INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

La 32 de ani, fosta mare speranță a lui Arsenal a semnat în liga a patra

Carl Jenkinson a semnat în liga a patra din Anglia
Carl Jenkinson a semnat în liga a patra din Anglia

Articol de - Publicat vineri, 27 septembrie 2024 22:39 / Actualizat vineri, 27 septembrie 2024 22:39

Fundașul dreapta Carl Jenkinson, acum în vârstă de 32 de ani, o fostă mare speranță a lui Arsenal, cu peste 90 de meciuri în Premier League, a ajuns în liga a patra engleză, la Bromley FC.

În iulie 2011, pe vremea când avea 19 ani, Carl Jenkinson semna cu Arsenal, pentru care avea să joace 70 de meciuri, soldate cu 1 gol și 5 pase decisive.

Treptat, cariera lui a luat-o la vale. Arsenal l-a împrumutat la West Ham și Birmingham, iar în vara lui 2019 transferat definitiv la Nottingham Forest. La începutul lui 2022, Jenkinson a schimbat peisajul, continuându-și cariera în Australia.

La 32 de ani, fosta mare speranță a lui Arsenal a semnat în liga a patra

De la începutul verii, fundașul lateral cu 93 de meciuri în Premier League, pentru Arsenal și West Ham, era liber de contract. Astăzi a fost prezentat în liga a patra engleză, League Two, la Bromley FC.

Este un transfer răsunător pentru micuța echipă din Greater London, aflată la primul ei sezon în liga a patra. Jenkinson este dublu câștigător al Cupei Angliei cu Arsenal și a jucat un meci la naționala de seniori a Angliei, în noiembrie 2012, când la cârma selecționatei era Roy Hodgson.

După 7 etape din sezonul de League Two, Bromley FC este a 18-a, cu 7 puncte adunate din două victorii, un egal și 4 eșecuri. Acest eșalon cuprinde 24 de echipe.

Carl Jenkinson: „Vreau să ajut clubul să promoveze”

„Sunt bucuros că s-a rezolvat, a durat foarte mult până am primit autorizația internațională. Sunt foarte fericit că s-a rezolvat.

Am găsit aici un grup grozav de băieți, cu picioarele pe pământ, băieți normali cu care poți purta o discuție. Este plăcut să intri în mediul lor, s-au descurcat foarte bine în ultimele sezoane, să aducă clubul la acest nivel.

Vreau ca de acum încolo să ajut clubul să progreseze prin experiența mea, să dau totul clubului, colegilor, antrenorului”, a spus Jenkinson după rezolvarea transferului.

Citește și:
Gabi Mureșan, fost campion cu CFR Cluj, a decedat la 44 de ani
Superliga
Gabi Mureșan, fost campion cu CFR Cluj, a decedat la 44 de ani
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Noutati auto
Noul model Dacia a fost lansat oficial » Premieră: produs și lansat exclusiv în altă țară! Se va bate cu Hyundai și Peugeot pentru supremație
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
Diverse
Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Handbal
În sfârșit, e gata! Cum arată „OZN”-ul de lângă Dunăre
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (1)
Van_Basten
Van_Basten  •  27 Septembrie 2024, 23:08

E ok. Putea sa joace la fcsb.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează