Articol de George Nistor, Eduard Vînătoru (foto) - Publicat sambata, 18 ianuarie 2025 12:29 / Actualizat sambata, 18 ianuarie 2025 19:07
Meciul FCSB - Hermannstadt 1-1, din etapa 22 a Superligii, disputat în prezența a 5.404 spectatori, a oferit momente interesante, în ciuda frigului de pe Arena Națională.
Cele 3 grade Celsius s-au resimțit la ora partidei ca fiind 0, astfel că atât jucătorii, cât și suporterii au avut de înfruntat un impediment major, mai puțin propice spectacolului.
Aurelian Chițu a deschis scorul (13'), iar Valentin Crețu (86') a fost cel care a adus un punct gazdelor cu o reușită de excepție.
Nici tobele nu au ținut de cald
La nivel de galerii, meciul s-a desfășurat la cote foarte reduse: steaguri, scandări și tobe pentru dezmorțire, de ambele părți. Au lipsit, în schimb, bannerele. În jur de 50 de suporteri au făcut deplasarea de la Sibiu pentru a-și susține favoriții la primul meci oficial din 2025.
Portarii s-au antrenat altfel
Frigul a afectat și încălzirea jucătorilor. Pentru a nu risca accidentări, cele două staff-uri tehnice s-au axat pe pase scurte, sprinturi și jocuri simple de recuperare a mingii.
La minimum s-au pregătit și portarii. Titularii au făcut câteva întinderi și rețineri, fără a căuta impactul cu solul tare, iar rezervele s-au antrenat în afara buturilor.
Îmbrăcat cu geacă groasă, Lukas Zima, rezerva lui Ștefan Târnovanu, s-a antrenat prin schimburi de pase lungi, în colțul terenului, cu Baba Alhassan.
Florin Tănase încă nu își găsește locul
Preferatul lui Gigi Becali nu a reușit să-l suplinească pe Darius Olaru, marele absent al începutului de an la FCSB.
Florin Tănase a început în banda stângă partida, iar ulterior a fost mutat central, în spatele vârfului Bîrligea, după o rocadă cu puștiul Mihai Toma.
Nu s-a simțit confortabil pe niciuna dintre poziții, astfel că acțiunile sale au fost șterse. În minutul 77, Tănase și Toma au părăsit terenul, în locul lor intrând Ștefănescu și Musi.

Baba Alhassan, ghidușul serii
Neobișnuit cu temperaturile scăzute, Baba Alhassan, rezervă neutilizată în FCSB - Hermannstadt, a arătat multă dorință de a evolua, deși Charalambous nu i-a oferit minute.
Ghanezul de 25 de ani a zâmbit tot timpul și a dat tonul glumelor pe gazon, înaintea fluierului de start.

Măldărășanu s-a accesorizat
Antrenorul sibienilor a apelat la o bentiță pentru a se proteja de frig, așa cum proceda și ca jucător, însă a purtat-o doar pe durata desfășurării partidei. După ce a luat loc pe banca tehnică, și-a scos-o tacticos din buzunar și și-a pus-o pe cap.
Pentru flashinterviu și conferința de presă a renunțat la accesoriu.

Consolare ca între atacanți
Daniel Bîrligea nu a avut cea mai bună prestație în meciul de pe Arena Națională. A ratat din toate pozițiile, iar pe final a avut o ocazie rarisimă șutând din voleu, mingea fiind deviată de unul dintre apărători.
Sergiu Buș, fost atacant la FCSB, i-a înțeles pe deplin stările și l-a consolat după ce adversarul său s-a așezat pe gazon la încheierea partidei.

Olaru și-a susținut colegii
Căpitanul a fost alături de colegii săi la reluarea Superligii. Accidentat pentru cel puțin patru săptămâni ca urmare a luxației suferite în amicalul cu Hamburg, din Antalya, Darius Olaru a apărut la stadion cu brațul imobilizat.
Mijlocașul va efectua un RMN în aceste zile care va stabili dacă absența sa se prelungește sau nu cu posibil încă două săptămâni. Cert este că va rata mult așteptatul duel din Europa League, cu Manchester United, programat pe 30 ianuarie.