INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GAZIANTEP - BEȘIKTAȘ

GALERIE FOTO Alex Maxim, prima reacție după ce a marcat în ultimul minut: „Sper ca Beșiktaș să ia campionatul”

Alex Maxim e la al doilea gol pentru Gaziantep în acest sezon / Foto: Facebook Gaziantep FK +17   FOTO
Alex Maxim e la al doilea gol pentru Gaziantep în acest sezon / Foto: Facebook Gaziantep FK

Articol de - Publicat luni, 07 octombrie 2024 08:46 / Actualizat luni, 07 octombrie 2024 10:12

Alexandru Maxim, 34 de ani, a fost eroul lui Gaziantep în duelul cu Beșiktaș (1-1), de duminică. El a egalat în minutul 90+5!

Gaziantep a scos un punct nesperat din duelul cu gigantul Beșiktaș (1-1), iar marele merit îi revine lui Alexandru Maxim. Fost jucător al „vulturilor”, mijlocașul român le-a suflat alb-negrilor victoria de pe tavă în al cincilea minut al prelungirilor dictate de arbitru, cu un șut din marginea careului mic (90+5).

+12 FOTO

Alexandru Maxim: „Poate că meritam astăzi mai mult decât un punct”

Integralist, Maxim a opinat că echipa sa merita chiar mai mult și a spus că va fi suporterul lui Beșiktaș în acest sezon. „Datorită poziţiei noastre actuale în clasament, un punct poate fi bun pentru moral, pentru că am jucat împotriva unei echipe precum Beşiktaş. Poate că meritam astăzi mai mult de un punct. Am dat dovadă de un caracter foarte bun ca echipă. Am găsit poziții, din păcate, obținem un punct, dar vom crește pas cu pas.

Am un mare respect pentru comunitatea lui Beşiktaş. Sunt oameni pe care îi iubesc acolo. Dar lupt pentru Gaziantep și sunt fericit să marchez pentru echipa mea. Eu țin cu Beşiktaş. Sper că Beşiktaş va fi campioană anul acesta”, a spus fostul internațional român.

Alex Maxim, prima reacție după ce a marcat în ultimul minut: „Sper ca Beșiktaș să ia campionatul”
Alexandru Maxim s-a numărat printre cei mai buni jucători ai lui Gaziantep la 1-1 cu Beșiktaș

El a îmbrăcat tricoul „vulturilor” din februarie 2023 până-n luna iunie a aceluiași an, sub formă de împrumut de la Gaziantep. Perioadă în care a bifat 11 meciuri, un cartonaș galben, fără a înscrie însă vreun gol. Per total, a adunat 282 de minute de joc.

Deian Sorescu a avut un gol anulat pe motiv de ofsaid

Celălalt român al lui Gaziantep, Deian Sorescu, a fost de asemenea integralist contra lui Beșiktaș. A înscris și el un gol, în minutul 41, la 10 minute după reușita lui Ciro Immobile, de 0-1, însă egalarea i-a fost anulată după intervenția VAR, care a detectat o poziție de ofsaid.

Alex Maxim, prima reacție după ce a marcat în ultimul minut: „Sper ca Beșiktaș să ia campionatul”
Deian Sorescu (stânga), în acțiune

Ex-dinamovistul se numără printre jucătorii convocați de selecționerul Mircea Lucescu pentru dubla cu Cipru (12 octombrie) și Lituania (15 octombrie), din Liga Națiunilor.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga
Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis
Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Superliga
Din lojă, Valeriu Iftime a anunțat cu cine vrea să îl înlocuiască pe Marius Croitoru » O plecare iminentă de la Botoșani: „Mă face de râs”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
utilizator șters
utilizator șters  •  07 Octombrie 2024, 15:14

El oare de ce nu e in vederile echipei nationale de cativa ani buni? Atata timp cat inca destui veterani apar in lot? A fost o controversa toata cariera sa legat de convocarile la echipa nationala. Inca acum are o varsta si are o concurenta pe posturile pe care poate juca, dar modul in care a fost lasat afara din lotul pentru Euro 2016 intr-o perioada cand chiar duceam lipsa de jucatori de calitate la mijloc si era printre foarte putinii care jucau afara intr-un campionat puternic... dar si acum mi se pare dubios, pentru ca nu s-a renuntat la veterani, situatie in care as fi inteles sa nu se mai afle in carti.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează