INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

GALERIE FOTO Juventus - AC Milan 2-0 » Prima înfrângere a lui Sergio Conceicao pe banca „rossonerilor”

Articol de - Publicat sambata, 18 ianuarie 2025 20:58 / Actualizat sambata, 18 ianuarie 2025 21:07

Juventus s-a impus pe teren propriu în fața celor de la AC Milan, scor 2-0, în derby-ul etapei cu numărul 21 din Serie A, iar astfel, elevii lui Thiago Motta și-au luat revanșa pentru eșecul din semifinalele Supercupei Italiei.

Rezultatele etapei cu numărul 21 din Serie A

Prima șansă importantă de gol a venit după doar 6 minute de la fluierul de start al partidei și le-a aparținut gazdelor. Khephren Thuram i-a trimis balonul lui Mbangula, aflat în flancul stâng, iar belgianul a încercat o execuție pretențioasă la colțul lung din interiorul careului, însă mingea a trecut puțin peste poarta lui Mike Maignan.

Opt minute mai târziu, „bianconerii” au trecut din nou pe lângă deschiderea scorului, tot după o execuție extrem de dificilă. De această dată, Teun Koopmeiners a fost cel care și-a încercat norocul, însă șutul său din afara careului a trecut, de asemenea, peste poarta goalkeeper-ului francez al Milanului.

Echilibru pe Allianz Stadium după primele 45 de minute

Replica oaspeților a venit în minutul 19. În urma unei lovituri de la colțul terenului, balonul a ajuns la Rafael Leao, aflat liber în centrul careului advers, portughezul a trimis spre poarta lui Di Gregorio, Tomori a deviat, însă mingea a trecut pe lângă poarta trupei lui Thiago Motta.

„Rossonerii” au fost din nou periculoși în minutul 27. După o acțiune purtată în flancul stâng, Theo Hernandez a centrat în careul advers, de unde Rafael Leao a reluat spre poarta gazdelor, dar Di Gregorio a avut o intervenție excelentă și a respins șutul portughezului.

Ultima sansă a primei reprize i-a aparținut lui Manuel Locatelli, care a șutat spre poarta Milanului din interiorul careului, dar Mike Maignan a izbutit sa intervină.

Astfel, cele două echipe au intrat la egalitate la cabine, scor 0-0.

+4 FOTO

Debutul actului secund, decisiv pentru soarta meciului

„Batrâna doamnă” a început mult mai bine repriza a doua, iar în minutul 52, elevii lui Thiago Motta au ratat o dublă ocazie de a prelua conducerea pe tabelă. Mai întâi, nou intratul Timothy Weah l-a luat la țintă pe Mike Maignan, după care Teun Koopmeiners a trimis spre poarta francezului, însă portarul lui Milan a avut un reflex de zile mari și a reușit să respingă.

„Bianconerii” nu au renunțat însă, iar în minutul 60, Samuel Mbangula a deschis scorul, după ce l-a învins pe portarul francez cu un șut din colțul careului, care a fost și deviat de către Emerson Royal.

Patru minute mai târziu, Juventus și-a dublat avantajul. Fofana a pierdut balonul, iar gazdele au declanșat contraatacul, în urma căruia Timothy Weah a rămas într-o poziție extrem de bună, iar de această dată, americanul nu l-a mai iertat pe Maignan, fostul său coleg de la Lille, stabilind astfel scorul final al partidei.

În urma acestui rezultat, trupa lui Thiago Motta a acumulat 37 de puncte și a urcat pentru moment pe poziția a 4-a în Italia. De cealaltă parte, „rossonerii” rămân pe locul 8, cu 31 de puncte.

În etapa viitoare din Serie A, Juventus va evolua pe Stadio Diego Armando Maradona împotriva lui Napoli, în timp ce AC Milan va primi vizita celor de la Parma.

Până atunci însă, pentru cele două echipe urmează duelurile din Liga Campionilor. „Bătrâna doamnă” va merge în Belgia pentru disputa cu Club Brugge, în timp ce „rossonerii” vor juca pe San Siro cu Girona.

Clasament Serie A:

FINAL » Juventus - AC Milan 2-0

  • Au marcat: S. Mbangula (60'), T. Weah (64')
  • Click AICI pentru statistici

Juventus - AC Milan » Echipele de start:

JUVENTUS (4-2-3-1): Di Gregorio - McKennie, Gatti, Kalulu, Cambiaso - Locatelli, Thuram - Mbangula, Koopmeiners, Yildiz - Gonzalez
Rezerve: Perin, Pinsoglio - Adzic, Costa, Douglas Luiz, Fagioli, Rouhl, Savona, Vlahovic, Weah
Antrenor: Thiago Motta

AC MILAN (4-2-3-1): Maignan - Emerson Royal, Gabbia, Tomori, Hernandez - Bennacer, Fofana - Musah, Reijnders, Leao - Abraham
Rezerve: Torriani - Bartesaghi, Calabria, Camarda, Jimenez, Jovic, Omoregbe, Pavlovic, Terraciano, Zeroli
Antrenor: Sergio Conceicao

Stadion: Allianz Stadium (Torino)
Arbitru: Davide Massa

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează