SPORTURI  »  TENIS  »  RETRAGERE SIMONA HALEP

INFOGRAFIE GSP Harta accidentărilor suferite de Simona Halep în 19 ani de carieră profesionistă » Aproape nicio articulație nu a scăpat neafectată

Simona Halep Foto: Imago +18   FOTO
Simona Halep Foto: Imago

Articol de , - Publicat miercuri, 05 februarie 2025 20:19 / Actualizat miercuri, 05 februarie 2025 20:20

Simona Halep (33 de ani) s-a retras din tenisul profesionist, motivul principal fiind starea fizică, corpul care i-a transmis semnale că nu mai rezistă intensității circuitului. De-a lungul carierei, fostul lider WTA a avut numeroase accidentări, care i-au atins corpul de la umăr până la glezne.

O accidentare, cea de la genunchiul stâng, a grăbit și până la urmă, a decis retragerea din tenis a Simonei Halep. „Am o vârstă, am accidentări pe care nu pot să le mai refac. Genunchiul nu se mai reface. Mi-a fost recomandată o operaţie, dar este destul de dificilă şi nu cred că o voi face”, spunea ea înainte de plecarea spre Cluj-Napoca, pentru Transylvania Open.

După înfrângerea din primul tur, cu Lucia Bronzetti, dubla campioană de Grand Slam a făcut un pas în față, cu microfonul în mână, și a oficializat punctul final al carierei. Una de-a lungul căreia a avut numeroase probleme medicale, unele ușor de depășit, altele care au necesitat pauze prelungite și au lăsat urme perene, altele pe care le-a controlat, deși nu sunt simple, precum herniile discale descoperite la finalul lui 2018.

Horia Tecău, după retragerea Simonei Halep: „Am văzut-o pe Simona foarte împăcată, foarte liberă”
RETRAGERE
Horia Tecău, după retragerea Simonei Halep: „Am văzut-o pe Simona foarte împăcată, foarte liberă”

Simona Halep, 15 abandonuri în carieră

Din 2006, când a debutat în circuitul profesionist într-un turneu ITF de 10.000 de dolari de la Galați și până marți, 4 februarie, când a jucat ultimul meci oficial, a adunat 15 abandonuri. Cel mai recent anul trecut, în turneul WTA 125 de la Paris, în turul 1, contra americancei Mccartney Kessler.

Celelalte sunt Washington 2022, Roma 2021, Wuhan 2019, Toronto 2019, Beijing 2018, Washington 2017, Beijing 2015, Toronto 2015, s-Hertogenbosch 2014, Dubai 2014, Bastad 2013, Doha 2013, Montreal 2012, Bad Gastein 2010, în circuitul WTA și Opole 2009, în circuitul ITF.

Mai dificil a fost să înfrunte perioadele de pauză necesare recuperării în urma unor probleme mai serioase. Începând din 2014, anul în care a intrat în Top 10, Simona Halep a avut necazuri cu gleznele, implicit tendoanele lui Ahile, coapse, genunchi sau umăr. Câteva sunt caracteristice jocului de tenis. Uzura la nivelul la care a evoluat românca a fost una foarte mare: încă din 2019, ultimul sezon jucat normal, ea avusese probleme medicale care o ținuseră departe de teren aproape două luni și jumătate.

„Ritmul a fost stricat pentru că nu am putut să fiu constantă, nu am avut perioade lungi de antrenament, am tot luat zile libere din cauza oboselii”, spunea ea într-un interviu pentru GSP în decembrie 2019, când se afla la Dubai, în pregătirea pentru sezonul următor. „Nu am realizat până la Shenzen, când Darren l-a întrebat pe Teo (nr. Cercel, preparatorul fizic de atunci) câte zile de pauză am avut anul acesta și mi-a spus două luni jumătate, fără partea finală a anului - ceea ce este enorm”, adăuga ea.

Harta accidentărilor suferite de Simona Halep în carieră

Harta accidentărilor suferite de Simona Halep în 19 ani de carieră profesionistă » Aproape nicio articulație nu a scăpat neafectată
Infografie GSP / Diana Vasilescu

„Am fost un pic debusolată pentru că eu nu mi-am dat seama de acest lucru. Vorbind cu psihologa mea sportivă, mi-a spus că dacă asta s-a întâmplat, înseamnă că mintea, corpul meu au cerut acest lucru și nu trebuie să mă supăr sau să mă judec”, a explicat atunci Halep.

Final de carieră cu probleme la genunchi

Apoi a venit pandemia de coronavirus și lucrurile s-au dereglat complet. Pauza a adus odihnă pentru corpurile măcinate ale sportivilor de performanță, dar a provocat probleme la revenire până la atingerea unui nivel înalt. Simona a fost afectată cel mai dur în mai 2021, atunci când s-a accidentat în timpul meciului cu Angelique Kerber din turul secund al turneului de la Roma.

„Am o ruptură la gambă, profundă, destul de profundă. Va trebui să fac repaus destul de mare. După ce se retrage hematomul, trebuie să mai fac o investigație, să-mi spună exact. Trei, patru, cinci săptămâni, cam așa o să stau. Este destul de grav, nu mă așteptam, dar n-am ce să fac. Stăteam la retur, am făcut o mică săritură și apoi am simțit o durere foarte mare”, povestea ea la revenirea în țară.

Harta accidentărilor suferite de Simona Halep în 19 ani de carieră profesionistă » Aproape nicio articulație nu a scăpat neafectată
Simona Halep după accidentarea la gambă de la Roma 2021 Foto: Imago

Cele câteva săptămâni s-au transformat în luni, trei, ea putând să revină pe terenuri abia în august, la Montreal, după ce ratase însă participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate de pandemie cu un an.

În 2022, după câteva rezultate încurajatoare sub supravegherea unui nou antrenor, Patrick Mouratoglou, a venit cea mai dură și amară veste a carierei, cea a testului pozitiv la roxadustat. Din august și până în martie 2024, când a primit verdictul final din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv, a traversat o perioadă complicată.

După revenire, una grabnică, profitând de wild card-ul primit pentru turneul WTA 1000 de la Miami, au ieșit la suprafață problemele fizice. Nu a putut termina meciul în turneul WTA 125 de la Paris, iar accidentarea de la genunchiul stâng a scos colți ascuțiți. „Operația nu intra în calcul. Am discutat pe această temă, avem foarte multe exemple, operația de cartilagiu la genunchi este extrem de grea. Jennifer Brady s-a operat și stă de trei ani, nu poate să meargă”, a spuns Daniel Dobre, cel care i-a fost antrenor în mai multe etape de-a lungul carierei.

Umăr, glezne, spate, gambă, ambii genunchi, tendoane ahiliene, coapse, șold. Au rămas în urmă. Accidentările nu i-au definit carierei Simonei Halep, reușitele au făcut-o, dar i-au îngreunat uneori drumul. Până când a venit decizia finală.

Citește și:
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tenis
Scandal! La 36 de ani, fosta campioană din tenis e într-o relație cu soțul celei mai bune prietene: „Trădare! Sunt un cuplu acum”
Tribuna a II-a din „Ștefan cel Mare”, evaporată » Cele mai noi cadre de la stadionul Dinamo
Superliga
Tribuna a II-a din „Ștefan cel Mare”, evaporată » Cele mai noi cadre de la stadionul Dinamo
Neașteptat » Dorin Goian numește cel mai bun fundaș central din Superliga: „Va ajunge la națională”
Superliga
Neașteptat » Dorin Goian numește cel mai bun fundaș central din Superliga: „Va ajunge la națională”
FCSB vrea să dea lovitura pe final de mercato: negocieri pentru un nou mijlocaș! Clubul confirmă interesul
Superliga
FCSB vrea să dea lovitura pe final de mercato: negocieri pentru un nou mijlocaș! Clubul confirmă interesul
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (3)
constantin_dejanovici
constantin_dejanovici  •  06 Februarie 2025, 22:10

Ar trebui să ne hotărâm: ori suspendarea i-a distrus cariera, ori accidentările.

Freyya
Freyya  •  05 Februarie 2025, 22:45
Postat de _Van_Basten pe 05 Februarie 2025, 21:53

Nici macar nasul nu i-a ramas neafectat. S-a micsorat vizibil.

uitasi pungile de lapte

_Van_Basten
_Van_Basten  •  05 Februarie 2025, 21:53

Nici macar nasul nu i-a ramas neafectat. S-a micsorat vizibil.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează