Articol de Laura Șoica - Publicat duminica, 23 februarie 2025 22:17 / Actualizat duminica, 23 februarie 2025 22:28
FCSB - Dinamo 2-1. Dennis Politic, extrema stânga de la Dinamo, a vorbit la finalul meciului cu FCSB, pierdut de echipa sa.
Dinamo a pierdut derby-ul cu FCSB, din etapa 28 a Superligii, scor 1-2. Chiar dacă au deschis scorul rapid, „câinii” au fost egalați, iar în repriza secundă FCSB a trecut în avantaj.
Dennis Politic, după FCSB - Dinamo
Dennis Politic consideră că s-a văzut calitatea adversarilor și, mai mult, merită respectați pentru ceea ce au realizat în acest sezon.
Fotbalistul speră să o revadă pe FCSB în play-off ca Dinamo să își poată lua revanșa.
„Am început bine partida, ne-am simțit încrezători, însă nu am reușit să gestionăm avantajul după marcarea golului. Calitatea adversarilor s-a evidențiat din nou în momentele de finalizare, unde au fost extrem de eficienți.
Ne-am concentrat, dar gândurile noastre merg mereu către Victor. Suntem conștienți că vor lipsi jucători importanți, însă avem încredere că cei care vor intra pe teren vor da totul pentru echipă. Nu știu dacă putem vorbi despre un complex în fața lor, adevărul este că traversează o formă excelentă și merită respectul nostru. Sunt o echipă puternică și, probabil, cel mai dificil adversar din campionat.
Încercăm să dăm totul pe teren, chiar dacă am început bine și nu am făcut un meci slab, eficiența lor în fața porții a făcut diferența. Nu i-am întâlnit neapărat într-un moment perfect pentru noi, ci mai degrabă într-o perioadă dificilă.
Ne revedem în play-off, unde vom încerca să ne luăm revanșa. Din păcate, în această seară am pierdut cele trei puncte”, a declarat Dennis Politic la finalul meciului.
Clasamentul în Superliga
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!