SPORTURI  »  BASCHET  »  NBA

Luka Doncic, extrem de nervos în înfrângerea la scor a lui Los Angeles Lakers: „E o prostie” » LeBron James a revenit după accidentare

Luka Doncic în înfrângerea cu Chicago Bulls (115-146)/Foto: Imago Images
Luka Doncic în înfrângerea cu Chicago Bulls (115-146)/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 23 martie 2025 11:26 / Actualizat duminica, 23 martie 2025 11:58

Los Angeles Lakers a fost învinsă la o diferență uriașă de Chicago Bulls (115-146), iar Luka Doncic, superstarul transferat pe parcursul acestui sezon la trupa din California, și-a pierdut cumpătul și a avut o discuție aprinsă cu un arbitru.

După venirea lui Luka Doncic la Los Angeles Lakers, gruparea antrenată de JJ Redick a avut o perioadă foarte bună și a reușit o serie de 8 victorii consecutive. A urmat înfrângerea cu marea rivală Boston Celtics și accidentarea lui LeBron James care a frânat ascensiunea remarcabilă a echipei.

Oscar Piastri a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Chinei! Fără emoții în Shanghai: McLaren domină detașat
MP CHINA
Oscar Piastri a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Chinei! Fără emoții în Shanghai: McLaren domină detașat

Luka Doncic, clinci cu Josh Giddey: „El m-a lovit primul”

Două săptămâni a stat pe tușă cvadruplul campion NBA, iar revenirea lui a fost programată pentru duelul cu Chicago Bulls, care trebuia să dea startul unui nou șir de succese. Prima repriză a fost echilibrată, însă apoi oaspeții au preluat inițiativa, au dominat și s-au impus cu 146-115 în fața lui Lakers.

Cei mai buni marcatori ai învingătoarei au fost Coby White (36 de puncte) și Matas Buzelis (31 de puncte), dar o prestație solidă a avut și Josh Giddey: 15 puncte, 17 pase decisive, 10 recuperări.

Evoluția lui Giddey l-a iritat pe Luka Doncic, iar cei doi au avut un clinci. La un moment dat, superstarul sloven nu a mai rezistat și și-a împins cu cotul adversarul. Arbitrul l-a sancționat imediat pe Doncic cu un fault tehnic, dar acesta a rămas extrem de nervos.

„El m-a lovit primul așa că am dat înapoi. E o prostie”, i-a spus baschetbalistul în vârstă de 26 de ani oficialului, care a rămas impasibil față de argumentul acestuia.

Luka Doncic rămâne optimist: „Cred că suntem într-un loc excelent”

Luka Doncic a adunat 34 de puncte, 8 recuperări și 6 pase decisive, însă a și comis 7 greșeli care l-au nemulțumit.

„Nu pot să pierd mingea de 7 ori. Sunt prea multe pentru mine”, a declarat Doncic, citat de ESPN. În ciuda înfrângerii, principalul marcator al lui Lakers a rămas optimist: „Cred că suntem într-un loc excelent. Evident, azi nu a fost un meci bun pentru noi. Trebuie să jucăm intens fiecare partidă pentru a încerca să nu coborăm în play-in și să obținem cea mai bună poziție posibilă”.

Austin Reaves a contribuit cu 25 de puncte, iar LeBron James, la primul meci după accidentarea în zona inghinală, a adunat 17 puncte.

În acest moment, Los Angeles Lakers are un bilanț de 43 de victorii și 27 de înfrângeri și ocupă poziția a 4-a în clasamentul conferinței de vest.

De partea cealaltă, Chicago Bulls, cu 31 de meciuri câștigate și 40 pierdute, se află pe locul 9 în conferința de est.

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează