FOTBAL  »  Superliga  »  HAGI 60

EXCLUSIV Prin intermediul GSP, Hristo Stoichkov i-a transmis un mesaj „fratelui” Gică Hagi: „Sunt fericit că îl pot numi așa! A fost UNIC!”

Stoichkov, Hagi și Popescu +50   FOTO
Stoichkov, Hagi și Popescu

Articol de - Publicat miercuri, 05 februarie 2025 08:33 / Actualizat miercuri, 05 februarie 2025 09:17

Hristo Stoichkov (58 de ani), cel mai mare fotbalist al Bulgariei, a transmis un mesaj de suflet pentru Gică Hagi, în ziua în care „Regele” împlinește vârsta de 60 de ani.

Pe Hagi și Stoichkov îi despart 368 de zile și Dunărea, dar îi unește talentul și pasiunea pentru fotbal.

Cei doi au fost colegi un sezon la Barcelona, în 1994/1995, chiar în momentul în care legenda Bulgariei cucerea Balonul de Aur. Hagi ocupă un onorant loc 4, între ei fiind interpuși italienii Roberto Baggio și Paulo Maldini.

În ciuda rivalității dintre cele două echipe naționale, prietenia dintre Gică și Hristo a dăinuit peste decenii. Bulgarul n-a putut rata un moment atât de special ca cel din 5 februarie 2025. Prin intermediul Sportal.bg, redactia partenera GSP, Stoichkov și-a deschis sufletul.

Hristo Stoichkov, mesaj din suflet pentru Gică Hagi: „Unic!”

„Am avut o colaborare extraordinară cu unul dintre cei mai mari fotbaliști ai timpurilor noastre. Îi doresc o aniversare specială lui Gică Hagi, cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor. Maradona din Carpați, așa cum îl numeau oamenii! Îl cunosc foarte bine, a fost un fotbalist unic.

Este un prieten grozav și sunt foarte fericit că îl pot numi fratele meu. La mulți ani în ziua în care împlinești 60 de ani, Gheorghe Hagi!”, a transmis Hristo Stoichkov prin intermediul sportal.bg.

Hagi și Popescu au cucerit Cupa UEFA cu Galatasaray
Tânărul Gică Hagi
Hagi și trofeul Superligii
Hagi și Fatih Terim
Hagi, la împlinirea a 50 de ani
+45 FOTO

Hagi și Stoichkov, relație specială

Au trecut 30 de ani de la clipele în care Hagi și Stoichkov împărțeau vestiarul pe Camp Nou. Relația dintre cei doi a rămas la fel de bună, una plină de respect. Fiecare reîntâlnire era magică. Meciurile demonstrative cu cei doi pe gazon țineau fanii în picioare.

Prin intermediul GSP, Hristo Stoichkov i-a transmis un mesaj „fratelui” Gică Hagi: „Sunt fericit că îl pot numi așa! A fost UNIC!”
Stoichkov, Hagi și Popescu

Cea mai recentă vizită a lui Hristo în România a fost în mai 2024, la meciul de retragere al Generației de Aur. Și atunci rostea vorbe măgulitoare:

Sunt foarte fericit și foarte bucuros să fiu aici în România, pentru că a trecut mult timp de când nu am mai jucat aici. Vin pentru că am o mare prietenie cu toți jucătorii din România, mai ales cu Gică Hagi și Gică Popescu. Dar și cu alții din acea generație importantă. Hagi și Popescu sunt mai mult decât frați. Să joc cu ei la Barcelona a fost un vis, pentru că venim din țări vecine și am arătat că și noi contăm în fotbal. Am multe amintiri frumoase cu ei. Suntem buni prieteni, iar oamenii din România și Bulgaria s-au bucurat de jocul nostru

- Hristo Stoichkov

Gică Hagi și Hristo Stoichkov, legende ale fotbalului mondial

  • 283 de goluri a marcat Gică Hagi în 663 de meciuri la nivel de club
  • 35 de goluri a avut Hagi la echipa națională, adunând 124 de selecții
  • 19 trofee a cucerit "tricolorul" în întreaga carieră
  • 289 de goluri a înscris Hristo Stoichkov la formațiile de club (595 de partide)
  • 37 de goluri a adunat Stoichkov la naționala Bulgariei (83 de selecții)
  • 23 de trofee a câștigat bulgarul de-a lungul carierei.
Citește și:
Arnold Garita a ajuns la București pentru a semna cu FCSB » Cine l-a întâmpinat pe aeroport
Superliga
Arnold Garita a ajuns la București pentru a semna cu FCSB » Cine l-a întâmpinat pe aeroport
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Nationala
Gheorghe Hagi, la superlativ despre un jucător din Superligă: „Fără minge, aleargă și noaptea în somn”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează