SPORTURI  »  BASCHET  »  LNBM

Eveniment inedit în Pitești Arena! Peste 1000 de oameni au asistat la duelul dintre jucători și fani: antrenorul și-a scos telefonul să își sune familia

Duel între jucătorii lui FC Argeș Basketball și suporterii echipei/Foto: FC Argeș Basketball +10   FOTO
Duel între jucătorii lui FC Argeș Basketball și suporterii echipei/Foto: FC Argeș Basketball

Articol de - Publicat duminica, 23 februarie 2025 14:30 / Actualizat duminica, 23 februarie 2025 14:32

Sâmbătă, 22 februarie, Pitești Arena a fost gazda unui eveniment rar întâlnit în sportul românesc, un duel între jucătorii lui FC Argeș Basketball și fanii echipei. „Cuibul Vulturilor”, formația alcătuită din suporterii alb-violeților, s-a impus cu 64-62, beneficiind și de aportul a doi baschetbaliști din lotul lui Nebojsa Vidic.

În ultimii ani, chiar dacă nu a reușit să își treacă niciun trofeu în palmares, FC Argeș Basketball a adunat o comunitate importantă în jurul echipei și a avut printre cele mai mari audiențe din Liga Națională.

Elizabeta Samara, medalie de argint la prestigioasa competiție Europa Top 16 Cup
TENIS DE MASĂ
Elizabeta Samara, medalie de argint la prestigioasa competiție Europa Top 16 Cup

Cuibul Vulturilor și-a învins favoriții la capătul unui meci echilibrat: 64-62

După inaugurarea modernei Pitești Arena și odată cu sosirea pe banca tehnică a lui Nebojsa Vidic, legătura dintre jucători și fani a devenit mai puternică. Alb-violeții au terminat stagiunea 2023-2024 pe poziția a 4-a și și-au asigurat prezența în cupele europene, jucând în acest sezon în FIBA Europe Cup.

În urmă cu mai bine de o săptămână, FC Argeș Basketball a fost eliminată în semifinala Cupei României și, profitând de pauza competițională dedicată acțiunii echipei naționale, a inițiat un eveniment rar întâlnit în sportul autohton.

Gruparea din Pitești și-a invitat suporterii la un duel pe terenul de baschet, iar aceștia au răspuns într-un număr mare. Peste 1000 de fani au asistat sâmbătă, 22 februarie, la confruntarea dintre FC Argeș Basketball și Cuibul Vulturilor, așa cum s-a intitulat gruparea susținătorilor.

Aceștia au format un grup care merge în deplasări și care se implică activ în comunitate, iar membrii „Cuibului” au avut prioritate în evenimentul organizat în Pitești Arena. Confruntarea dintre cele două echipe a fost plină de momente speciale, fiind încurajate de pe margine de Vidic, care a preluat megafonul.

Ajutați de Cătălin Baciu și de Corey Allen, dar și de jocul relaxat al adversarilor, Cuibul Vulturilor s-a impus cu 64-62.

Eveniment inedit la Pitești Arena! Duel între fani și jucători/Foto: FC Argeș Basketball

+5 FOTO

Vlad Nistor și Nebojsa Vidic, impresionați de susținerea fanilor: „Nu poți să rămâi indiferent”

„Mă bucur că am fost protagonistul unui astfel de eveniment. Am mai jucat la Pitești cu sala plină, însă chiar nu mă așteptam ca la un meci demonstrativ cu fanii, deși e ceva unic în țară, să avem peste 1000 de suporteri alături de noi.

Desigur, e o plăcere și sunt mândru să fac parte din această comunitate frumoasă. Piteștiul iubește baschetul și sper ca alături de colegii mei, să oferim acestor fani speciali, un rezultat bun la final de sezon”, a declarat Vlad Nistor, baschetbalist aflat la primul sezon în maioul alb-violet.

Nebojsa Vidic, antrenorul sârb al lui FC Argeș Basketball, a rămas și el impresionat de susținerea suporterilor. Drept dovadă, la un moment dat, acesta și-a scos telefonul și și-a sunat familia și prietenii pentru a le arăta imaginile.

„Evident, au fost încântați. Sunt din nou surprins de cât de mult își iubesc oamenii din Pitești echipa și orașul. Nu poți să rămâi indiferent față de așa o dragoste. România este o țară uriașă și călătoriile sunt foarte lungi, nepotrivite pentru spatele meu, dar avem oameni în fiecare deplasare. Jucătorii mei știu să aprecieze asta”, a spus Vidic pentru GSP.ro.

Nebojsa Vidic: „Pitești e un loc frumos în care să joci baschet. Haideți să îl păstrăm așa”

Cristian Gentea, primarul orașului Pitești, a fost și el prezent la eveniment, iar Vidic a declarat că speră ca edilul în vârstă de 61 de ani să ajungă să iubească baschetul aproape la fel de mult ca fotbalul.

„A fost cu adevărat ceva frumos. Vom încerca să vă răsplătim în singurul mod potrivit – cu rezultate bune. În vară, când le-am explicat străinilor unde vor ajunge, le-am zis că Pitești e un loc frumos în care să joci baschet. Haideți să îl păstrăm așa”, a concluzionat antrenorul în vârstă de 52 de ani.

În actuala stagiune a Ligii Naționale de Baschet Masculin, FC Argeș Basketball, cu un bilanț de 12 victorii și 8 înfrângeri, ocupă poziția a 7-a în clasament.

2157,1este media de spectatori a piteștenilor în sezonul 2024-2025 al LNBM

Evenimentul organizat de FC Argeș Basketball nu este primul de acest gen din baschetul românesc. Atât CSU Sibiu, cât și CSM Oradea au avut în trecut astfel de inițiative, însă nu în acest deceniu.

Eveniment inedit la Pitești Arena! Duel între fani și jucători/Foto: FC Argeș Basketball
Eveniment inedit la Pitești Arena! Duel între fani și jucători/Foto: FC Argeș Basketball
Eveniment inedit la Pitești Arena! Duel între fani și jucători/Foto: FC Argeș Basketball
Eveniment inedit la Pitești Arena! Duel între fani și jucători/Foto: FC Argeș Basketball
Eveniment inedit la Pitești Arena! Duel între fani și jucători/Foto: FC Argeș Basketball
+5 FOTO
Citește și:
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Datele și stadioanele unde ar juca România la Campionatul Mondial 2026, dacă se califică » Distanțele sunt URIAȘE
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Acestea sunt grupele de la Campionatul Mondial din 2026 » România ar juca într-o grupă UȘOARĂ dacă s-ar califica
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează