INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER CITY

O legendă îl face praf pe Pep Guardiola: „Aroganța l-a costat câteva titluri. A produs multe pagube fotbalului”

Fabio Capello are 78 de ani
Fabio Capello are 78 de ani

Articol de - Publicat joi, 13 martie 2025 12:57 / Actualizat joi, 13 martie 2025 13:37

Fabio Capello, 78 de ani, a spus într-un interviu acordat cotidianului „El Mundo” tot ceea ce nu-i place la Pep Guardiola.

Pep Guardiola traversează un sezon de coșmar cu Manchester City. Eliminat din Liga Campionilor, out din Cupa Ligii Angliei, fără nicio șansă la titlu în Premier League. O situație cu care nu s-a mai confruntat în cariera de antrenor și de care legendarul Fabio Capello a profitat din plin ca să-l pună la colț!

Ce-i reproșează un fost arbitru lui Marciniak după faza controversată a penalty-ului lui Alvarez: „În acest moment toți mai avem îndoieli!”
Atletico - Real Madrid
Ce-i reproșează un fost arbitru lui Marciniak după faza controversată a penalty-ului lui Alvarez: „În acest moment toți mai avem îndoieli!”

Fabio Capello crede că Pep Guardiola „și-a dorit mereu să fie vedeta în momentele cruciale”

„Știți ce nu îmi place la Guardiola? Aroganța lui”, a recunoscut fostul antrenor al lui AC Milan și al Realului. Apoi a explicat: „Liga Campionilor pe care a câștigat-o cu City în 2023 este singura în care nu a încercat nimic nebunesc într-un meci decisiv.

Dar în toți ceilalți ani, la Manchester City și la Bayern Munchen, și-a dorit mereu să fie vedeta în momentele cruciale. A schimbat și a inventat lucruri pentru a putea spune: «Nu jucătorii câștigă, ci eu». Și această aroganță l-a costat câteva titluri de Champions League. Îl respect, dar pentru mine treaba este clară”.

Fabio Capello: „Fotbalul lui Pep Guardiola este plictisitor, un dezastru”

Capello nu este nici fan al filosofiei de joc a tehnicianului catalan. „A produs foarte multe pagube fotbalului, chiar dacă nu este doar vina lui. Toată lumea a încercat să-l copieze timp de zece ani.

Acest lucru a ruinat fotbalul italian, care și-a pierdut natura. Le-am spus: «Stop, nu aveți jucătorii lui Guardiola!». Exista și ideea absurdă că asta era tot ce trebuia să faci pentru a juca bine”, a comentat tehnicianul italian, potrivit căruia fotbalul lui Pep, bazat în special pe posesie, este „plictisitor” și un adevărat „dezastru”.

Fabio Capello a câștigat trofee importante cu AC Milan și cu Real Madrid

„De ce ar trebui să urmărești pase și centrări timp de 90 de minute fără să lupți, fără să alergi?” - se întreabă tehnicianul în vârstă de 78 de ani. Capello a câștigat de cinci ori scudetto, în Serie A. De 4 ori cu AC Milan (1992, 1993, 1994, 1996), o dată cu AS Roma (2001). Pe rossonerri i-a condus și la un triumf în Liga Campionilor (1994).

Pe banca Realului a triumfat de două ori în LaLiga (1997, 2007), dar în Europa n-a contabilizat niciun succes. Ca selecționer, italianul a pregătit reprezentativele Angliei (2007 - 2012) și Rusiei (2012 - 2015).

Clasamentul în Premier League

Citește și:
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu
Formula 1
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu
Aurel Țicleanu a dat în judecată Casa de Pensii: „Statul spune că nu are acte, dar ce mă interesează?!”
Superliga
Aurel Țicleanu a dat în judecată Casa de Pensii: „Statul spune că nu are acte, dar ce mă interesează?!”
Malcom Edjouma nu pierde timpul » Unde vrea să se transfere după despărțirea de FCSB
Superliga
Malcom Edjouma nu pierde timpul » Unde vrea să se transfere după despărțirea de FCSB
Mihai Stoica îl ridică-n slăvi: „Acest jucător este cea mai mare surpriză din istoria modernă a fotbalului românesc!”
Superliga
Mihai Stoica îl ridică-n slăvi: „Acest jucător este cea mai mare surpriză din istoria modernă a fotbalului românesc!”
Mari deschideri de tronsoane de autostrăzi pregătite în România LISTA FOTO
Profit.ro
Mari deschideri de tronsoane de autostrăzi pregătite în România LISTA FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează