INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

George Pușcaș a marcat TREI goluri într-un meci oficial » Nu se mai întâmplase de 5 ani!

George Pușcaș (dreapta), foto: X @Sipay Bodrum FK
George Pușcaș (dreapta), foto: X @Sipay Bodrum FK

Articol de - Publicat miercuri, 18 decembrie 2024 14:38 / Actualizat miercuri, 18 decembrie 2024 14:57

George Pușcaș (28 de ani), atacantul lui Bodrumspor, a reușit un hat-trick în partida pe care echipa lui a câștigat-o pe terenul celor de la Kastamonuspor, locul 4 din Liga 3, scor 6-1, în Cupa Turciei.

Internaționalul român a fost titularizat de antrenorul Volkan Demirel (43 de ani) și i-a răsplătit încrederea. Pe lângă cele trei goluri marcate, Pușcaș a oferit și un assist. Totul, în doar 62 de minute.

Cristi Balaj, atac la adresa lui Dani Coman: „Așteptăm ca domnul Varga să ne dea afară pe toți”
CFR CLUJ
Cristi Balaj, atac la adresa lui Dani Coman: „Așteptăm ca domnul Varga să ne dea afară pe toți”

George Pușcaș, spectacol în Cupa Turciei

Bodrumspor a dat de pământ cu Kastamonuspor, scor 6-1, în turul 5 din Cupa Turciei. Pușcaș a făcut un meci aproape perfect și și-a început recitalul în minutul 30, atunci când i-a pasat lui Pedro Brazao (21 de ani) la primul gol.

Cu 3 minute înainte de pauză, George Pușcaș a majorat avantajul echipei sale, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri. În minutul 55, atacantul naționalei României a realizat „dubla”. Brazao a reușit același lucru 2 minute mai târziu.

În minutul 62, George Pușcaș a realizat „tripla”, după ce l-a învins pe portarul Bartu Dinc (21 de ani). La faza imediat următoare, atacantul a fost înlocuit de Volkan Demirel cu Gokdeniz Bayrakdar (23 de ani).

S-a terminat în cele din urmă 6-1 pentru Bodrumspor, care își așteaptă următoarea adversară din Cupă. În orice caz, focusul echipei lui Pușcaș este pe campionat, acolo unde se luptă pentru evitarea retrogradării. Bodrum este pe 17, al doilea loc care trimite în liga a doua, cu 14 puncte acumulate după 15 meciuri.

În 15 meciuri pentru Bodrum în toate competițiile, Pușcaș a reușit 7 goluri. Este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 1.500.000 de euro.

Ultima dată când Pușcaș a înscris un hat-trick: 30 noiembrie 2019, atunci când evolua pentru Reading, într-o partidă câștigată pe terenul lui Wigan, scor 3-1.

Citește și:
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Adrian Mititelu junior, surprins pe străzi cu „bijuteria” de 400.000 de euro » Și-a „tunat” mașina de lux
Noutati auto
Adrian Mititelu junior, surprins pe străzi cu „bijuteria” de 400.000 de euro » Și-a „tunat” mașina de lux
Spaniolii au făcut anunțul: fostul coleg român al lui Yamal vine la Dinamo
Superliga
Spaniolii au făcut anunțul: fostul coleg român al lui Yamal vine la Dinamo
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (3)
Danpinalty
Danpinalty  •  18 Decembrie 2024, 15:57

stiam ca impotriva la o echipa de bucatari si taximetristi dinainte sa deschid articolul cu titlul bombastic. nici n-are cum altfel, aceasta gloaba

In_my_opinion
In_my_opinion  •  18 Decembrie 2024, 15:46

Așa, și? Ce, asteapta convocarea la natională? Șansele lui s-au epuizat... Poate sa mai dea goluri la echipa lui (mai mult sau mai putin intamplatoare) baiatul nu e de nationala, avem atacanti : Bârligea, Draguș, L. Munteanu, si inca cativa cate vin din urma de la tineret...Puscas, adio!!!

observator_federal
observator_federal  •  18 Decembrie 2024, 15:12

Băi nene, după ce a început Horațiu Moldovan să fie lăudat în presa italiană, asta mai trebuia acum - să marcheze hattrickuri Pușcaș lrin Turcia?? GSP, vreți să zadărniciți campaniile (foarte insistente) de titularizare (!!) la Natională ale lui Târnovanu și Bârligea???

Vezi toate comentariile (3)
Comentează