FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

VIDEO Ce a declarat Zeljko Kopic înainte de UTA - Dinamo: „Nu e momentul”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo

Articol de , - Publicat duminica, 09 martie 2025 13:16 / Actualizat duminica, 09 martie 2025 14:08

Zeljko Kopic (47 de ani), antrenorul lui Dinamo, a susținut conferința de presă premergătoare duelului din deplasare cu UTA Arad, ultimul din sezonul regular. Partida a fost programată luni, 10 martie, de la 20:00.

„Câinii” și-au asigurat deja calificarea în play-off, iar tehnicianul croat a venit mult mai relaxat în fața jurnaliștilor. Întrebat despre câștigarea titlului, Kopic a precizat faptul că nu e momentul pentru o astfel de discuție.

Titularul lui Dinamo s-a decis și e gata să semneze: „Sunt aproape”
DINAMO
Titularul lui Dinamo s-a decis și e gata să semneze: „Sunt aproape”

VIDEO. Zeljko Kopic, declarații înainte de UTA Arad - Dinamo: „Unele echipe au șanse mai mari la titlu”

Kopic va avea un dialog cu conducerea clubului după meciul cu UTA Arad, în care cele două părți vor seta obiectivul pentru ultima parte a sezonului.

  • Din sezonul 2017-2018 n-a mai participat Dinamo în play-off-ul din Superliga.

„La mulți ani tuturor femeilor! E frumos să vă avem alături de noi. Pentru noi a fost o zi normală, de muncă. Ne pregătim pentru meciul cu UTA. Echipa este într-o formă bună, atmosfera e pozitivă, avem energie bună. Sperăm să jucăm bine și mergem cu ambiția de a obține cele trei puncte.

E important pentru club că suntem în play-off, atât pentru suporteri, cât și pentru familia Dinamo. Jucătorii au demonstrat că merită acest loc, au făcut multe meciuri bune și au muncit din greu.

Ei trebuie să fie mulțumiți, dar, în același timp, asta ne obligă să dăm totul în următoarele meciuri, să fim la capacitate maximă. Mă aștept să ne dovedim calitatea.

Nu am discutat încă despre obiective. Trebuie să jucăm acest ultim meci, iar după aceea ne vom așeza la masă, vom analiza totul și ne vom seta niște obiective realiste.

Toți jucătorii sunt încântați de atmosfera care ne așteaptă în play-off. Sunt 10 derby-uri, o ocazie pentru echipă și pentru fiecare jucător să-și arate calitatea și potențialul. Nu vreau să pun presiune pe echipă, dar, în viziunea mea, fotbalul fără presiune nu este fotbal.

Va fi un alt fel de presiune când joci cu astfel de echipe, dar cred că echipa va fi pregătită pentru aceste 10 meciuri. Unele echipe au șanse mai mari să câștige titlul, dar până nu jucăm între noi nu vom ști. Vom vedea. Sunt cele mai bune șase echipe din Superliga, vom lua fiecare meci în parte și vom vedea ce putem obține.

Ce a spus Kopic despre Mircea Rednic și despre faptul că Dinamo va juca pe Arena Națională în play-off

„Rednic nu va sta pe bancă (n.r. - suspendat), dar am mare respect pentru el. Știu că a făcut multe pentru Dinamo, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Îl respect pe el și echipa lui, dar noi credem în șansele noastre și vrem să dovedim pe teren că merităm să câștigăm.

Ne-am simțit bine pe „Arcul de Triumf”, dar pe viitor vrem să jucăm mai multe meciuri pe Arena Națională. Este momentul perfect să ne adaptăm acolo, să disputăm cât mai multe meciuri.

Avem cinci meciuri acasă, plus două în deplasare cu FCSB și Rapid pe Arena Națională. Cred că este important ca echipa și jucătorii să se adapteze la acest stadion.

Nu este momentul să vorbim despre titlu. Trebuie să ne concentrăm pe meciul cu UTA. Vom vedea ce facem după aceea, în play-off, dar, cu siguranță, ne dorim să fim competitivi”, a declarat Zeljko Kopic, la conferința de presă.

Clasamentul la zi din Superliga

Citește și:
Cine e Ioana, soția lui Gabriel Tamaș, câștigătorul Asia Express și participant la Survivor România: „Prin câte a trecut și câte a suferit”
Stiri extrasport
Cine e Ioana, soția lui Gabriel Tamaș, câștigătorul Asia Express și participant la Survivor România: „Prin câte a trecut și câte a suferit”
The Athletic confirmă: Louis Munteanu merge în SUA! Câți bani primește sigur CFR Cluj
Superliga
The Athletic confirmă: Louis Munteanu merge în SUA! Câți bani primește sigur CFR Cluj
A fost primul care a jucat la Dinamo și Steaua după '89: „Ambele mi-au rămas în inimă, dar FCSB e Steaua!”
Superliga
A fost primul care a jucat la Dinamo și Steaua după '89: „Ambele mi-au rămas în inimă, dar FCSB e Steaua!”
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Tenis
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (1)
Haha1989
Haha1989  •  09 Martie 2025, 17:56

Da,Rednic a făcut multe pt Dinamo,fără Rednic Dinamo acuma era în liga 2-a. De la Dinamo nu poți aștepta mulțumire niciodată,oare Rednic de ce a luat voit al 4-lea cartonaș?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează