INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVERPOOL - TOTTENHAM

Spurs, desființați de comentatori: „Mai rău ca Accrington!” » Dar Liverpool trebuia să fie în „zece” încă din debut!

Arbitrul Pawson discută cu Van Dijk și cu Richarlison / Foto: Imago
Arbitrul Pawson discută cu Van Dijk și cu Richarlison / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 07 februarie 2025 11:47 / Actualizat vineri, 07 februarie 2025 11:48

Tottenham a pierdut returul cu Liverpool din Cupa Ligii Angliei, scor 0-4, după ce-și adjudecase prima manșă cu 1-0.

Și fără Radu Drăgușin, arătat de mai multe ori cu degetul în trecut, Tottenham a fost spulberată efectiv de Liverpool, pe Anfield. Adus de la Lens ca să suplinească absența internaționalului român, accidentat, Kevin Danso n-a putut face nici el mai mult în centrul defensivei, alături de Ben Davies.

Rusescu a propus doi atacanți din Superligă la FCSB, după ce Koljic a semnat cu Rapid: „Spre ei m-aș uita!”
FCSB
Rusescu a propus doi atacanți din Superligă la FCSB, după ce Koljic a semnat cu Rapid: „Spre ei m-aș uita!”

Spurs au pierdut fără să expedieze măcar un șut pe poarta adversă, iar analiștii TV i-au desființat. Jamie Redknapp și Jamie Carragher, doi foști jucători ai lui Liverpool, au afirmat că echipa lui Radu Drăgușin a arătat „mai rău ca Accrington”, club din liga a treia pe care Liverpool l-a eliminat în turul 3 al Cupei Angliei, tot cu 4-0.

Jamie Carragher: „La Tottenham există un blocaj mental. Niciodată nu te aștepți ca ei să facă un rezultat mare”

 „Nu spun asta doar așa, pentru un titlu de primă pagină. Mă gândesc la Accrington, au dat mai mult, i-au cauzat lui Liverpool mai multă probleme și nu mi se pare ok. Liverpool s-a întrebuințat mai mult împotriva lui Accrington”, a comentat Jamie Carragher.

Redknapp și Carragher au ajuns la concluzia că la Tottenham există de foarte mulți ani „un blocaj mental. Această echipă nu este în stare să câștige meciurile mari și de aceea nici nu reușește să câștige trofee. Niciodată nu te aștepți ca ei să facă o surpriză, un rezultat mare”.

Virgil van Dijk a scăpat de eliminare în minutul 2

La fel de adevărat este însă că joi seară, Liverpool trebuia să rămână în inferioritate încă din debutul partidei. Chiar în minutul 2, Virgil van Dijk i-a aplicat un cot sub bărbie brazilianului Richarlison și ar fi trebuit să vadă cartonașul roșu.

Richarlison a protestat, însă arbitrul Craig Pawson n-a luat absolut nicio măsură în privința lui Van Dijk. Nici măcar din cabina VAR n-a fost atenționat să meargă să revadă faza.

„A scăpat de cartonașul roșu poate pentru că nu și-a lovit adversarul în figură, ci sub bărbie”, a comentat fostul internațional scoțian Ally McCoist pentru postul ITV. Olandezul a rămas pe teren și în final a marcat golul patru al lui Liverpool, care o va întâlni pe Arsenal în finală.

Clasamentul din Premier League

Citește și:
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Superliga
Imagini uluitoare surprinse de fotoreporterul GSP » Cum a făcut Gigi Becali schimbările la pauză: Mihai Stoica a stat 10 minute la telefon!
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
Stiri extrasport
Fata lui Alan Shearer s-a căsătorit cu un sportiv cunoscut din Marea Britanie
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Superliga
„Eu am dat mesaj să vin la FCSB” » Garita explică revenirea în România: „Dacă nu joc, iau banii și plec”
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Profit.ro
Fostă fabrică demolată. Familia Boștină demolează fosta sa fabrică și face în loc sute de apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează