SPORTURI  »  TENIS  »  MASTERS 1000 PARIS

Mesaj dur despre turneele demonstrative, după retragerea lui Jannik Sinner de la Paris: „Destabilizează ecosistemul”

Articol de - Publicat vineri, 01 noiembrie 2024 11:38 / Actualizat vineri, 01 noiembrie 2024 12:35

Cedric Pioline, directorul turneului de 1000 de puncte de la Paris, a avut o intervenție pe tema turneelor demonstrative precum Six Kings Slam, fiind de părere că acestea „nu sunt sănătoase” și că „destabilizează ecosistemul tenisului”.

Paris Masters este ultimul turneu de 1000 de puncte al anului și a doua competiție ca valoare din ultima parte a circuitului ATP, după Turneul Campionilor. Ediția din acest an a început, însă, cu o veste proastă pentru organizatori.

Taylor Fritz, varianta blondă, e al cincilea calificat la ATP Finals » Fanii au crezut că s-a vopsit din motive sentimentale
MASTERS 1000 PARIS
Taylor Fritz, varianta blondă, e al cincilea calificat la ATP Finals » Fanii au crezut că s-a vopsit din motive sentimentale

Cedric Pioline, discurs despre banii oferiți de turneele demonstrative: „Sunt perturbatori, nu e sănătos”

Jannik Sinner (23 de ani), liderul mondial, a decis să se retragă de la Paris Masters, invocând probleme de sănătate. Mai exact, italianul a spus că nu poate participa la turneul din Franța din pricina unui virus intestinal.

„Nu este treaba mea să judec pe cineva. Fiecare jucător, inclusiv Jannik Sinner, își organizează sezonul în cel mai bun mod posibil. De fapt, putem spune că Jannik este unul dintre cei care au avut un program logic, fără să fie prea aglomerat. Prin urmare, eram destul de sigur că el va putea veni să joace aici”, a declarat Cedric Pioline, directorul Paris Masters, citat de livetennis.it.

În același timp, fostul număr 5 mondial a vorbit și despre Six Kings Slam, turneul demonstrativ organizat în Riyadh, Arabia Saudită, în urmă cu două săptămâni. Sinner a fost printre cei șase participanți care au primit 1,5 milioane de dolari doar pentru simpla prezență la competiție.

„Geopolitica circuitului este de mare importantă și vă pot asigura că, în acest moment, este un subiect de discuție între turneele de Grand Slam și circuitele ATP și WTA. Astăzi nu știm ce se va întâmpla în viitor însă, din punctul meu de vedere, trebuie să avem mare grijă să ne asigurăm că există o oarecare coerență. Banii care sunt puși pe masă de demonstrativul din Arabia Saudită sunt perturbatori, aspect care destabilizează ecosistemul și nu este foarte sănătos”, a adăugat Pioline.

Ahmad Nassar, directorul PTPA, are o altă părere: „Nu sunt organizații de caritate. Jucătorii au această valoare”

Această declarație a venit la o săptămână după ce Ahmad Nassar, directorul executiv al Asociației Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA), a oferit o altă perspectivă cu privire la turneele demonstrative:

„Faptul că jucătorii participă la demonstrative nu are nimic de-a face cu calendarul. Are totul de-a face cu faptul că ei nu sunt compensați corect. Nimeni nu se întreabă cum există asemenea turnee demonstrative? Nu sunt organizații de caritate. Cum există și cum le oferă atât de mulți bani jucătorilor? Realitatea este că jucătorii au această valoare. Biletele se vând, iar oamenii vin la meciuri și arată interes pentru jucătorii care participă la demonstrative. Asta reîntărește faptul pe care noi îl spunem de ani de zile și anume că jucătorii nu sunt compensați cum trebuie în structura actuală a circuitului”, a explicat Nassar.

Turneul de la Paris a ajuns în faza sferturilor de finală și astăzi, 1 noiembrie, se vor desfășura cele patru dueluri pentru calificarea în careul de ași. Joi seara, Ugo Humbert (26 de ani, 18 ATP), cel mai bine clasat tenismen francez, l-a eliminat pe Carlos Alcaraz (21 de ani, 2 ATP), astfel că Paris Masters a rămas și fără rivalul lui Jannik Sinner.

Drept urmare, în acest moment, favoritul principal la titlu este Alexander Zverev (27 de ani, 3 ATP), care îl va întâlni pe Stefanos Tsitsipas (26 de ani, 11 ATP).

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează