SPORTURI  »  TENIS  »  WUHAN

Paula Badosa s-a retras de la Wuhan, la o zi după ce a fost acuzată de rasism de către fanii asiatici

Paula Badosa
Paula Badosa

Articol de - Publicat marti, 08 octombrie 2024 18:58 / Actualizat marti, 08 octombrie 2024 19:02

Paula Badosa (26 de ani, 15 WTA) a anunțat astăzi, 8 octombrie, că se retrage de la turneul de la Wuhan, invocând motive de boală. Decizia spaniolei vine la o zi după ce aceasta a fost acuzată de rasism de către fanii asiatici.

Săptămâna trecută, Paula Badosa a participat la turneul WTA de la Beijing și a ajuns în finală, unde a fost învinsă de Coco Gauff (20 de ani, 4 WTA) cu 2-1 (4-6, 6-4, 6-2). Americanca a revenit de la 2-4 în setul al doilea și și-a adjudecat 10 din următoarele 12 game-uri.

Badosa a avut o scurtă pauză care, însă, a venit cu o mare problemă. Pol Toledo Bague, antrenorul finalistei de la Beijing, a postat pe Instagram mai multe fotografii cu el și Badosa, printre care și o imagine în care jucătoarea sa folosește niște bețe chinezești pentru a-și alungi ochii.

Paula Badosa s-a apărat în fața acuzațiilor de rasism: „Iubesc Asia”

Fanii chinezi au considerat gestul spaniolei ca fiind unul prin care a încercat să ironizeze trăsăturile fizice ale asiaticilor și au acuzat-o de rasism. Toledo Bague a scos poza respectivă din postare, în timp ce Badosa a replicat că nu este vorba de rasism:

Paula Badosa s-a retras de la Wuhan, la o zi după ce a fost acuzată de rasism de către fanii asiatici
Poza de la care au pornit acuzațiile

„Ooo, nu, vă rog să nu o luați în felul acela. Niciodată nu m-am gândit că asta ar putea fi interpretat în acest mod. Nu imitam oamenii asiatici. Mă jucam cu fața și cu pistruii mei. Iubesc Asia, oamenii de-acolo sunt printre favoriții mei și am mulți prieteni asiatici. Sunt cei mai buni”, a scris numărul 15 mondial, într-un comentariu pe Instagram.

„Hei, îmi pare foarte rău. Nu știam că acest gest este ofensator și duce înspre rasism. Greșeala mea. Îmi asum responsabilitatea. Voi învăța din aceste greșeli pentru data viitoare. Sper să mă înțelegeți. Vă iubesc pe toți”, a mai spus Badosa.

Badosa s-a retras de la Wuhan, iar înlocuitoarea ei a profitat imediat, calificându-se în turul al doilea

La o zi după acest eveniment, înaintea duelului cu Ajla Tomljanovic (31 de ani, 86 WTA), Paula Badosa a decis să se retragă de la turneul de la Wuhan, invocând motive medicale. Punto De Break spune că ar fi vorba de o enterocolită, care reduce șansele sportivei născute în New York să participe la Turneul Campioanelor la zero.

În același timp, urmăritori ai tenisului au pus la îndoială veridicitatea motivului invocat de Badosa, întrebându-se dacă nu cumva are legătură cu acuzația de rasism. Probabil că sportiva cu patru titluri în palmares nu ar fi fost primită prea bine de către publicul de la Wuhan.

Locul Badosei a fost luat de Lucia Bronzetti (25 de ani, 85 WTA), care a și profitat de șansa primită. Italianca a trecut în două seturi, 6-1, 7-6(2), de australianca Tomljanovic, și s-a calificat în turul al doilea, urmând să joace împotriva lui Xinyu Wang (23 de ani, 51 WTA).

Citește și:
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Tenis
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Nationala
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Superliga
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează