INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

Amatorism total » Motivul incredibil pentru care a fost blocat transferul lui Randal Kolo Muani

Randal Kolo Muani (stânga), în meciul lui PSG contra Gironei din grupa de Liga Campionilor / Foto: Imago
Randal Kolo Muani (stânga), în meciul lui PSG contra Gironei din grupa de Liga Campionilor / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 18 ianuarie 2025 10:09 / Actualizat sambata, 18 ianuarie 2025 10:40

Atacantul dorit de Juventus nu poate fi înregistrat la Liga italiană. Sistemul implementat de către FIFA (TMS) refuză să-i permită lui PSG să îl transfere la Juventus, din cauza faptului că echipa franceză a atins deja limita de șase jucători de peste 21 de ani împrumutați în acest sezon.

Deși acum câteva zile mutarea se anunțatase cu surle și trâmbițe pe prima pagină a ziarelor sportive italiene, iar Thiago Motta deja își freca palmele că are la dispoziție o alternativă competitivă pentru Dusan Vlahovic, afacerea a intrat în impas neașteptat.

PSG a prezentat cel mai scump transfer al iernii: „Un talent fantastic, printre cei mai interesanți jucători ai lumii”
MERCATO
PSG a prezentat cel mai scump transfer al iernii: „Un talent fantastic, printre cei mai interesanți jucători ai lumii”

FIFA nu a permis campioanei din Ligue 1 să înregistreze în baza de date TMS, Transfer Matching System, mutarea lui Randal Kolo Muani!

Chiar dacă se înțelesese cu gruparea torineză asupra tuturor detaliilor, iar internaționalul francez efectuase vizita medicală și mai trebuia doar să semneze actele.

De la 8 în 2022-'23, limita jucătorilor împrumutați a ajuns la 6!

O regulă introdusă de forul suprem mondial le-a dat peste cap planurile șeicilor și i-a lăsat, deocamdată, cu buza umflată pe bianconeri. Nimeni la Paris n-a știut sau cine trebuia s-o facă a uitat de ea, astfel că transferul a dat greș!

În ianuarie 2022, FIFA își anunța intenția de a restricționa transferurile temporare. Federația mondială motiva schimbarea prin trei obiective: să dezvolte jucătorii tineri, să promoveze echilibrul competițional și să prevină astfel acapararea pieței de către cluburile potente financiar.

Concret, începând din stagiunea 2022-2023, jucătorii ce pot fi transferați sub formă de împrumut vor fi maximum opt, pentru următorul sezon scade limita la șapte și, din 2024-2025, pot fi în această situație doar șase!

Restricțiile se aplică, de asemenea, jucătorilor împrumutați între cluburile cu același proprietar: maximum 3 jucători plecați și 3 veniți pot fi împrumutați. Dintre toți cei împrumutați însă, jucătorii U21 crescuți în Academie nu trebuie luați în considerare.

Mukiele, Soler, R. Sanches și Bernat, pe lista împrumuturilor

Adică, în cazul lui PSG, Ilyes Housni (acum la Le Havre), Lucas Lavallée (Aubagne) și Xavi Simons (RB Leipzig). Singura soluție pentru a ieși din acest impas este de a renunța la unul dintre jucători în presezon, sau de a-l rechema la Paris.

Pe lista fotbaliștilor împrumutați de la formația pregătită de Luis Enrique și exceptați de la regulă se află: Carlos Soler (West Ham, 27), Nordi Mukiele (Leverkusen, 26), Renato Sanches (Benfica, 26), Juan Bernat (Villarreal, 31), Gabriel Moscardo (Reims, 18) și Cher Ndour (Beșiktaș, 20).

Citește și:
A început „furtuna” » Cele mai tari meme-uri după penalty-urile hilare din Australia - Egipt
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
A început „furtuna” » Cele mai tari meme-uri după penalty-urile hilare din Australia - Egipt
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
Superliga
Dezastru total pe Arena Națională! » Cel mai mare stadion al țării a fost inundat de furtună: lifturile sunt inundate și blocate, iar gazonul e distrus
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Tenis
O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Diverse
Argentinianul Juan Bauza s-a însurat cu Francesca la Craiova » A avut nevoie de traducere ca să înțeleagă jurământul
Schimbare majoră: Mașinile fără noile dispozitive vor fi interzise luna aceasta.  În UE intră în vigoare noi reglementări în materie de siguranță, regăsite sub denumirea General Safety Regulation (GSR II)
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”

Fosta rivală a Simonei Halep s-a întors la Wimbledon și și-a schimbat meseria » Viața de lux pe care o trăiește

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează