INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LIGA CAMPIONILOR

GALERIE FOTO Borussia Dortmund - Lille 1-1 » Execuția superbă a lui Adeyemi nu a fost suficientă pentru vicecampioana Europei, iar calificarea se va decide săptămâna viitoare

Articol de - Publicat marti, 04 martie 2025 23:58 / Actualizat miercuri, 05 martie 2025 00:34

Borussia Dortmund și Lille au terminat la egalitate pe Signal Iduna Park, scor 1-1, în manșa tur din optimile de finala ale Ligii Campionilor. Astfel, „galben-negrii” au ratat obiectivul de a fi în avantaj înaintea returului din Franța.

  • Returul este programat miercuri, 12 martie, de la 19:45 pe Stade Pierre-Mauroy.

Rezultatele din optimile de finală ale Ligii Campionilor

Prima ocazie de gol a partidei a venit la zece minute de la fluierul de start și le-a aparținut gazdelor. Jamie Gittens a accelerat spre poarta lui Lille, după care l-a deschis foarte bine pe Serhou Guirassy, însă atacantul guineean a trimis pe lângă poarta francezilor.

Karim Adeyemi a deblocat tabela cu printr-o execuție spectaculoasă

Douăsprezece minute mai târziu a venit și deschiderea de scor pe Westfalenstadion. În urma unei lovituri de la colțul terenului, balonul a fost respins de către defensiva oaspeților, iar Karim Adeyemi, aflat în preajma semicercului careului, a șutat „din drop” fix lângă bara porții lui Chevalier, lăsându-l astfel spectator pe goalkeeper-ul francez.

Replica celor elevilor lui Bruno Genesio a venit după patru minute, atunci când mijlocașul congolez Ngalayel Mukau a expediat un șut puternic din afara careului, dar acesta nu a prins spațiul porții lui Gregor Kobel.

„Galben-negrii” și-au putut majora avantajul în minutul 38. Fundașul central Nico Schlotterbeck a reușit să pătrundă până în apropierea careului advers, de unde a încercat o execuție în forță, însă șutul neamțului a trecut pe lângă buturile lui Chevalier.

Astfel, Borussia a intrat la cabine cu un avantaj minim pe tabelă.

+9 FOTO

Oaspeții au controlat jocul în actul secund

Lille a fost echipa care a avut inițiativa în repriza a doua, reușind să pună stăpânire pe posesia balonului, însă trupa lui Bruno Genesio nu a reușit să profite de acest lucru și nu și-a creat nicio ocazie importantă de a restabili egalitatea până în minutul 68.

Atunci, islandezul Hakon Arnar Haraldsson l-a învins pe Kobel din interiorul careului, după ce a fost servit perfect de către Jonathan David.

În minutul 82, nou-intratul Andre Gomes a avut o intervenție extrem de dură asupra lui Svensson, în urma căreia fundașul stânga al Borussiei s-a accidentat și a fost nevoit să părăsească terenul. Faultul portughezului a fost analizat în camera VAR pentru un posibil cartonaș roșu, însă mijlocașul lui Lille a scăpat fără avertisment.

Pe final de meci, Borussia a încercat să pună presiune pe defensiva oaspeților, în speranța ca va obține golul victoriei, însă acest lucru nu s-a întâmplat, iar scorul final al partidei a rămas cel stabilit de Haraldsson.

În urma acestui rezultat, suspansul se menține până săptămână viitoare, iar echipa lui Niko Kovac va trebui să facă în Franța ce nu a reușit astăzi pe teren propriu pentru a se califica în sferturi, și anume să obțină victoria.

Returul de pe Stade Pierre-Mauroy va avea loc miercuri, 12 martie, de la ora 19:45. Până atunci însă, pentru cele doua echipe urmează duelurile din campionat. Borussia va juca împotriva celor de la Augsburg, tot pe teren propriu, în timp ce Lille va primi vizita lui Montpellier.

FINAL » Borussia Dortmund - Lille 1-1

  • Au marcat: K. Adeyemi (22') / H. Haraldsson (68')
  • Click AICI pentru statistici

Borussia Dortmund - Lille » Echipele de start:

BORUSSIA DORTMUND (4-2-3-1): Kobel - Ryerson, Can (cpt.), Schlotterbeck, Svensson - Sabitzer, Groß - Adeyemi, Brandt, Gittens - Guirassy
Rezerve: Meyer - Anton, Beier, Couto, Duranville, Ozcan, Reyna, Sule
Antrenor: Niko Kovac

LILLE (4-3-2-1): Chevalier - Meunier, Diakite, Alexsandro, Ismaily - Mukau, Andre (cpt.), Bouaddi - Haraldsson, E. Mbappe - David
Rezerve: Caillard, Mannone - Akpom, Bakker, Cabella, Cossier, Fernandez, Andre Gomes, Angel Gomes, Gudmundsson, Lachaab, Mandi
Antrenor: Bruno Genesio

Stadion: Signal Iduna Park (Dortmund)
Arbitru: Jose Sanchez (Spania)

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (2)
rac2023
rac2023  •  05 Martie 2025, 13:45

Greu să facă ceva Nico Kovac in restul de sezon, atât în Champions, cât și în Bundesliga. La ce lot are la dispoziție.. nefiind nici genul de antrenor care.face minuni peste noapte, din nimic. A ajuns rău BVB, față de ce lot avea și cum arăta jocul în urmă cu câțiva ani. Un antrenor experimentat câștiga titlul fără probleme și juca semifinale de Ligă, 2-3 ani la rând.

angheldavid15
angheldavid15  •  05 Martie 2025, 11:35

In rerpiza a doua cred ca tot Sahin i-a antrenat.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează