INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RAYO VALLECANO

VIDEO Andrei Rațiu, din nou decisiv pentru Rayo Vallecano » A fost desemnat jucătorul meciului

Andrei Rațiu / Foto: Imago
Andrei Rațiu / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 16 martie 2025 21:45 / Actualizat duminica, 16 martie 2025 22:10

Andrei Rațiu (26 de ani), fotbalistul român al celor de la Rayo Vallecano, a oferit un assist în partida împotriva celor de la Real Sociedad, scor 2-2 și a fost desemnat jucătorul meciului.

Andrei Rațiu a avut evoluții apreciate în La Liga în acest sezon. Internaționalul român a fost din nou util celor de la Rayo, cu un assist care a adus echilibru pe tabelă în minutul 58.

Andrei Rațiu, decisiv pentru Rayo

Real Sociedad a deschis scorul în minutul 20 prin Zubimendi, iar scorul de 1-0 s-a menținut până la pauză. La doar 13 minute după pauză, Andrei Rațiu i-a oferit un assist lui Trejo, care a restabilit egalitatea. Internaționalul român a centrat în careu din flancul drept la firul ierbii, iar Trejo a preluat, a driblat un adversar și a șutat cu dreptul la colțul scurt.

După 15 minute, Rayo a trecut în avantaj prin Diaz, dar Sociedad a dat ultima lovitura prin Mariezkurrena în minutul 80. Scor final 2-2.

Rayo Vallecano, în urma acestui rezultat, a urcat pe locul 9 în La Liga, cu toate că echipa lui Andrei Rațiu nu a mai câștigat de 5 partide. În ultimele 5 confruntări din campionat, Rayo a obținut două remize și 3 înfrângeri.

Rayo a pierdut cu Barcelona, Real Madrid și Villareal. Remizele au fost înregistrate cu Sevilla și Real Sociedad. Ultima victorie a celor de la Rayo Vallecano a fost împotriva celor de la Valladolid, scor 1-0.

Andrei Rațiu: „Asta va conta enorm”

Andrei Rațiu a vorbit despre zvonurile legate de transferul său și despre următorul pas din carieră.

„Simt că am ajuns într-un punct al carierei când trebuie să pun banii pe locul doi. Am 26 de ani, sunt la al doilea sezon în La Liga, primul în care am devenit titular. O spun clar că nu banii sunt pe primul plan acum pentru mine, mă interesează foarte mult ca echipa la care voi ajunge, indiferent că plec la vară sau nu, să îmi ofere șansa să joc, pentru că asta e important acum.

Asta va conta enorm. Cred eu că sunt pe un drum bun și pot să și îmbunătățesc, așa că nu văd de ce să aleg altfel. Și mai e ceva… dacă e să se întâmple ceva la vară, o să fim cu naționala în mijlocul meciurilor pentru Cupa Mondială, vreau să fiu în formă mereu, să joc la club și să vin în formă când sunt convocat la lot”, a declarat Andrei Rațiu.

Citește și:
Gigi Becali s-a convins, după calificarea în Conference League: „E fotbalist!” + Decizia în cazul lui Marius Baciu
Superliga
Gigi Becali s-a convins, după calificarea în Conference League: „E fotbalist!” + Decizia în cazul lui Marius Baciu
Gala Nadia Comăneci » Eveniment grandios la Palatul Parlamentului: cod vestimentar special și invitați de marcă
Altele
Gala Nadia Comăneci » Eveniment grandios la Palatul Parlamentului: cod vestimentar special și invitați de marcă
Florin Tănase, un nou show la microfon: „Milogii joacă în Europa! Ei au luat bătaie de zeci de ori”
Superliga
Florin Tănase, un nou show la microfon: „Milogii joacă în Europa! Ei au luat bătaie de zeci de ori”
Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
Liga Campionilor
Imagini memorabile din culise » Roberto Carlos a vorbit în limba română la Budapesta, iar Horațiu Moldovan a intrat live cu Santi Cazorla: „Ești top, top, top!”
FOTO Nou drum prin munți, în România. „Drumul Regelui”, șoseaua de 42 de milioane de euro
Profit.ro
FOTO Nou drum prin munți, în România. „Drumul Regelui”, șoseaua de 42 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 6 ani în Capitală, sportiva din Italia s-a obișnuit și cu problemele din România: „Vin acasă și văd anunțul pe bloc”

Sorana Cîrstea, într-un interviu pentru Roland Garros: „Aș vrea să fiu amintită ca o jucătoare foarte amabilă, care a fost drăguță cu toată lumea”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează