INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  PREMIER LEAGUE

Tottenham vrea să cumpere de la PSG, iar englezii titrează: „Upgrade ireal la Drăgușin, fundașul predispus la erori”

Radu Drăgușin // foto: Guliver/gettyimages
Radu Drăgușin // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat sambata, 28 decembrie 2024 09:51 / Actualizat sambata, 28 decembrie 2024 10:09

Tottenham s-ar număra printre formațiile interesate de serviciile stoperului slovac Milan Skriniar, 29 de ani, de care PSG s-ar despărți în schimbul a maximum 35 de milioane de euro. O asemenea mutare l-ar transforma pe Radu Drăgușin în a patra variantă pentru postul de stoper la Spurs.

Din vara lui 2023 la PSG, Milan Skriniar nu s-a impus în capitala Franței. Dacă sezonul trecut a jucat de 32 de ori în toate competițiile, slovacul a fost tras pe linie moartă în actuala stagiune, în care Luis Enrique i-a acordat doar 5 apariții în Ligue 1, cea mai recentă pe 22 noiembrie.

În acest context, oficialii echipei din Paris sunt dispuși să renunțe la Skriniar chiar din ianuarie, solicitând între 25 și 35 de milioane de euro pentru a-l elibera pe slovac.

Au apărut imaginile pe care PAOK și Răzvan Lucescu le voiau blocate! Scene șocante: antrenorul român sare la fanii adverși
GRECIA
Au apărut imaginile pe care PAOK și Răzvan Lucescu le voiau blocate! Scene șocante: antrenorul român sare la fanii adverși

Tottenham îl vrea pe Milan Skriniar de la PSG

Mai multe cluburi europene s-au arătat interesate de serviciile lui Skriniar, după cum scriu cei de la CaughtOffside. Printre acestea se numără Tottenham și alte 3 formații din Premier League, Arsenal, Newcastle și Aston Villa.

Tottenham a avut probleme mari în ax în acest sezon, cu titularii Cristian Romero și Micky van de Ven suferind multiple accidentări. În absența acestora, românul Radu Drăgușin a fost liderul defensivei, dar prestațiile lui nu au convins. Mai mult, Drăgușin s-a și accidentat în cel mai recent meci al londonezilor, 0-1 cu Nottingham Forest.

O publicație engleză titrează: „Upgrade ireal la Drăgușin, fundașul predispus la erori”

Publicația engleză Football Fancast a relatat despre interesul lui Spurs față de Skriniar, titrând că Tottenham „țintește un upgrade (n.r. - îmbunătățire) ireal față de Radu Drăgușin în superstarul de 29 de milioane de lire sterline”.

În articolul menționat, Drăgușin este descris drept „predispus la erori” și este menționat că românul „a fost nevoit să formeze un parteneriat mai degrabă subțire cu tânărul Archie Gray”.

„Dacă Tottenham îl va transfera pe Skriniar, atunci Drăgușin va coborî în ordinea preferințelor [lui Postecoglou], având în vedere că a avut câteva prestații decente, dar și prea multe de coșmar”, mai scrie sursa citată.

  • Aducerea lui Skriniar nu va fi ușor de înfăptuit, având în vedere concurența pentru semnătura slovacului. De Skriniar, conform surselor citate, s-ar mai fi arătat interesate Napoli, Bayern Munchen, Real Madrid, Bayer Leverkusen, AS Roma, Al Nassr și Atletico Madrid, pe lângă cele 4 formații engleze enumerate.

Tottenham vrea să cumpere de la PSG, iar englezii titrează: „Upgrade ireal la Drăgușin, fundașul predispus la erori”
Milan Skriniar / Foto: Imago
Citește și:
Baiaram, criză de nervi la schimbare: a lovit omul din staff! Furios și la final
Europa League
Baiaram, criză de nervi la schimbare: a lovit omul din staff! Furios și la final
David Popovici, amuzant după calificarea în finală la 200 m liber: „Sunt obișnuit cu 4! Ce ordine, mă, cum sunt astea inversate?”
Altele
David Popovici, amuzant după calificarea în finală la 200 m liber: „Sunt obișnuit cu 4! Ce ordine, mă, cum sunt astea inversate?”
MM Stoica a avut dreptate: Auda chiar e slabă! Călăul FCSB-ului, spulberat în turul 3 preliminar al Conference League
Conference League
MM Stoica a avut dreptate: Auda chiar e slabă! Călăul FCSB-ului, spulberat în turul 3 preliminar al Conference League
După Tulcea, o nouă sală polivalentă ultramodernă e 99,99% gata în România » Conflictul politic blochează inaugurarea: „Nu știm ce se întâmplă acolo”
Altele
După Tulcea, o nouă sală polivalentă ultramodernă e 99,99% gata în România » Conflictul politic blochează inaugurarea: „Nu știm ce se întâmplă acolo”
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Profit.ro
EXCLUSIV Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana europeană la 5.000 m a scăpat de probleme medicale mâncând carne de struț: „Un gust puternic, dar delicioasă”

E pregătită să rupă plasele în „Liga Florilor”: „Va deveni profesoară”


Comentarii (3)
AndHereWeGoAgain
AndHereWeGoAgain  •  29 Decembrie 2024, 09:26

Adică Dragonul va fi rezervă la rezerve….

Janika
Janika  •  28 Decembrie 2024, 14:04

Rumegușul Radu Drăgușin, mai bine rămânea în Cizmă ! Nu dau multe parale nici pe antrenor

Romario40
Romario40  •  28 Decembrie 2024, 10:17

Adică slovacul nu s a impus Intr un campionat mult mai slab dar vine că și salvator la Tottenham Bun asa

Vezi toate comentariile (3)
Comentează