SPORTURI  »  ALTELE  »  ÎNOT

O refugiată din Siria, portdrapel al Echipei Olimpice a Refugiaților, s-a întors în țara ei și și-a găsit locuința distrusă: „Nimic nu a mai rămas”

Yusra Mardini/Foto: Instagram
Yusra Mardini/Foto: Instagram

Articol de - Publicat sambata, 15 martie 2025 23:50 / Actualizat sambata, 15 martie 2025 23:52

Yusra Mardini (27 de ani), refugiată și dublă participantă la Jocurile Olimpice de Vară, s-a întors în Siria, după căderea regimului Assad, și și-a descoperit locuința din Darayya, o suburbie a Damascului, dărâmată.

La începutul lunii decembrie, Bashar Al-Assad, președintele Siriei, a părăsit țara după mai bine de două decenii în care a ocupat această funcție. Decizia dictatorului în vârstă de 59 de ani a fost provocată de pericolul tot mai mare reprezentat de opoziția sa.

Imagini NEMAIVĂZUTE de la Belgrad: cel mai mare protest din istoria țării » Sute de mii de oameni pe străzi! Djokovic, printre sportivii care au susținut demersul
PROTESTE
Imagini NEMAIVĂZUTE de la Belgrad: cel mai mare protest din istoria țării » Sute de mii de oameni pe străzi! Djokovic, printre sportivii care au susținut demersul

Yusra Mardini, cu lacrimi în ochi: „Casa mea e o ruină. Pierdere, durere și traumă”

Fuga lui Al-Assad și schimbarea regimului au fost considerate drept un nou început pentru Siria și o sumedenie de refugiați care au fost nevoiți să părăsească țara au decis să se întoarcă pentru a vedea pentru prima oară cum arată libertatea.

Un exemplu este Yusra Mardini, o înotătoare care a participat de două ori la Jocurile Olimpice și care a devenit cunoscută pentru povestea ei inspirațională. Aceasta a revenit în Darayya, suburbia în care a crescut, însă și-a găsit locuința dărâmată.

„Sunt acasă...dar casa mea nu mai e în picioare. Vreau să împărtășesc cu voi ceea ce simt, fiindcă asta nu e doar despre mine, ci despre lucrurile prin care mulți sirieni trec acum. Pierdere, durere și traumă. Aceasta e casa în care am crescut, în care mi-am conturat visele de a deveni cea mai bună femeie care pot fi și unde am spălat mașina tatălui meu împreună cu el în acest cartier. Da, casa mea e o ruină, dar acele amintiri îmi vor da mereu puterea de a merge mai departe”, a scris Mardini pe Instagram.

O refugiată din Siria, portdrapel al Echipei Olimpice a Refugiaților, s-a întors în țara ei și și-a găsit locuința distrusă: „Nimic nu a mai rămas”
Yusra Mardini/Foto: Instagram

„Sunt din nou acasă. Casa mea e în Darayya, o suburbie a Damascului. Toate aceste clădiri par distruse și aceasta este clădirea mea. Nimic nu a mai rămas. Mă așteptam să văd imagini sau să găsesc ceva, însă nu am putut”, a mărturisit, cu lacrimi în ochi, fosta înotătoare.

Yusra Mardini a participat în Damasc la aniversarea a 14 ani de la izbucnirea Revoluției Siriene.

Povestea de viață a Yusrei Mardini

Născută în 5 martie 1998, în Darayya, Damasc, Yusra Mardini nu a cunoscut altceva decât regimul dictatorului Bashar Al-Assad, care a condus Siria din 2000 până în 2024. Prin politica adoptată, acesta a stârnit furia oamenilor, care s-a concretizat în 2011 într-o revoluție înăbușită violent de oamenii președintelui Al-Assad.

În vara anului 2012, orașul Darayya a fost locul unui masacru în urma căruia au murit peste 700 de oameni. Yusra, sora ei Sarah și familia acesteia au supraviețuit războiului civil, dar locuința lor a fost distrusă.

O refugiată din Siria, portdrapel al Echipei Olimpice a Refugiaților, s-a întors în țara ei și și-a găsit locuința distrusă: „Nimic nu a mai rămas”
Yusra Mardini/Foto: Instagram

Trei ani mai târziu, Yusra, înotătoare, a fugit din Siria împreună cu sora ei și au ajuns în Turcia, de unde o barcă trebuia să le transporte spre Grecia. Fiind supraîncărcată cu refugiați, barca a început să se scufunde, însă aceasta a fost salvată de surorile Mardini care s-au lăsat în apă și au ghidat barca spre insula grecească Lesbos.

În cele din urmă, Yusra și Sarah au ajuns în Germania, unde sportiva în vârstă de 17 ani a continuat să practice înotul. Eforturile sale au dat roade și, în 2016, aceasta a participat la Jocurile Olimpice din Rio de Janeiro, făcând parte din Echipa Refugiaților.

5 ani mai târziu, Yusra a concurat și la Tokyo, fiind portdrapelul Echipei Olimpice a Refugiaților. În 2022, Netflix a lansat un documentar intitulat „Înotătoarele”, care spune povestea de viață a lui Mardini.

O refugiată din Siria, portdrapel al Echipei Olimpice a Refugiaților, s-a întors în țara ei și și-a găsit locuința distrusă: „Nimic nu a mai rămas”
Yusra Mardini, la Jocurile Olimpice din 2016/Foto: Getty Images
Citește și:
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Altele
Cum au petrecut sportivii români noaptea de Revelion » O echipă a sărbătorit în cantonament! Cum s-a fotografiat Alibec alături de iubită
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
Campionate
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Profit.ro
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează