SPORTURI  »  TENIS  »  ȚIRIAC OPEN

GALERIE FOTO Reportaj între noroi și VIP la „Țiriac Open”: avalanșă de copii, cât costă mâncarea și materialele sportive, zonele de distracție și armata de voluntari + Ce vedete s-au perindat prin tribune

Sebastian Baez, principalul favorit, a fost asaltat pentru autografe și poze după fiecare victorie repurtată la București. Foto: Cristi Preda (GSP)
Sebastian Baez, principalul favorit, a fost asaltat pentru autografe și poze după fiecare victorie repurtată la București. Foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , - Publicat duminica, 06 aprilie 2025 09:52 / Actualizat duminica, 06 aprilie 2025 09:53

Realizat pe repede înainte în Centrul Național de Tenis, turneul „Țiriac Open” ATP 250 a însemnat o provocare pentru organizatori și la capitolele adiacente meciurilor propriu-zise. Iar competiția a încercat să susțină un vibe alert inclusiv printre reprizele de ploaie torențială, care au inundat o parte din complexul minion

Astăzi se încheie „Țiriac Open” în versiune 2025, cu o electrizantă finală latină, Baez (Argentina) vs Cobolli (Italia), start nu mai devreme de ora 14, iar Centrul Național de Tenis va fi luat cu asalt de public pentru a vedea live câștigătorul trofeului. Asta dacă ploaia nu va face fente în programul turneului și al fanilor, deopotrivă! Cum a arătat însă în toate aceste zile complexul redesenat pentru un turneu ATP 250?

Echilibristică printre băltoace și gură-cască la standurile cu materiale sportive

Reportaj între noroi și VIP la „Țiriac Open”: avalanșă de copii, cât costă mâncarea și materialele sportive, zonele de distracție și armata de voluntari + Ce vedete s-au perindat prin tribune
Unul dintre colțurile complexului de la CNT s-a predat în fața rafalelor de ploaie din cursul săptămânii. Foto: Cristi Preda (GSP)

CNT a însemnat, evident, o locație improvizată, la fel cum s-a întâmplat și în 2024 cu baza Marica&Năstase. Arenele BNR continuă să fie ținute captive de Banca Națională, astfel încât turneul de la București migrează an de an, în așteptarea inaugurării arenei lui Țiriac din Otopeni, probabil 2027.

Aici, la CNT, un amalgam de imagini și de ipostaze a înconjurat competiția, de la colțurile noroioase, care au necesitat veritabile exerciții de echilibristică pentru oameni, până la perimetrele decente sau cu tentă glamour, accesibile publicului larg ori numai castei VIP. Printre vedetele care au călcat pragul evenimentului, în afara lui Ion Țiriac, firește: Ilie Năstase, Simona Halep, Andreea Esca, Sorana Cârstea, Dan Capatos, Tudor Giurgiu.

+44 FOTO

Înspre intrare, câteva puncte de vânzare pentru materiale sportive ori echipament au căutat să atragă cumpărătorii. Câteva prețuri: un set de 3 mingi – 30/40 lei, o minge de tenis mare (eventual suport pentru autografe) – 100 lei, rachete – 300/600 lei, tricouri – 50/250 lei. N-a fost mare bătălie la POS, mai degrabă gură-cască prin standurile viu colorate! Inclusiv la cele pitite mai înspre marginea bazei, printre băltoace, într-un peisaj rupt parcă din Oborul situat nu departe!

O porție de cartofi prăjiți - 18 lei, un capuccino - 16 lei

Ceva mai magnetice – punctele de enterteinment! Două, mai precis!

O planșă gen X și O, pe care poți lipi mingi de tenis, dacă nimerești bine lovitura cu racheta. Premiu la alegere: un breloc, o banderolă de mână sau o minge de tenis. Și, de asemenea, miniterenul în care trebuie să ochești cu racheta găurile din peretele de dincolo de fileu, mai mari sau mai mici, în funcție de precizia brațului. O zonă funny în special pentru cei mici, evident!

Reportaj între noroi și VIP la „Țiriac Open”: avalanșă de copii, cât costă mâncarea și materialele sportive, zonele de distracție și armata de voluntari + Ce vedete s-au perindat prin tribune
Competiție de X și 0 în versiune adaptată la tenis. Foto: Cristi Preda (GSP)

În rest, chioșcuri pentru un sandwich, o cafea, plus zona de Food Court, cu prețuri de Fratelli, partenerul turneului în domeniu. De la o porție de cartofi prăjiți la 18 lei până la meniuri de aproape 50 lei, limonade – 18 lei, apă minerală/plată 500 ml – 12 lei, espresso – 12 lei sau capuccino – 16 lei. Lumea a cam dat năvală în pauze!

Slavă Domnului: fără atmosfera toxică de la fotbal!

Reportaj între noroi și VIP la „Țiriac Open”: avalanșă de copii, cât costă mâncarea și materialele sportive, zonele de distracție și armata de voluntari + Ce vedete s-au perindat prin tribune
Fete frumoase în tribunele de la „ Țiriac Open”. Foto: Cristi Preda (GSP)

Și încă trei repere de vibe ale unui turneu înghesuit într-o locație de avarie:

- mulțimea de voluntari a dat viață fiecărei zile: multe fete frumoase, amabilitate în raport cu spectatorii, într-un permanent du-te vino prin baza-piticot

- publicul de tenis e unul complet diferit față de fotbalul cu ale lui galerii dure, folclor vulgar, floricele aruncate prin tribune și, din păcate, numeroase episoade de lipsă totală de civilizație. La ”Țiriac Open”, tineri și bătrâni, femei și bărbați, copii de-o șchioapă sau adolescenți, s-au racordat la atmosfera unui turneu care poate crește și prin decența ori atitudinea celor din tribune

Reportaj între noroi și VIP la „Țiriac Open”: avalanșă de copii, cât costă mâncarea și materialele sportive, zonele de distracție și armata de voluntari + Ce vedete s-au perindat prin tribune
Distracție pentru puști pe terenurile din spatele CNT, cu un fileu improvizat din scaune. Foto: Cristi Preda (GSP)

- în spatele cortului de Food Court, două terenuri de tenis au rămas dedicate puștilor veniți la inițiere sau la antrenamente. A fost una dintre cele mai vii zone ale complexului, cu o mulțime de copii entuziasmați că se pot distra la doi pași de jucători plasați între primii 100 ATP. Între ei, bineînțeles, finaliștii de duminică după-amiază, Sebastian Baez și Flavio Cobolli!

Citește și:
Anunț ISTORIC, în Ajun de Crăciun! Data la care încep lucrările pentru noul stadion Dinamo
Superliga
Anunț ISTORIC, în Ajun de Crăciun! Data la care încep lucrările pentru noul stadion Dinamo
Nicolae Stanciu, răspuns acid pentru Mircea Lucescu: „Nu ține chestia asta!” + „Săgeți” și spre Boloni: „De ce m-a sunat?” » Ce spune despre transferul la Rapid
Nationala
Nicolae Stanciu, răspuns acid pentru Mircea Lucescu: „Nu ține chestia asta!” + „Săgeți” și spre Boloni: „De ce m-a sunat?” » Ce spune despre transferul la Rapid
A venit verdictul de la FIFA pentru România după incidentele provocate de fani la Zenica + Ce s-a decis în privința suspendării lui Drăguș
Nationala
A venit verdictul de la FIFA pentru România după incidentele provocate de fani la Zenica + Ce s-a decis în privința suspendării lui Drăguș
Se ridică un nou stadion în România » Cum va arăta arena de 17 milioane de euro
Liga 2
Se ridică un nou stadion în România » Cum va arăta arena de 17 milioane de euro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Profit.ro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (1)
Danut
Danut  •  06 Aprilie 2025, 10:45

Chiar nu puteți să aflați ce se întâmplă cu turneul?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează