FOTBAL  »  Superliga  »  IAȘI

Povestea golului care a băgat pe Rapid în Divizia B » Vasile Simionaș: „A doua zi, după un banchet care a durat toată noaptea, aveam examen”

Vasile Simionaș, al doilea de la stânga la dreapta/ foto: Ziarul de Iași
Vasile Simionaș, al doilea de la stânga la dreapta/ foto: Ziarul de Iași

Articol de - Publicat miercuri, 19 martie 2025 09:55 / Actualizat miercuri, 19 martie 2025 10:49

Vasile Simionaș, fostul mare mijlocaș al Politehnici Iași, a decedat la 74 de ani. La moartea fostului mare jucător, GSP readuce la lumină unul dintre episoadele memorabile ale carierei acestuia în Divizia A (Liga 1).

  • Vasile Simionaș a jucat pentru Politehnica Iași din 1968, timp de 15 sezoane, până în 1984.
  • A evoluat în aproape 500 de meciuri oficiale, 359 dintre acestea în prima ligă, unde a marcat 42 de goluri.

În 1974, Poli Iași, cu Simionaș om de bază, se lupta pentru evitarea retrogradării cu Rapid. Meciul decisiv pentru rămânerea în prima divizie s-a terminat cu scorul de 1-0 pentru ieșeni.

Vasile Simionaș, jucătorul emblematic al celor de la Poli Iași și antrenorul care a dus Oțelul în cupele europene, a murit subit: „Deces fulgerător!”
Tragedie
Vasile Simionaș, jucătorul emblematic al celor de la Poli Iași și antrenorul care a dus Oțelul în cupele europene, a murit subit: „Deces fulgerător!”

În Copou, Simionaș a marcat cu o lovitură de cap, după un corner executat de Incze. În poarta Rapidului se afla Rică Răducanu. După meci, în Iași a început sărbătoarea, iar Vasile Simionaș a devenit un star local.

Acesta a povestit în 2020 ce a simțit înainte și în momentul în care a marcat și a dezvăluit tactica prin care a încercat să destabilizeze apărarea Rapidului. Vasile Simionaș a menționat că a urmat o petrecere de pomină în acea noapte, urmată de un examen la facultate a doua zi dimineață.

Vasile Simionaș, povestea golului antologic prin care a retrogradat Rapidul

„Cea mai spectaculoasă evitare a retrogradării a fost în 1974, când am bătut Rapidul cu 1-0 în Copou, noi ne-am salvat, iar ei au retrogradat. Am dat golul decisiv în minutul 80, cu capul, după un corner executat de Incze. Am şi un secret legat de acea fază.

Nici nu m-am gândit că ajung la minge, la cum am văzut că pleacă am sărit doar să-i încurc pe fundaşii lor! Cred însă că s-a declanşat în mine energia de alarmă, care apare, de pildă, când te aleargă un câine şi fugi mult mai repede decât de obicei. Am înscris şi am declanşat nebunia în oraş.

Am fost dus pe braţe din Copou până în Piaţa Unirii. A doua zi, după un banchet care a durat toată noaptea, aveam examen. Colegele m-au convins să merg, pentru a trece toată grupa. Profesorul, deşi nu era chibiţ, mi-a zis: «Tovarăşul Simionaş. A fost demonstraţie sub geamurile mele ieri. Sunt mândru că eşti studentul meu!».

Planul colegelor a funcţionat. Eu am ştiut câte ceva, mi-a pus 7, însă a trecut toată grupa. Chiar şi cei care nu au ştiut au primit 5!”, a povestit Simionaș în 2020, într-un interviu pentru ziaruldeiasi.ro.

Din păcate, în cei 15 ani în care am jucat la Iaşi, acesta a fost mereu obiectivul, niciun conducător nu ne cerea mai mult. Au fost doar două discursuri: ba evitarea retrogradării, ba menţinerea în prima ligă.

- Vasile Simionaș, legendă Poli Iași

359 de meciuria jucat Vasile Simionaș pentru Poli Iași, în Liga 1

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (5)
emilian_din_iasi
emilian_din_iasi  •  22 Martie 2025, 09:13
Postat de balderis pe 20 Martie 2025, 08:41

Fotbalist de mare calitate, dacă ar fi jucat la echipa partidului- steau - ar fi avut 50-60 de selecții în națională ! Dar n-avea cum, știa prea multă carte ! Simionaș a participat la olimpiade ca elev și student ! Pentru unii ,,e grele” !

Respect!

balderis
balderis  •  20 Martie 2025, 08:41

Fotbalist de mare calitate, dacă ar fi jucat la echipa partidului- steau - ar fi avut 50-60 de selecții în națională ! Dar n-avea cum, știa prea multă carte ! Simionaș a participat la olimpiade ca elev și student ! Pentru unii ,,e grele” !

godot
godot  •  19 Martie 2025, 12:40

Eu credeam că i-au retrogradat Securitatea și Partidul...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează