INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MILAN - LAZIO

San Siro se revoltă împotriva Milanului. Sergio Conceicao: „E greu să joci într-un asemenea climat”

Așa a arătat Peluza Sud a stadionului San Siro în primul sfert de oră al meciului Milan - Lazio (1-2) / Foto: Imago
Așa a arătat Peluza Sud a stadionului San Siro în primul sfert de oră al meciului Milan - Lazio (1-2) / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 03 martie 2025 09:24 / Actualizat luni, 03 martie 2025 11:31

AC Milan a suferit a doua înfrângere consecutivă în Serie A, 1-2 cu Lazio, pe teren propriu, într-o atmosferă extrem de tensionată.

Foarte supărați pe favoriții lor, după 1-2 cu Torino, suporterii Milanului au intrat în grevă și în primul sfert de oră al partidei cu Lazio (1-2) sectoarele lor de tribună au rămas goale.

Imagini incredibile în conferința lui Șumudică, după Rapid - FCSB » Suporteri „sub acoperire” s-au așezat pe locurile din față: ce a urmat
Rapid - FCSB
Imagini incredibile în conferința lui Șumudică, după Rapid - FCSB » Suporteri „sub acoperire” s-au așezat pe locurile din față: ce a urmat

Gazzetta dello Sport: „O atmosferă suprarealistă”

Iar după ce și-au ocupat în sfârșit locurile, au făcut orice altceva decât să-i încurajeze pe jucătorii lui Sergio Conceicao. „Au așteptat doar câteva minute, pentru a înțelege direcția pe care o lua meciul, iar la a doua ocazie de gol a lui Lazio a început să plouă cu fluierături.

Huiduieli de fiecare dată când dădeau mingea înapoi, huiduieli la fiecare greșeală – și, evident, au fost multe – huiduieli pentru fiecare nehotărâre” - descrie Gazzetta dello Sport „atmosfera suprarealistă” în care s-a jucat pe „San Siro” duminică seară.

Suporterii Milanului: „Acest club nu ne merită”

„Nedemn”, „Acest club nu ne merită”, „Milan pentru fanii Milanului” - au sunat cele mai multe dintre scandările fanilor rossoneri, care și-au afișat bannerele cu fundul în sus, iar la final au părăsit într-un timp record stadionul.

Influențată fără îndoială de ceea ce se petrecea în tribune, echipa lui Sergio Conceicao a încasat primul gol în minutul 28 (Zaccagni) și a rămas în inferioritate în minutul 67, după eliminarea lui Pavlovic.

Sergio Conceicao: „Când e așa, ghetele ard, nu-ți iese niciun dribling sau o pasă, te duci în jos”

Chiar și așa, a reușit să egaleze prin Chukwueze (85), dar a primit lovitura de grație în prelungiri, când Pedro (90+6) a făcut 1-2 din penalty. Reacția tehnicianului portughez? „Este prima dată când antrenez într-un mediu ca acesta, jucătorii evident că simt ce se întâmplă.

Știm că atunci când e așa, ghetele ard, nu-ți iese niciun dribling sau o pasă, te duci în jos. Echipa a dat dovadă de un mare caracter, am egalat cu 10 oameni și am fi putut chiar câștiga. Atunci a venit acel penalty...”, a comentat Conceicao, convins că „vestiarul mă urmează”.

Totodată, a lăsat de înțeles că nu se gândește la demisie: „Vom munci din greu ca să ieșim din faza asta proastă. Dacă e nevoie, fac și ore suplimentare. Sunt gata să muncesc două ore în plus!”.

Clasamentul din Serie A

Citește și:
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Liga 2
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Stiri extrasport
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Superliga
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Stiri extrasport
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (1)
rumunek
rumunek  •  03 Martie 2025, 09:36

E gata să muncească 2 ore în plus! Bravo bre! Dar dacă muncești prost, atunci rezultatul e și mai rău. Poate e mai bună atmosfera prin Portugalia.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează