FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  ARGEȘ - CFR CLUJ

GALERIE FOTO Gafă de amator în Argeș - CFR Cluj » Antrenorul l-a scos imediat pe jucătorul venit de la Benfica

Articol de - Publicat marti, 29 octombrie 2024 22:10 / Actualizat marti, 29 octombrie 2024 23:01

Mario Tudose (19 ani), fundașul central de la FC Argeș, a făcut o gafă uriașă în meciul cu CFR Cluj din grupele Cupei României Betano, în urma căreia ardelenii au trecut în avantaj.

În minutul 44 al partidei de la Mioveni, CFR Cluj a dus scorul la 2-1 prin Aly Abeid. Fundașul stânga al echipei lui Dan Petrescu a profitat de o mare eroare în apărarea argeșenilor și a înscris cu un șut la colțul lung, din careu.

GALERIE FOTO. Gafă uriașă în FC Argeș - CFR Cluj

+16 FOTO

Abeid a reușit să o ducă pe CFR Cluj în avantaj ajutat de adversari. Prima dată a trecut ușor de Patrick Dulcea, pe care l-a driblat din fentă. A centrat în careu, dar Mario Tudose a respins.

Stoperul lui FC Argeș a trimis însă cu capul în piciorul lui Abeid. Mingea i-a sărit acestuia în cap, apoi a ajuns din nou la Tudose. Jucătorul piteștenilor a făcut însă un luft ca la județ în momentul în care a vrut să degajeze și balonul i-a venit perfect pe șut lui Abeid, care a urmărit faza.

CFR Cluj, zob și în Cupă! Dan Petrescu, doar egal cu FC Argeș, locul 9 din Liga 2! Criza continuă în Gruia!
FC ARGEȘ - CFR CLUJ 2-2
CFR Cluj, zob și în Cupă! Dan Petrescu, doar egal cu FC Argeș, locul 9 din Liga 2! Criza continuă în Gruia!

Mario Tudose, scos imediat de Bogdan Andone

Bogdan Andone, antrenorul lui FC Argeș, l-a scos pe Mario Tudose la pauza meciului cu CFR Cluj.

Tudose e un jucător crescut de FC Argeș, care se anunță o mare speranță a fotbalului piteștean. În 2021, acesta pleca la academia lui Benfica, de unde s-a întors acasă doi ani mai târziu.

Stoperul de 19 ani a fost titular împotriva ardelenilor în contextul în care Bogdan Andone a folosit mai multe rezerve. Tudose are doar 4 meciuri în Liga 2 în acest sezon, reușind să marcheze și un gol.

250.000 de euroeste cota lui Mario Tudose pe Transfermarkt

Citește și:
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Campionate
Cine este Elmedina, fotbalista care a încins rețelele de socializare
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Tenis
Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova
Andrei Cordea, în direct, după CFR - Voluntari: „Vreau să îi răspund domnului Prunea”
Superliga
Andrei Cordea, în direct, după CFR - Voluntari: „Vreau să îi răspund domnului Prunea”
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Campionate
Celebrul fotbalist a câștigat procesul care l-ar fi falimentat: soția îi cerea 415.000 de euro pe lună!
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Profit.ro
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (1)
Supremul
Supremul  •  29 Octombrie 2024, 23:31

Păcat de copil! Merită să joace în continuare. Se poate întâmpla și celor cu experiență, iar meciul cu CFR a fost dificil pentru el.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează