrie 2024 10:25 / Actualizat vineri, 20 septembrie 2024 11:12

Fostul jucător din Premier League, Jay Emmanuel-Thomas (33 de ani), a fost arestat după ce a fost prins pe aeroportul Stansted cu 60 de kg de cannabis, care valorează aproximativ 600.000 de lire sterline.

Fostului atacant al lui Arsenal i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune, după ce a fost arestat miercuri dimineață la aeroport. Thomas a fost prins cu drogurile în mai multe valize care au venit din Bangkok.

Arsene Wenger l-a lăudat pe Jay Emmanuel-Thomas când juca la Arsenal: „Are calități incredibile”

Jay Emmanuel-Thomas a fost crescut în academia lui Arsenal, iar Arsene Wenger declara despre acesta că „are calități incredibile”. Arsenal l-a împrumutat la Blackpool, Cardiff și Doncaster, iar în 2011 l-a cedat definitiv la Ipswich.

Thomas a mai jucat apoi pentru QPR, Bristol City, Milton Keynes, Gillingham, Billericay, PTT Rayong, Livingston, Aberdeen, Jamshedpur, Kidderminster, iar ultima dată evolua la Morton, club care l-a concediat imediat după aflarea veștii că a fost arestat.

„Clubul a luat la cunoștiință situația prin care trece Jay Emmanuel-Thomas. Așteptăm mai multe informații relevante pentru a înțelege natura situației, până atunci nu vom putea comenta”, a fost primul comunicat al clubului Morton.

Doar câteva ore mai târziu, Morton a decis să-i întrerupă contractul lui Jay Emmanuel-Thomas: „Clubul Greenock Morton confirmă faptul că înțelegerea contractuală cu jucătorul Jay Emmanuel-Thomas se încheie acum cu efect imediat. Clubul nu va mai comenta această situație”.

Crescut în academia lui Arsenal, Jay Emmanuel-Thomas a bifat 5 apariții pentru echipa mare a „tunarilor”. După mai multe împrumuturi în Anglia, atacantul a ajuns să joace și în Thailanda. Apoi, s-a întors în Marea Britanie, evoluând în Scoția pentru Livingston și Aberdeen.

Atacantul a plecat apoi în India, iar în această vară s-a întors în Scoția, unde a semnat un contract pe 6 luni cu Morton, înțelegerea fiind încheiată imediat după arestarea acestuia.

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Ultimele informații de la Universitar
Nationala
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Ultimele informații de la Universitar
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Nationala
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Mihai Stoichiță a dezvăluit ce îi oferise ieri FRF lui Mircea Lucescu: „Ăsta era planul lui Burleanu”
Nationala
Mihai Stoichiță a dezvăluit ce îi oferise ieri FRF lui Mircea Lucescu: „Ăsta era planul lui Burleanu”
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează