SPORTURI  »  TENIS  »  DEZVĂLUIRI

EXCLUSIV „Măi fato!” » Ion Țiriac, dialog aprins cu Simona Halep: „O greșeală foarte-foarte mare pe care ai făcut-o!”

Simona Halep și Ion Țiriac +36   FOTO
Simona Halep și Ion Țiriac

Articol de - Publicat joi, 07 noiembrie 2024 15:59 / Actualizat joi, 07 noiembrie 2024 18:46

Simona Halep (33 de ani) a primit în septembrie 2023 o suspendare de 4 ani în cazul de dopaj, după ce a fost depistată pozitiv cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022. În martie 2024, Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus pedeapsa la 9 luni. La opt luni de la această decizie, Ion Țiriac are un nou punct de vedere pe marginea întregului scandal internațional.

Prezent în studioul emisiunii „ Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.ro, fostul tenismen Ion Țiriac spune clar că „sigur a fost nedreptățită”.

„Până când îți dă Tribunalul decizia, nu poți să fii suspendat. Toate treburile astea n-au voie să se întâmple în sport. Halep are un talent enorm. Acum are nevoie de câteva luni bune, bune, bune, bune... Un an de muncă, de rob. Nu știu dacă mai are aceeași dorință, aceeași voință, același drum”, a mai susținut Țiriac.

Ion Țiriac, dialog aprins cu Simona Halep: „Măi, fato! Tu joci tenis și te antrenezi de-ți sar ochii...”

Omul de afaceri dezvăluie și un dialog pe care l-a purtat cu cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României. „Prima greșeală pe care a făcut-o foarte, foarte mare, a fost și am rugat-o... «Măi fato! Tu joci tenis și te antrenezi de-ți sar ochii... Ți-ai luat echipă». Pe vremea asta se numește echipă, pe vremea noastră nu era nimeni. Eram singuri!”, spune Țiriac.

Care continuă dialogul cu Halep: „«Ai luat-o de băut de undeva?». «Nu!». «Dacă ți-a dat echipa, atunci vorbiți cu echipa». «Nuuu! De echipa mea nu se atinge nimeni». «Stai, măi fato, stai, măi fato, că te face vinovată pe tine!». «O să vedem noi....»”.

După ce-a fost depistată pozitiv la US Open 2022, Țiriac susține că Halep trebuia să se adrese instanțelor.

„Suntem în America, nu are nicio legătură cu restul lumii. Își lua unul din cei doi avocați care există acolo. Unul a fost și avocatul meu de multe ori când am avut nevoie și spunea. «Auzi, mă Richard, eu vreau 100 de milioane! Uite ce mi-au făcut, mi-au nenorocit viața și viitorul și imaginea. Am descoperit că produsul era contaminat. Eu vreau o sută de milioane!». Avea o șansă mare, mare de tot să ia suta de milioane”, a declarat Țiriac în platoul GSP.

Ion Țiriac: „Dacă are nevoie de mental, atunci să se ducă la un spital de mental”

Întrebat care sunt motivele pentru care Halep nu a primit și nu o să primească nici în viitor wildcard-uri de la marile turnee, Ion Țiriac a declarat.

„90 la sută din wildcard-urile pe care le au națiunile alea organizatoare se dau tinerilor. Apoi, dacă îi dai lui Halep un wildcard la 30 și de ani pe care îi are și a fost și dopată, cum este? Ce o să zică celelalte, care nu au luat wildcard pentru treaba asta? Și de asta sunt rezervele acolo. Plus că-i dai un wildcard, dar nu te aștepți să mai fie competitivă. Și atunci, dacă îi dai un wildcard și pierde din primul tur de fiecare dată, e mai dificil”, a spus Țiriac.

Apoi s-a reîntors la decizia lui Halep de a renunța la echipa de români pentru a semna cu Patrick Mouratoglou.

„Nu știu ce face o echipă. Eu n-am avut niciodată nevoie de un psiholog. Poate era nevoie și la mine de un masor. Acum așa e moda... N-am înțeles-o niciodată și nici n-o să o înțeleg. Un jucător care este atât de dependent, nu mai e jucător. Jucătorul ăla, n-are cum să fie el decizionarul pe teren... Nu mai e nici cu antrenor, nici cu masor, nici cu aia, nici cu aia. Ea poate să-l îngrijească ca să fie, din punct de vedere fizic, mental... Dacă are nevoie de mental, atunci să se ducă la un spital de mental”, a mai completat fostul jucător.

Londra, a doua casă pentru Simona Halep. Cu trofeul de la Wimbledon, în 2019
Simona Halep și Valeria Dafinoiu / FOTO: Instagram
Simona Halep și Valeria Dafinoiu / FOTO: Instagram
+31 FOTO
Citește și:
Pus pe liber de Universitatea Craiova, după calificarea ratată dramatic! Și-a semnat sentința în dezastrul de la Atena
Conference League
Pus pe liber de Universitatea Craiova, după calificarea ratată dramatic! Și-a semnat sentința în dezastrul de la Atena
L-a distrus în direct pe Coelho: „Nu poți să faci așa ceva în prelungiri!”
Conference League
L-a distrus în direct pe Coelho: „Nu poți să faci așa ceva în prelungiri!”
Ce scriu grecii, după finalul ireal din AEK Atena - Universitatea Craiova: „Cadou minunat!”
Conference League
Ce scriu grecii, după finalul ireal din AEK Atena - Universitatea Craiova: „Cadou minunat!”
Vaișcovici, verdict în transferul „George Pușcaș la Dinamo”: „Mi-e teamă de un singur lucru”
Superliga
Vaișcovici, verdict în transferul „George Pușcaș la Dinamo”: „Mi-e teamă de un singur lucru”
EXCLUSIV Wizz Air analizează în România o posibilă operare de zboruri interne
Profit.ro
EXCLUSIV Wizz Air analizează în România o posibilă operare de zboruri interne
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (4)
bozo76
bozo76  •  09 Noiembrie 2024, 04:30

Hai ca mi.a placut. Un atac direct cu talpa sus asa cum se face.

mangrova
mangrova  •  07 Noiembrie 2024, 19:41

Biden, șezi! Moș Țiriac a luat-o pe arătură!

monika.
monika.  •  07 Noiembrie 2024, 17:53

Mersi pt alte informatii esentiale despre ucigasul in serie de animale si dopata prinsa in flagrant.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează