Articol de Adrian Duţă, Dragoș Petrescu - Publicat duminica, 26 ianuarie 2025 15:37 / Actualizat duminica, 26 ianuarie 2025 16:52
AC Milan a câștigat dramatic cu Parma, scor 3-2, în etapa #22 din Serie A, pe San Siro. Valentin Mihăilă și Dennis Man au fost titulari la oaspeți.
Rezultatele etapei cu numărul 22 din Serie A
Man și Mihăilă au fost titulari pentru Parma în primul meci al zilei din Serie A, împotriva colosului AC Milan, pe San Siro. Cei doi români au acoperit bine benzile, au coborât pentru a face faza defensivă, dar nu au ieșit în evidență în atac. Mihăilă a fost mai activ dintre cei doi români, încercând mai multe centrări în fața porții. Toate au fost respinse de apărarea adversă.
Mai inspirat a fost colegul celor doi, Cancellieri, cel care a jucat mijlocaș ofensiv, chiar între Man și Mihăilă. Acesta a deschis scorul în minutul 24, cu un șut la colțul lung, de la distanță. Milan a egalat după o gafă imensă a lui Suzuki, portarul Parmei. Japonezul l-a îmbrâncit pe Pavlovic în propriul careu și a comis penalty. Pulisic a înscris de la 11 metri.
Man și Mihăilă, discreți și în repriza a doua, nu au terminat meciul pe teren. Dennis a ieșit în minutul 69, Valentin în minutul 78. În minutul 80, Delprato avea să marcheze pentru 2-1. Căpitanul Parmei a punctat în poarta goală, după o respingere a lui Maignan.
Milan, revenire în prelungiri cu Parma
A urmat o revenire incredibilă a lui Milan, care a marcat două goluri în prelungiri, asta după reușita de 2-2 a lui Pavlovic a fost anulată pentru ofsaid.
Reinjders a înscris în minutul 90+2, cu un șut la colțul scurt, in pasa lui Musah, care a pus pe picior greșit toată apărarea adversă. Chukwueze, două minute mai târziu, a făcut 3-2 pentru Milan, profitând de o altă gafă a lui Suzuki, care a alunecat și, în încercarea de a respinge, a împins mingea în plasă.
VIDEO. Rezumatul meciului AC Milan - Parma (3-2)
FINAL: AC Milan - Parma 3-2
- Click AICI pentru statistici
- Au marcat: Pulisic 38 (pen.), Reijnders 90+2, Chukwueze 90+4/ Cancellieri 24, Delprato 80
- Suzuki, portarul Parmei, a comis un penalty incredibil. Și-a împins un adversar în careul mic, înainte să sară și să boxeze o minge
- Golul lui Pavlovic în minutul 88 a fost anulat pentru ofsaid

AC Milan - Parma » Echipe de start:
AC Milan: Maignan - Calabria, Gabbia, Pavlovic, Hernandez - Musah, Fofana, Reijnders - Pulisic, Morata, Leao
Antrenor: Sergio Conceicao
Parma: Suzuki - Delprato, Vogliacco, Valenti, Valeri - Hernani, Sohm - Man, Cancellieri, Mihăilă - Djuric
Antrenor: Fabio Pecchia
Stadion: San Siro (Milano)
Arbitru: Rosario Abisso
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu