INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

În ciuda sezonului dezastruos, Guardiola mai are și motive să zâmbească » Veste uriașă primită de Manchester City

Guardiola are motive să zâmbească! Foto: Instagram
Guardiola are motive să zâmbească! Foto: Instagram

Articol de - Publicat sambata, 15 martie 2025 13:45 / Actualizat sambata, 15 martie 2025 13:45

Într-un sezon plin de obstacole și dezamăgiri, vin vești bune pentru Pep Guardiola. Premier League își asigură un loc suplimentar în Champions League, ceea ce ar reprezenta o gură de oxigen pentru antrenorul catalan.

A cincea clasată din Premier League va avea și ea un bilet pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor, potrivit Sportal.gr.

Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră
Preliminarii CM 2026
Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră

Guardiola are motive să zâmbească! Premier League va avea 5 echipe în Liga Campionilor

Performanțele excelente ale cluburilor engleze în competițiile europene (Champions League, Europa League și Conference League) le permit să obțină un loc suplimentar în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent, acordat de UEFA.

Anglia este lider detașat în clasament, cu un scor de 24.250 puncte, o poziție de neatins pentru urmăritoare. Pe locurile doi și trei se situează Spania (21.678) și respectiv Italia (19.937).

Această veste este primită cu entuziasm de Manchester City. Echipa lui Pep Guardiola se află momentan pe locul cinci în Premier League, cu 47 de puncte. Acest loc suplimentar i-ar asigura participarea în sezonul viitor de Champions League.

Obiectivul stabilit de Pep Guardiola

În cel mai slab sezon al lui Pep Guardiola la City, poate chiar cel mai slab din întreaga carieră a tehnicianului catalan, obiectivul minim rămâne calificarea în Champions League.

Avantajul lui Manchester City e minim, fiind presată îndeaproape de mai multe echipe. Newcastle, pe locul șase, are același număr de puncte, în timp ce Brighton (46), Aston Villa (45) și Bournemouth (44) sunt și ele foarte aproape.

În ciuda sezonului dezastruos, Guardiola mai are și motive să zâmbească » Veste uriașă primită de Manchester City
Manchester City. Foto: Instagram

Calificarea în Champions League este disputată intens, Chelsea (49 de puncte), pe locul patru, și Nottingham Forest (51 de puncte), pe trei, luptă pentru a-și consolida pozițiile.

Lupta pentru un loc în cea mai importantă competiție europeană este în toi, iar Manchester City are o nouă bătălie sâmbătă (ora 17:00). Echipa lui Guardiola primește vizita celor de la Brighton pe „Etihad”. Evident, „cetățenii” sunt favoriți, însă parcursul lor din acest sezon ridică multe semne de întrebare.

Suntem departe de a câștiga Premier League. Acceptăm că nu există nicio șansă în acest sens, dar avem alte lucruri pentru care să luptăm. Cupa Angliei, primele patru locuri. Câștigarea meciurilor ajută.

- Pep Guardiola, managerul lui Manchester City

Citește și:
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
S-au aflat arbitrii pentru ultimele 16-imi de la Mondial: ce s-a decis în cazul lui Istvan Kovacs
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
Superliga
Gigi Becali a anunțat DOUĂ transferuri la FCSB: „Plătesc un milion de euro!”
3 vești din mercato la Dinamo » Nicolescu a lămurit situațiile lui Nedelcearu și Blănuță și a anunțat încă un transfer!
Superliga
3 vești din mercato la Dinamo » Nicolescu a lămurit situațiile lui Nedelcearu și Blănuță și a anunțat încă un transfer!
Cele 7 noi reguli impuse la Mondial vin și în Superliga » Adio „schemei Târnovanu”!
Superliga
Cele 7 noi reguli impuse la Mondial vin și în Superliga » Adio „schemei Târnovanu”!
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează