INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Manchester United „transferă” din Formula 1 ca să-și îmbunătățească strategia de transferuri!

Jim Ratcliffe (dreapta) este acționar la Man. United și coproprietar la „Mercedes F1” / Foto: Imago
Jim Ratcliffe (dreapta) este acționar la Man. United și coproprietar la „Mercedes F1” / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 14 aprilie 2025 14:48 / Actualizat luni, 14 aprilie 2025 15:09

Sir Jim Ratcliffe, acționarul lui Manchester United, vrea să aducă în club un inginer din Formula 1, pentru a pune la punct baza de date în perspectiva viitoarelor achiziții.

Manchester United a făcut în ultimii ani numeroase transferuri scumpe, dar care s-au dovedit în cele din urmă păguboase. Asta s-a reflectat și-n teren, unde „diavolii” se află într-un picaj accelerat, și-n club, nevoit să concedieze numeroși angajați, în lipsa banilor din Champions League, unde a fost ultima oară în 2023 - 2024, când s-a oprit în faza grupelor.

Manchester City mai pierde o vedetă! A Bola: „Negocierile sunt în toi”
ANGLIA
Manchester City mai pierde o vedetă! A Bola: „Negocierile sunt în toi”

Pentru a stopa picajul, acționarul Jim Ratcliffe a decis să apeleze la contactele lui din Formula 1, unde firma lui, Ineos, este coproprietar la „Mercedes F1”. De acolo îl va aduce pe inginerul Michael Sansoni, al cărui job la United va fi să pună la punct baza de date a clubului.

Jim Ratcliffe: „Suntem încă în secolul trecut cu baza de date și cu analiza datelor”

Motivul l-a expus deja, la o întânire cu membrii fanclubului „United We Stand”: „Suntem încă în secolul trecut cu baza de date și analiza datelor, trebuie s-o aducem la nivelul celorlalte cluburi. E în legătură strânsă cu recrutarea jucătorilor.

Există o cantitate imensă de date utile pe care le putem obține din analiza datelor și deocamdată suntem în categoria „foarte slab” la acest capitol. Upgrade-ul pe care dorim să-l facem nu se întâmplă peste noapte”.

Bani mulți aruncați pe vedete care n-au confirmat

United a cheltuit peste 900 de milioane de lire sterline pe transferuri în ultimele cinci sezoane, o cifră depășită doar de Chelsea, Arsenal și de vecina Manchester City. Toate cele trei rivale se luptă în prezent pentru locuri europene, în timp ce United se află pe locul 14 în clasamentul Premier League - după ce a câștigat doar 10 din cele 32 de meciuri disputate în acest sezon!

Transferuri care s-au dovedit tot atâtea eșecuri în ultimii ani? Antony, luat în 2022 cu 85 de milioane de lire sterline de la Ajax, acum împrumutat la Betis, Jadon Sancho, cedat lui Chelsea în acest sezon, după ce achiziționarea sa de la Dortmund (73 milioane) nu a mers conform planului, sau Andre Onana, portarul luat în 2023 de la Inter, cu 43 de milioane de lire, sunt doar câteva exemple.

Clasamentul în Premier League

Citește și:
Deziluzie pentru Ianis Hagi la primul meci după revenirea de la națională
Stranieri
Deziluzie pentru Ianis Hagi la primul meci după revenirea de la națională
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Campionate
A gafat în direct și și-a enervat la culme soția: „Sunt în Dubai, sunt niște fete incredibile pe aici”
Laurențiu Reghecampf a primit vestea, cu 3 ore înainte de FCSB - Oțelul
Superliga
Laurențiu Reghecampf a primit vestea, cu 3 ore înainte de FCSB - Oțelul
Notele lui Radu Drăgușin, după Genoa - Fiorentina » Italienii nu l-au menajat: „Se ceartă des cu mingea! Este total în confuzie”
Stranieri
Notele lui Radu Drăgușin, după Genoa - Fiorentina » Italienii nu l-au menajat: „Se ceartă des cu mingea! Este total în confuzie”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează