Articol de Sebastian Vasile - Publicat sambata, 01 martie 2025 17:02 / Actualizat sambata, 01 martie 2025 17:05
Nikola Jokic (30 de ani), starul lui Denver Nuggets, este cunoscut ca un iubitor de automobile Rolls-Royce, iar acum și-a adăugat un nou model al renumitului producător britanic la colecția sa.
Conform presei americane, Jokic a fost atât de fascinat de modelul Phantom, încât și-a comandat acest automobil, în culoarea alb.
FOTO. Nikola Jokic și-a cumpărat Rolls Royce de de 1.000.000 de dolari
Este vorba despre un automobil de lux, a cărui valoare este estimată la aproape 1.000.000 de dolari.
„Pentru Jokic, atracția pentru Rolls-Royce Phantom depășește aspectul elegant și interiorul luxos. Reprezintă un simbol al realizărilor, succesului și împlinirii visurilor. Ca sportiv profesionist aflat în vârful carierei, Jokić apreciază lucrurile fine și caută să se înconjoare de excelență în fiecare aspect”, menționează presa americană, citată de sportal.blic.rs.
Noua mașină a lui Jokic are un motor V12 de 6,7 litri, cu o putere de 567 de cai putere, care accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,1 secunde.
Fără îndoială, noul Rolls-Royce, un automobil simbol al succesului și al aspirației spre perfecțiune, i se potrivește perfect lui Nikola, care reprezintă exact aceste valori în lumea baschetului, fiind triplu MVP în NBA și campion cu Denver Nuggets, mai notează sursa menționată anterior.

Nikola Jokic și-a depus candidatura pentru titlul de MVP
Nikola Jokic continuă să scrie istorie în NBA.

Jokic, jucătorul lunii ianuarie în Conferința de Vest, și-a confirmat încă o dată candidatura pentru titlul de MVP, iar acum îl așteaptă noi provocări până la pauza pentru All-Star.