OPINII  »  ARSENAL - REAL 3-0

Vorbim puțin despre Don Carlo?

Editorial Daniel Grigore
Editorial Daniel Grigore

Articol de - Publicat miercuri, 09 aprilie 2025 00:37 / Actualizat miercuri, 09 aprilie 2025 10:30

Copleșit de neputința lui și a colegilor, Camavinga lovește mingea după fluierul arbitrului, primește al doilea “galben” și părăsește terenul. La câțiva metri distanță, cineva pare chiar mai neputincios și nedumerit decât mijlocașul francez.

Acel cineva, Carlo Ancelotti, este contestat vehement de oricine o urmărește pe Real Madrid mai des decât în serile de Champions League. În opinia taberei care scrie și strigă împotriva antrenorului italian, echipa asta nu joacă la nivelul calității individuale din lot.

Vorbim puțin despre Don Carlo?
Carlo Ancelotti, stânga, uitându-se după Camavinga, foto: Guliver/gettyimages

Înțeleg că poate părea ciudat să gândești așa despre o echipă care în urmă cu nici 12 luni câștiga Liga Campionilor și campionatul, dar Real Madrid, varianta din ultimii doi ani, a produs rezultate extrăgând până la ultima picătură din geniul acestor fotbaliști, nu ca urmare a unor idei clare de joc, a vreunei filosofii a antrenorului.

Carlo Ancelotti nu a fost niciodată un tactician de elită, nu felul în care citește jocul și reacționează la dinamica lui i-a adus succesul de care s-a bucurat.

Carlo Ancelotti este în primul rând un man-manager, un lider capabil să își facă jucătorii să se simtă bine, să creeze un mediu în care aceștia să exprime liber fotbalul pe care îl cunosc nativ. În caz că ați ridicat din nou sprânceana, asemenea antrenorului italian, vă invit să îi citiți cartea biografică.

Dar voia bună și fotbalul la întâmplare au o limită. Arsenal a pulverizat-o pe Real Madrid nu (doar) pentru că Declan Rice a înscris două dintre cele mai spectaculoase lovituri libere pe care le-am văzut vreodată, ci pentru că și-a surclasat adversara, tactic și mental.

Arsenal și-a creat situațiile avute în urma unui plan de joc, a unor trasee și indicații limpede trasate. În schimb, Ancelotti se bizuie că Mbappe sau Vinicius va depăși câte 3-4 adversari, apoi bate și portarul.

În toată repriza secundă, Real Madrid nu a ieșit O DATĂ din propria jumătate în urma unui traseu pregătit de Ancelotti și staff-ul lui, că tot și-a construit o superimagine băiatul pe care și l-a făcut secund, Davide.

La Real Madrid versiunea 2024/2025, totul este întâmplare și speranță că talentul lui Vinicius, Mbappe sau Bellingham va rezolva meciurile.

Arsenal - Real Madrid, sau o formație pregătită în cel mai mic detaliu de un antrenor pasionat până la limita obsesiei versus “lungă la Vini și hai să ne rugăm să scoată Courtois”.

Și pentru că tot am luat barosul și am început demolarea reputației de tehnician legendar a lui Ancelotti, să ne amintim că în aproape 30 de ani de antrenorat în fotbalul mare, italianul a cucerit doar 6 titluri naționale.

Câte remontadas să îi mai și iasă?

Citește și:
Gică Popescu: „Sunt extraordinar de mândru că am reușit să-l înving de 6 ori pe Gică Hagi pentru Fotbalistul Anului!” » „Gazeta dă cel mai relevant premiu din fotbalul românesc”, iar decernarea e astăzi!
Special

Transferul iernii în Superliga?! Rapid încearcă marea lovitură în mercato: „100% ar fi nevoie de el”
Superliga
Transferul iernii în Superliga?! Rapid încearcă marea lovitură în mercato: „100% ar fi nevoie de el”
Cofinanțarea stadionului Dinamo a TRECUT la vot! Ce consilieri s-au abținut: „25 de milioane de euro?! Și școlile, drumurile din sector?”
Superliga
Cofinanțarea stadionului Dinamo a TRECUT la vot! Ce consilieri s-au abținut: „25 de milioane de euro?! Și școlile, drumurile din sector?”
Soția vedetei de la Barcelona, indignată de echipa anului The Best: „Este jucător de baschet?”
Campionate
Soția vedetei de la Barcelona, indignată de echipa anului The Best: „Este jucător de baschet?”
Două mașini BMW foarte rare au ajuns la București FOTO
Profit.ro
Două mașini BMW foarte rare au ajuns la București FOTO

Comentarii (34)
BindenDanDat
BindenDanDat  •  10 Aprilie 2025, 04:11
Postat de username_2 pe 09 Aprilie 2025, 23:13

vaai, scrisesi un comment aproape jignitor, cred ca matale pierzi vremea p-aici daca n-ai inteles ca aici pe gsp se face adevarata politica, nu la Parlament, Bruxelles sau Oranj House...vezi ca pretinu tau oranj a bagat taxele la murat pe 90 de zile, la el orice masura tine cit pauza la PSG-Villa, da sper ca intre timp ai cumparat actiuni la Tesla, Mobexpert si FCSB, erau ieftine ca braga

U2, cum poți spune ca scărmăneala aia instabilă e prietenul meu?? E drept, mi-a plăcut Orange Is The New Black, dar e ceva vreme de-atunci. Tesla? Singurele mele acțiuni se petrec atunci cand parchez Mercedesul din 88 al unui prieten. 560 SEC AMG, pentru cunoscători. Nu știu de unde ai ideile astea năstrușnice azi. Măcar eu recunosc ca am avut o zi proasta.: chinezii lovesc sub centură acum. Noile fortune cookies sunt de-a dreptul deprimante.

BindenDanDat
BindenDanDat  •  10 Aprilie 2025, 04:02
Postat de mario_rdfe_ pe 09 Aprilie 2025, 22:34

Nu se stie cand ii mai iese asa ceva. Dar a dat cand a trebuit..in cel mai important meci al lui Arsenal din ultimii 20 de ani, de la finala cu Barcelona

Adevărat, adevărat. Acum sa așteptăm 4-0 de la Madrid :)

username_2
username_2  •  09 Aprilie 2025, 23:13
Postat de BindenDanDat pe 09 Aprilie 2025, 21:09

U2, de ce nu consideri o cariera in politica si pierzi timpul pe forum, aici, la GSP? :) Nu e păcat de tine? Talent este, vorbe si mai si, deci, ce lipsește? :) Empatie pentru Senior Citizens? Pai ăia ce sa-ți mai dea...? Le bagi un tarif discret pe la 25% la medicamente. Doar sa cumperi in avans ceva terenuri unde sa-i parchezi forever and ever. Nu uita, problema e sa le iei votul întâi si pe urma sa-i scoți din primul 11, sau primul XI, cum (bine) ar scrie Procuroru', chiar El.

vaai, scrisesi un comment aproape jignitor, cred ca matale pierzi vremea p-aici daca n-ai inteles ca aici pe gsp se face adevarata politica, nu la Parlament, Bruxelles sau Oranj House...vezi ca pretinu tau oranj a bagat taxele la murat pe 90 de zile, la el orice masura tine cit pauza la PSG-Villa, da sper ca intre timp ai cumparat actiuni la Tesla, Mobexpert si FCSB, erau ieftine ca braga

Vezi toate comentariile (34)
Comentează