INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  JUVENTUS - MAN CITY

FOTO Juventus - Manchester City 2-0 » Mingea la campioana Angliei, golurile de partea gazdelor! Motta îl surclasează pe Guardiola, iar City este în corzi!

Juventus - Manchester City // foto: Guliver/gettyimages +8   FOTO
Juventus - Manchester City // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat miercuri, 11 decembrie 2024 23:50 / Actualizat joi, 12 decembrie 2024 00:13

Juventus a învins-o pe Manchester City cu 2-0 în etapa 6 a fazei ligii din Champions League și lasă campioana Angliei cu numai 8 puncte, pe locul 22 din 36!

Manchester City își continuă parcursul catastrofal din Champions League. După 1-4 în deplasarea de la Lisabona cu Sporting CP, „cetățenii” au pierdut din nou afară, de această dată la Torino, contra lui Juventus.

Cu greii Haaland, De Bruyne, Grealish și Bernardo Silva pe teren din primul minut, trupa lui Pep Guardiola s-a bucurat de o posesie mare, aproape de 70%, dar a atacat steril. Acțiunile elevilor lui Pep Guardiola au fost previzibile, lipsite de creativitate și de scânteie.

Juventus - Manchester City // foto: Guliver/gettyimages
Juventus - Manchester City // foto: Guliver/gettyimages
Juventus - Manchester City // foto: Guliver/gettyimages
Juventus - Manchester City // foto: Guliver/gettyimages
Thiago Motta, antrenorul lui Juventus // foto: Guliver/gettyimages
+3 FOTO

Juventus - Manchester City 2-0 » Motta îl surclasează pe Guardiola, iar „cetățenii” sunt în corzi!

După o primă parte în care mai degrabă a stat „la cutie”, Juventus a ieșit la rampă în repriza secundă. Golul care a deblocat tabela a venit în minutul 53, când Dusan Vlahovic a înscris cu capul din centrarea lui Kenan Yildiz. A fost o fază la limită, reușita fiind confirmată cu ajutorul tehnologiei de linia porții.

Golul de 2-0 poartă semnătura americanului Weston McKennie și a venit la capătul unui contraatac-fulger. Weah l-a găsit pe McKennie liber la 8 metri de poartă, iar americanul a reluat acrobatic, fără șanse pentru Ederson.

Deși mai avea 15 minute la dispoziție, Manchester City nu a părut în niciun moment capabilă să amenințe serios poarta apărată de Michele Di Gregorio. „Bătrâna Doamnă” s-a impus cu 2-0 și se laudă acum cu 11 puncte, 3 peste adversara din această seară. Pe Manchester City o desparte un singur punct de locul 25, eliminatoriu.

FINAL » Juventus - Manchester City 2-0

Juventus - Manchester City, echipele de start:

Juventus (4-2-3-1): Di Gregorio - Savona, Kalulu, Gatti, Danilo - Locatelli, Thuram - Conceicao, Koopmeiners, Yildiz - Vlahovic
Rezerve: Adzic, Douglas Luiz, Fagioli, Mbangula, McKennie, Perin, Pinsoglio, Rouhi, Weah
Antrenor: Thiago Motta

Manchester City (4-3-3): Ederson - Walker, Dias, Gvardiol, Lewis - De Bruyne, Gundogan, Silva - Doku, Haaland, Grealish
Rezerve: Foden, Hudson, Kobacic, McAtee, Nunes, O'Reilly, Ortega, Savinho, Simpson-Pusey, Wilson-Esbrand, Wright
Antrenor: Pep Guardiola

Arbitru: Clement Turpin (Franța)
Stadion: Allianz Stadium

Citește și:
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial
Clipe de groază, pe gazon, în timpul amicalului Ungariei!
Campionate
Clipe de groază, pe gazon, în timpul amicalului Ungariei!
Ioan Varga trebuie să-i plătească o avere jucătorului aruncat peste bord de Dan Petrescu: „Tratament abuziv, vădit nelegal”
Superliga
Ioan Varga trebuie să-i plătească o avere jucătorului aruncat peste bord de Dan Petrescu: „Tratament abuziv, vădit nelegal”
Zeljko Kopic a revenit în România și a spus totul despre despărțirea de Dinamo: „Acum nu mai trebuie să intri pe Google ca să mă cauți”
Superliga
Zeljko Kopic a revenit în România și a spus totul despre despărțirea de Dinamo: „Acum nu mai trebuie să intri pe Google ca să mă cauți”
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Aici sunt multe proteste violente înainte de CM” » Actrița română stabilită de 17 ani în Mexic descrie viața la 11.000 de km de București și ce schimbări a observat la revenirea în țară: „A fost foarte ciudat”

Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial


Comentarii (1)
fibra
fibra  •  12 Decembrie 2024, 07:51

City se pare ca a incheiat era Pep chiar daca nu va fi retrogradata dupa procesul interminabil.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează