SPORTURI  »  ALTELE  »  POLO

Cupa Mondială de polo masculin de la Otopeni, aproape de start » Lotul și programul României + Campioana mondială e în grupa D

România, gazda Cupei Mondiale de polo masculin/Foto: Getty Images
România, gazda Cupei Mondiale de polo masculin/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat luni, 06 ianuarie 2025 12:56 / Actualizat luni, 06 ianuarie 2025 13:04

În perioada 6-12 ianuarie, Otopeni va fi gazda Cupei Mondiale de polo masculin, competiție la care participă cele mai puternice naționale ale lumii. România va debuta la acest turneu marți, 7 ianuarie, într-un duel cu Statele Unite ale Americii.

În 2010, Oradea a fost gazda Cupei Mondiale de polo, câștigată de Serbia la finalul unei ediții în care România s-a clasat pe poziția a 5-a. 15 ani mai târziu, această competiție a revenit în țara noastră și, de această dată, se va desfășura în bazinul din Otopeni.

Alături de David Popovici, a devenit celebru într-o imagine virală la Jocurile OIimpice » Acum, își spune povestea pentru Gazetă: „Am împărțit durerea”
POVESTE
Alături de David Popovici, a devenit celebru într-o imagine virală la Jocurile OIimpice » Acum, își spune povestea pentru Gazetă: „Am împărțit durerea”

Componența celor patru grupe și programul primei zile a competiției

A 18-a ediție a Cupei Mondiale de polo va avea 11 participante, împărțite în 3 grupe a câte 3 echipe și o grupă cu doar 2 formații. Iată cum arată cele 4 grupe:

  • Grupa A: Ungaria, Franța, Spania

  • Grupa B: Serbia, Muntenegru, Grecia

  • Grupa C: Statele Unite ale Americii, Japonia, România

  • Grupa D: Croația, Georgia

Așadar, la Otopeni, vor fi prezente Croația, campioana mondială, și Serbia, campioana olimpică. În schimb, Italia, vicecampioana mondială, este marea absentă a acestui turneu, după ce a fost suspendată pentru 6 luni de Unitatea de Integritate a Federației Internaționale de Natație (AQIU).

Această pedeapsă a fost însoțită de o amendă de 50.000 de dolari și a venit în urma unor evenimente care au avut loc la Jocurile Olimpice de la Paris, în timpul sfertului de finală între Italia și Ungaria și după terminarea jocului.

Luni, 6 ianuarie, în prima zi a turneului, se vor desfășura două partide:

Japonia vs. Statele Unite ale Americii – ora 18:30

Spania vs. Ungaria – ora 20:00

Programul României și formatul Cupei Mondiale

România va debuta în competiție marți, 7 ianuarie, la ora 18:00, și va avea parte de o confruntare dificilă cu SUA, medaliata cu bronz de la Jocurile Olimpice. Apoi, miercuri, 8 ianuarie, la ora 20:00, tricolorii se vor duela cu Japonia.

Echipele clasate pe prima poziție în cele patru grupe și formația care va termina grupa C pe locul al doilea se vor califica direct în sferturile de finală ale Cupei Mondiale. În schimb, naționalele de pe pozițiile 2 și 3 vor juca un meci eliminatoriu pentru accederea în sferturi. Aceste partide vor avea loc în 9 ianuarie.

Apoi, sferturile de finală, semifinalele și finalele se vor desfășura în 10, 11, respectiv 12 ianuarie. Toate meciurile vor fi transmise, în direct, pe TVR Sport.

Primele 6 echipe din această divizie se vor califica la super finala Cupei Mondiale, acolo unde le așteaptă deja Germania și Olanda, formațiile medaliate cu aur și argint în divizia secundă a Cupei Mondiale.

Lotul României pentru Cupa Mondială

  • Marius Țic (căpitan)

  • Matei Marchitan

  • Raul Bindea

  • Matei Luțescu

  • Andrei Prioteasa

  • Tiberiu Cojocariu

  • Levente Vancsik

  • David Belenyesei

  • Sebastian Oltean

  • Silvian Colodrovschi

  • Nicolae Oanță

  • Tudor Fulea

  • Vlad Georgescu

  • Andrei Neamțu

  • Răducu Dincă

  • Francesco Iudean

  • David Bota

  • Andrei Țepeluș

Echipa națională a României este condusă de Bogdan Rath (antrenor principal) și de Alexandru Deacu (antrenor secund).

Tricolorii se află la a 6-a participare la Cupa Mondială, după cele din 1979, 1991, 2006, 2010 și 2023. În 2024, România s-a clasat pe poziția a 10-a în competiția de polo din cadrul Campionatelor Mondiale de Natație și pe locul 12 la Jocurile Olimpice.

Citește și:
A numit doi jucători care și-au terminat socotelile cu echipa națională: „Schimb de generații”
Nationala
A numit doi jucători care și-au terminat socotelile cu echipa națională: „Schimb de generații”
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Nationala
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Gigi Becali nu s-a abținut și a intrat în direct după Turcia - România: „Pe Hagi n-o să-l vedeți NICIODATĂ jucând cu ei doi”
Nationala
Gigi Becali nu s-a abținut și a intrat în direct după Turcia - România: „Pe Hagi n-o să-l vedeți NICIODATĂ jucând cu ei doi”
Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului și l-a scos din sărite pe Craioveanu: „Pe ei nu s-a supărat?! A stat o oră la îmbrățișări”
Nationala
Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului și l-a scos din sărite pe Craioveanu: „Pe ei nu s-a supărat?! A stat o oră la îmbrățișări”
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (1)
Unomfoartesimplu
Unomfoartesimplu  •  06 Ianuarie 2025, 19:04

Polo asta nu se tine intr-un bazin? Cupa mondiala intr-o tara care n-are un bazin, dupa spusele unui baiat care inoata... Ciudat!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează