FOTBAL  »  Superliga  »  DEMITERE

OFICIAL Încă un antrenor DEMIS din Superliga! Anunțul oficial al clubului: „Mult succes!”

UTA - Oțelul. Foto: Facebook +34   FOTO
UTA - Oțelul. Foto: Facebook

Articol de - Publicat miercuri, 19 martie 2025 17:22 / Actualizat miercuri, 19 martie 2025 19:06

Ovidiu Burcă, 45 ani, nu mai este antrenorul Oțelului, anunțul oficial venind în urmă cu scurt timp, așa cum a anunțat Gazeta Sporturilor în exclusivitate.

Tehnicianul care a readus-o pe Dinamo în elita fotbalului românesc a rezistat puțin peste trei luni la malul Dunării, după ce l-a înlocuit pe Dorinel Munteanu, noul A1 al celor de la Sepsi, în ianuarie.

Laszlo Balint și Tony da Silva reprezintă două dintre variantele luate în calcul de managementul gălățenilor pentru a-l înlocui pe Burcă, care a fost „principal” al gălățenilor timp de 10 partide, înregistrând o medie a punctelor de 0,80 pe meci.

Comunicatul Oțelului: „Mult succes, Ovidiu Burcă!”

SC Oțelul Galați și antrenorul Ovidiu Burcă au reziliat astăzi de comun acord contractul scadent în vara acestui an și care putea fi prelungit până în iunie 2027. Tot începând de astăzi, antrenorii din staff-ul său, Victor Naicu, Paul Ceușan, Iulian Ichim și Cătălin Iorga, sunt liberi să se angajeze în alte proiecte.

Ovidiu revenise la Oțelul pe 1 ianuarie 2025 după ce în urmă cu un deceniu a mai avut o experiență în roș-alb-albastru ca director sportiv. El urma să pregătească echipa cel puțin până în vara acestui an: în cele 10 partide cu el pe bancă, Oțelul a înregistrat 2 victorii, 2 rezultate de egalitate și 6 înfrângeri. Burcă, 45 de ani, este un fost fotbalist român, care a activat la echipe importante din România, precum Universitatea Craiova, Dinamo București, FC Național, Poli Timișoara sau Rapid București, dar și la formații de peste hotare, în Germania, Japonia sau China. Ca tehnician, el a mai pregătit a doua echipă a Rapidului, pe CSM Slatina, Dinamo București, formație cu care a reușit promovarea în Superligă, apoi pe FC Voluntari.

Antrenorul de până astăzi al Oțelului a fost ajutat în această perioadă de Victor Naicu, antrenor cu licență Pro, Paul Ceușan și Cătălin Iorga, antrenori secunzi, și Iulian Ichim, preparator fizic. Le mulțumim pentru efortul depus și le ținem pumnii în următoarele proiecte. Mult succes, Ovidiu Burcă!

- Comunicat Oțelul Galați

Indiferent cine o va prelua pe Oțelul, un lucru este cert: misiunea de a salva echipa de la retrogradare se va dovedi a fi una extrem de dificilă. În acest moment, echipa este pe poziția a 8-a în play-out, de baraj, cu 16 puncte, la doar două lungimi distanță de Unirea Slobozia, ultima echipă aflată pe loc direct retrogradabil. În ultimele 7 partide, Oțelul a bifat un singur succes: 1-0 cu Slobozia.

Citește și:
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu
Formula 1
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu
Marele Cristian Gațu s-a recăsătorit la 80 de ani » Imagini de la eveniment
Handbal
Marele Cristian Gațu s-a recăsătorit la 80 de ani » Imagini de la eveniment
Aurel Țicleanu a dat în judecată Casa de Pensii: „Statul spune că nu are acte, dar ce mă interesează?!”
Superliga
Aurel Țicleanu a dat în judecată Casa de Pensii: „Statul spune că nu are acte, dar ce mă interesează?!”
Rapid i-a găsit înlocuitor lui Baroan: „Suntem înțeleși! Îl luăm împrumut cu opțiune de cumpărare” » Despre cine ar fi vorba
Superliga
Rapid i-a găsit înlocuitor lui Baroan: „Suntem înțeleși! Îl luăm împrumut cu opțiune de cumpărare” » Despre cine ar fi vorba
Mari deschideri de tronsoane de autostrăzi pregătite în România LISTA FOTO
Profit.ro
Mari deschideri de tronsoane de autostrăzi pregătite în România LISTA FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (11)
traian_v
traian_v  •  21 Martie 2025, 15:25
Postat de mehigh_ms pe 21 Martie 2025, 04:50

tulai doamne cat esti de prost!

Bine merci - incantat de cunostinta. Le fel iti doresc.

mehigh_ms
mehigh_ms  •  21 Martie 2025, 04:50
Postat de traian_v pe 20 Martie 2025, 21:27

Asa si? Ai si tu probleme? Vreau un antrenor adevarat, cu caracter la echipa asta. Nu unul care a facut pe corectul luand malai de la CFR. Si unul care nu trateaza Cupa Romaniei in bataie de joc. Nu in ultimul rand, as vrea un antrenor cu licenta Pro care are un nume.

tulai doamne cat esti de prost!

traian_v
traian_v  •  20 Martie 2025, 21:27
Postat de mehigh_ms pe 20 Martie 2025, 07:55

are probleme grave omu. ii sta sabau ca un ghimpe in coasta!

Asa si? Ai si tu probleme? Vreau un antrenor adevarat, cu caracter la echipa asta. Nu unul care a facut pe corectul luand malai de la CFR. Si unul care nu trateaza Cupa Romaniei in bataie de joc. Nu in ultimul rand, as vrea un antrenor cu licenta Pro care are un nume.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează