INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BORUSSIA DORTMUND - ȘAHTIOR

E oficial! Fostul antrenor al lui Bayern o va prelua pe Borussia Dortmund

Niko Kovac le-a mai pregătit pe Eintracht, Bayern, Monaco și Wolfsburg
Niko Kovac le-a mai pregătit pe Eintracht, Bayern, Monaco și Wolfsburg

Articol de - Publicat joi, 30 ianuarie 2025 10:26 / Actualizat joi, 30 ianuarie 2025 10:49

Borussia Dortmund, 3-1 cu Șahtior Donețk, va aborda play-off-ul competiției cu Niko Kovac pe bancă.

Kovac va prelua echipa abia duminică, după meciul din campionat cu Heidenheim. Tabloidul Bild a anunțat miercuri seară că tehnicianul croat născut la Berlin va fi noul antrenor al Borussiei Dortmund și va semna un contract până-n 2026.

Guardiola și-a provocat din nou răni la cap: „Nu știu dacă ei sunt fericiți să joace împotriva noastră”
MANCHESTER CITY - FC BRUGES
Guardiola și-a provocat din nou răni la cap: „Nu știu dacă ei sunt fericiți să joace împotriva noastră”

Niko Kovac va prelua echipă duminică, după meciul cu Heidenheim

Informația a fost confirmată după fluierul final al duelului cu Șahtior Donețk (3-1) de managerul clubului, Lars Ricken. „Da, este adevărat. Am ajuns la un acord de principiu. Niko va prelua echipa duminică, iar Mike (n.r. - Tullberg) va fi pe bancă împotriva lui Heidenheim, sâmbătă”, a spus Ricken.

Oficialul Borussiei a continuat: „A fost decizia corectă până acum să lucrez cu Mike Tullberg ca antrenor interimar. Vrem să confirmăm revenirea de formă printr-o victorie împotriva lui Heidenheim. Acest lucru ne-ar face tuturor o mare favoare, dar mai ales lui Mike, pentru că a făcut o treabă de top până acum. De duminică vom continua cu Niko”.

Mike Tullberg îi predă lui Niko Kovac o echipă pe care a scos-o din criză

Tullberg îi lasă lui Kovac o echipă în revenire, pe care o preluase în condiții vitrege. Antrenorul Borussiei U19 fusese numit interimar după demiterea lui Nuri Șahin, la capătul a 4 înfrângeri consecutive. La conferința dinaintea meciului cu Werder, danezul făcuse show.

„Am avut multe conversații cu ei (n.r. - cu jucătorii), am fost bine primit și am un sentiment bun. Până la urmă, fiecare dintre ei poate implementa ceea ce le cer eu. Dacă faci greșeli, le repari.

Dar le repari la sprint maxim, cu spume la gură și cu cuțitul între dinți. Vreau să văd asta. Și când fanii văd asta, avem 81.000 împotriva 11. Acesta trebuie să fie punctul de referință”, spunea Tullberg.

Borussia Dortmund a evitat Manchester City și ar putea întâlni pe Sporting sau FC Bruges

Rezultatele sale: 2-2 cu Werder și 3-1 cu Șahtior Donețk, rezultat ce a ajutat-o să încheie grupa unică a Ligii Campionilor pe poziția a 10-a, înaintea lui Real Madrid și a lui Bayern Munchen, clasare în urrma căreia evită în play-off un posibil duel cu Manchester City.

Vineri, la tragerea la sorți de la Nyon, adversarul Borussiei din play-off se va decide între Sporting Lisabona și FC Bruges.

Clasamentul final în grupa unică din Champions League

Citește și:
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Campionate
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Noua Dacia Spring tunată este de nerecunoscut! Cum arată modelul germanilor
Noutati auto
Noua Dacia Spring tunată este de nerecunoscut! Cum arată modelul germanilor
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Stiri extrasport
Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor
Ce s-a întâmplat după Sepsi - Dinamo, meci întrerupt două minute din cauza scandărilor xenofobe
Superliga
Ce s-a întâmplat după Sepsi - Dinamo, meci întrerupt două minute din cauza scandărilor xenofobe
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează