SPORTURI  »  FORMULA 1  »  SURPRIZĂ

Apariție surprinzătoare la testele F1 a unui oligarh rus » Nu se știe cum a obținut permisul

Dmitry Mazepin în paddock în Bahrain Foto: Imago Images
Dmitry Mazepin în paddock în Bahrain Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 01 martie 2025 21:37 / Actualizat vineri, 07 martie 2025 11:57

Dmitry Mazepin, tatăl pilotului Nikita Mazepin, care a concurat în 2022 pentru Haas, și-a făcut o apariție neașteptată în paddock-ul din Bahrain în ultima zi de teste dinainte de startul noului sezon.

Apariția oligarhului rus Dmitri Mazepin la testele pre-sezon ale Formulei 1 din Bahrain a provocat agitație și a declanșat vineri, 28 februarie, întrebări cu privire la prezența sa în paddock.

Nikita (25 de ani), fiul lui Mazepin, a concurat pentru echipa Haas, deținută de SUA, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie 2022 și contractul său să fie declarat încheiat.

Carlos Sainz vrea mai mult timp pentru teste pe pistă înainte de startul noului sezon de F1: „Nu cer prea mult, opt sau zece zile”
PĂRERE
Carlos Sainz vrea mai mult timp pentru teste pe pistă înainte de startul noului sezon de F1: „Nu cer prea mult, opt sau zece zile”

Dmitry a fost descris de Uniunea Europeană drept „un membru al cercului cel mai apropiat” al președintelui rus Vladimir Putin și rămâne pe o listă de sancțiuni a UE din care fiul său a fost scos anul trecut. Sancțiunile UE nu se aplică în Bahrain.

Partea curioasă a prezenței lui Dmitri, împreună cu fiul său mai mic, Stepan, a fost aceea că nicio echipă și nici F1 nu au putut confirma cine l-a adus.

Accesul în paddock necesită un permis, iar echipele sunt în măsură să le furnizeze - Alpine, team-ul care ar fi avut cel mai mult sens să-i furnizeze unul, a declarat că nu era de la ei. Mercedes și Haas, două echipe legate de familia Mazepin în diferite moduri, au declarat, de asemenea, că permisul nu provine de la ele.

Reprezentant al lui Mazepin: „Dmitry a fost într-o vizită personală”

Atât Formula 1, cât și Federația Internațională de Automobilism (FIA), care pot distribui permise de acces pentru invitați, au declarat că nu au nicio idee despre modul în care Mazepin a primit acces la paddock.

Dmitry a fost într-o vizită personală. El a rămas prieten cu mulți oameni din familia Formulei 1 și a fost fericit să îi vadă în Bahrain”, a declarat un reprezentant al lui Mazepin, citat de ESPN, fără a preciza cine i-a furnizat permisul.

Oliver Oakes, directorul echipei Alpine, deținută de Renault, ale cărei echipe de juniori Hitech au fost susținute de Mazepin înainte de invazia Rusiei în Ucraina, a declarat reporterilor că l-a salutat pe oligarh.

Da, este un prieten de-al meu. A fost aici pentru a se revedea cu un alt prieten de-al său. Mă bucur să îl văd. Nu voi intra în detalii, lumea este un loc nebunesc”, a spus el.

Haas a reziliat un contract de sponsorizare cu producătorul rus de potasă Uralkali, controlat atunci de Mazepin, în 2022 și a rambursat soldul anul trecut după o acțiune în justiție și o vizită a executorilor judecătorești la Marele Premiu al Olandei.

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (1)
utilizator șters
utilizator șters  •  02 Martie 2025, 09:41

Aceste vizite au început să curgă odată cu apariția lui Trump.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează