OPINII  »  EDITORIAL

Kevin, singur acasă

Editorial Andrei Niculescu
Editorial Andrei Niculescu

Articol de - Publicat duminica, 06 aprilie 2025 15:28 / Actualizat duminica, 06 aprilie 2025 15:29

„Dear Manchester”. Așa a început mesajul prin care Kevin De Bruyne a anunțat că perioada petrecută de el în acest oraș se apropie de sfârșit. N-a luat-o pe ocolite, a intrat direct în subiect, cum făcea de altfel și-n teren, atunci când inventa o pasă decisivă sau crea o ocazie pentru unul dintre colegii săi. Sau când reușea unul din acele goluri care l-au transformat într-un idol pe „Etihad”.

„Every story comes to an end”, concluziona belgianul. Și chiar așa e. Fiecare poveste are un sfârșit, pe care mulți dintre noi l-am vrea întârziat, depinde însă foarte mult cu ce rămânem. Iar când vine vorba despre De Bruyne, avem de unde alege, iar imaginile strânse în diverse retrospective vorbesc de la sine.

Și parcă nici nu prea mai lasă loc de alte comentarii. Nu trebuie să fi fost fan al lui City în toată această perioadă ca să înțelegi că dimensiunea la care el și-a dus fotbalul a fost mult diferită de a altora.

Considerat cel mai spectaculos campionat al lumii, disputându-și supremația cu Primera Division pe planul trofeelor continentale, Premier League a tot căutat în această perioadă să așeze un nume la masa titanilor Messi și Cristiano Ronaldo.

Într-un fel, De Bruyne a prins anii de final ai celor doi coloși, dar e greu să găsești pe altcineva capabil să poată solicita un scaun la acea masă.

Din 2015 încoace, anul în care City l-a transferat de la Wolfsburg, niciun alt fotbalist n-a reușit să dea mai multe pase decisive și să creeze mai multe ocazii de gol decât De Bruyne.

Anii nu iartă însă pe nimeni. La fel și efortul colosal depus de-a lungul timpului. Mai ales într-un campionat precum al Angliei, unde aspectul fizic e extrem de important, iar uzura e ”ajutată” și de vremea în general umedă. Versiunea de azi a belgianului e mult diferită, alterată de-a dreptul, iar el și-a dat seama de asta cu siguranță.

Când glezna nu mai ascultă ce comandă creierul, când mușchii nu-ți mai oferă vigoarea de altădată, pasele nu mai au lumină, iar golurile rămân în întuneric.

În astfel de momente, rămâi singur. Singur cu frustrările tale, singur cu amintirile tale, cu senzațiile tale de neputință. Iar atunci când ești singur acasă, toate acestea se derulează-n mintea ta și-ți crează acele gânduri negre, care numai productive nu sunt.

Fanii lui City amintesc astăzi despre sacrificiul pe care belgianul l-a făcut în ultima parte a sezonului 2022-23, cel mai important din istoria clubului. Adversarii lui City își amintesc despre reușitele sale în acea perioadă. E posibil ca atunci corpul lui să-și fi atins limitele.

Și e probabil că, atunci, cea mai bună decizie era să plece. Dacă nu atunci, măcar la finalul campionatului trecut. A fost tentat s-o facă, a și vorbit despre asta, ofertele din Arabia Saudită erau stratosferice, dar ceva l-a făcut să rămână. Sau cineva.

Și cred că acest cineva a fost Guardiola. Care n-a vrut să vadă realitatea, poate din prea multă dragoste, în mod sigur din foarte mult confort. I-a fost bine lui Pep cu De Bruyne, dar n-a putut să prevadă și că, la o adică, i-ar putea fi și rău.

Kevin, singur acasă
Kevin De Bruyne și Pep Guardiola / Foto: Imago Images

Culmea, când a plecat de la Barcelona, în 2012, Pep a făcut-o pentru că a simțit că acea echipă formidabilă trebuia reformată și și-a dat seama că nu e el cel ce-o poate face. A mai îmbătrânit Pep și a devenit mai melancolic, pesemne.

În aceeași situație cu De Bruyne, astăzi, mai sunt și alții de la City și poate că sezonul ”cetățenilor” n-ar fi fost atât de turbulent dacă în vara trecută se întâmplau anumite lucruri.

Guardiola l-ar vrea pe De Bruyne și la Mondialul cluburilor din America. Sunt convins însă că l-ar vrea pe acel De Bruyne din 2023. Ar vrea și o statuie pentru el.

Belgianul n-are neapărat nevoie de asta ca să știe că este, poate, cel mai important jucător din istoria lui Manchester City. Poate chiar mai important decât Aguero, cu care, practic, a început totul.

Parisul lui Luis Enrique

PSG a câștigat titlul în Franța. Suntem abia la început de aprilie. Pentru prestanța campionatului francez e bine totuși că lucrul ăsta nu s-a întâmplat în martie. De fapt, PSG câștigase încă din octombrie, când a fost destul de clar, cu toți pași greșiți făcuți în Champions League, că nu poate nimeni concura cu trupa lui Luis Enrique.

Despre parizieni am mai scris aici la fel și despre ceea ce a izbutit Luis Enrique să facă din această echipă. Despre cum a reușit s-o facă echipă în adevăratul sens al cuvântului, după plecarea lui Mbappe, ultimul star rămas din proiectul inițial gândit la Doha. Marele obiectiv al Parisului rămâne însă Champions League.

După ani în care erau considerați favoriți, parizienii au acum un alt statut, mai degrabă de surpriză. Dacă vor trece de Aston Villa (ceea ce nu-i sigur, căci în fotbal orice e posibil, iar Unai Emery are metodele lui) și dacă Real Madrid va trece de Arsenal (ceea ce nu-i sigur, căci în fotbal orice e posibil, iar Carlo Ancelotti are carențele lui), trupa rămasă fără Mbappe se va întâlni chiar cu Mbappe. Și-atunci vom vedea cum e mai bine, cu sau fără el.

Betis, cadou pentru Madrid, după cadoul Valenciei pentru Barcelona

Despre campionatul Spaniei s-a spus că e previzibil și că nu produce surprizele din Premier League, acolo unde, zice-se, oricine poate învinge pe oricine. În aceeași etapă din La Liga, Valencia a bătut pe Real Madrid, iar Betis a făcut egal la Barcelona.

Despre Real Madrid am scris tot aici, imediat după victoria cu Real Sociedad din Cupă. Totul rămâne în picioare. Dezordinea din jocul madrilenilor continuă, iar atunci când carențele din apărare nu mai sunt acoperite de calitatea formidabilă a celor din față, apare un rezultat precum acesta.

Valencia nu câștigase în deplasare cu nimeni în acest sezon, dar a făcut-o pe ”Bernabeu”, ceea ce se putea transforma într-un pas greșit aproape decisiv pentru campioana en-titre.

Noroc că Barcelona a dat peste Betis în această etapă și n-a reușit să câștige, în ciuda eforturilor, a ocaziilor și a jocului, pe alocuri, foarte bun. Betis e una din echipele în formă ale acestui moment, poate juca o finală europeană în luna mai și a făcut un cadou nesperat madrilenilor, care cu trei ore înainte credeau că zarurile au fost aruncate.

Citește și:
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Tenis
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Altele
Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Mărturisirile zguduitoare ale unui salvator: „Pompierii plângeau! Am văzut oameni dezmembrați, murind sub ochii mei” » Fanul lui Lamine Yamal e student la Geneva
Altele
Mărturisirile zguduitoare ale unui salvator: „Pompierii plângeau! Am văzut oameni dezmembrați, murind sub ochii mei” » Fanul lui Lamine Yamal e student la Geneva
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Profit.ro
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri

Comentarii (3)
Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  06 Aprilie 2025, 21:16

De Bruyne a fost chiar mai important decat Aguero si ma asteptam sa mai joace inca vreo 2 ani la un nivel bun! Relativ la Real, consider ca nu numai apararea a fost de vina, ci si atacantii, incepand cu Mbappe! In loc sa marcheze in faza in care a scapat singur cu portarul, a mizat pe un penalty improbabil si nici nu si-a asumat executarea lui! Randamentul lui ar fi fost mai bun dupa un start cu gol marcat si Real ar fi castigat. A intervenit si executia lamentabila a lui Vinicius si, astfel, s-a ratat sansa de se fi apropiat la 1 punct de catalani! In mod normal, parizienii nu se vor impiedica cu Villa si raman favoritii principali sa-si adjudece in premiera trofeul!

cosmo
cosmo  •  06 Aprilie 2025, 19:34

Nu suport pe city, dar să-l văd pe de bruyne jucând a fost o plăcere.

Turtitu
Turtitu  •  06 Aprilie 2025, 18:45

Da, cu o singură remarcă. Era forte potrivit: Kevin, si(n)gur acasă.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează