INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Echipa de Liga Campionilor care ar avea de ales între românii Parmei » De ce depinde realizarea transferului

Dennis Man și Valentin Mihăilă, într-o perioadă grea la Parma / Foto: Imago
Dennis Man și Valentin Mihăilă, într-o perioadă grea la Parma / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 28 ianuarie 2025 20:57 / Actualizat marti, 28 ianuarie 2025 21:12

Bologna, aflată de locul al 28-lea în grupa de Champions League, fără șanse de a prinde play-off-ul, caută în acest mercato invernal o extremă dreapta. Așa cum scrie Gazzetta dello Sport, echipa antrenată de Vincenzo Italiano l-a pus pe radar pe Valentin Mihăilă. În discuție s-ar afla și Dennis Man, însă numai în cazul unui schimb de jucători.

Cotidianul roz dezvăluie că echipa rossoblu, care se găsește pe a opta poziție în Serie A, în luptă pentru a evolua și în sezonul viitor în cea mai importantă competiție europeană, are nevoie de un înlocuitor pentru Riccardo Orsolini.

Antrenorul campioanei Europei prelungește, cu salariu triplat!
SPANIA
Antrenorul campioanei Europei prelungește, cu salariu triplat!

Cel mai bun marcator al formației patronate de Joey Saputo, cu opt goluri în 24 de partide în toate competițiile, s-a accidentat grav, suferind o ruptură musculară în meciul cu Borussia Dortmund (2-1), și va lipsi o perioadă lungă.

Man și Mihăilă concurează cu aripa liderului Europa League

Ziariștii italieni au explicat că primul pe lista celor de la Bologna pentru postul descoperit de extremă dreapta este Loum Tchaouna. Internaționalul francez de tineret (21 de ani) este mai mult rezervă în campionat în echipa lui Marco Baroni.

Echipa de Liga Campionilor care ar avea de ales între românii Parmei » De ce depinde realizarea transferului
Valentin Mihăilă în Torino - Parma 0-0 / Foto: Gulliver/GettyImages

Dar el a fost titular în șase partide din Europa League, reușind un gol și o pasă decisivă în victoria (3-1) cu Ajax, de la Amsterdam.

Liderul din Europa League nu s-ar dispensa acum de jucătorul cumpărat în vară cu 10 milioane de euro de la Salernitana, astfel că Bologna are alternative. Ambele sunt de la Parma.

Valentin Mihăilă ar avea profilul dorit de antrenorul Italiano, după cum și Dennis Man este o soluție, dacă negocierile cu Fiorentina vor rămâne în stand-by, din cauza diferenței de cinci milioane de euro între cerere și ofertă.

Același cotidian a oferit și un detaliu demn de luat în considerare: Parma are de gând să facă în cursul acestei săptămâni o ofertă pentru Giovanni Fabbian, mijlocaș italian de 21 de ani, în condițiile în care echipa lui Fabio Pecchia este descoperită în linia mediană.

Citește și:
Iureș după primul meci al etapei din Superliga: „Dacă cineva din club vrea să intervină, OK. Dacă nu, eu mă opresc aici!”
Superliga
Iureș după primul meci al etapei din Superliga: „Dacă cineva din club vrea să intervină, OK. Dacă nu, eu mă opresc aici!”
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
Noutati auto
O nouă mașină își face debutul în România » Costă sub 30.000 de euro și a fost prezentată la Salonul Auto București
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Campionate
„Am toate motivele să ciocnesc un pahar” » S-a finalizat divorțul anului în fotbalul mondial: decizia în privința pensiei de 250.000 de euro
Prima decizie luată, după apariția imaginilor scandaloase de la Vaslui: „Nu credeam că o să mai vedem așa ceva”
Liga 3
Prima decizie luată, după apariția imaginilor scandaloase de la Vaslui: „Nu credeam că o să mai vedem așa ceva”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează